Uneori am impresia că planez printre nebuni de tot felul

Revenind la lucruri mai serioase şi mai … dureroase. Am un coleg – alt coleg – care are o nevastă şi nevasta asta e stewardesă la o companie aeriană căreia nu-i voi da numele – veţi înţelege pe parcurs de ce. Într-o dimineaţă apare colegul posomorât la servici, noi îl vedem şi-l întrebăm ce are, el nu zice nimic, îi oferim o cafea “poate, poate” , tot nimic, trecem fiecare la ale noastre, trece ziua, trece săptămâna. Lunea următoare se întâmplă să mă găsesc “en tête à tête” cu colegul respectiv şi, din vorbă în vorbă, îşi dă drumul, începe să-mi spună ce şi cum. Adică cam asta : era posomorât caci nevastă-sa avusese un zbor spre Moscova cu o săptămâna în urmă şi pe parcursul acestui zbor s-a întâmplat să se oprească un motor. Zece minute după, s-a întâmplat să se oprească şi al doilea motor şi vreo jumătate de oră bună după s-a întâmplat ca avionul cu pricina – un Airbus 319 – să planeze. Da, pur şi simple să planeze. Îmi spune colegul respectiv că şansele de a scăpa cu viaţă în urma unei „astfel de întâmplări” sunt undeva pe la 2%. Pe măsurate. Aşa ar zice statisticile. Îl întreb şocată cum s-a terminat totul – presupuneam că nu foarte-foarte rău – şi-mi spune că „au avut noroc că n-au avut turbulenţe în jumătatea aia de ora de zbor planat”. La un moment dat s-a întâmplat ca un motor să-şi revină din senin şi la alt moment dat – imediat după – s-a înâmplat ca al doilea motor să-şi revină. Tot din senin.

„Povestea” se termină frumos : au ajuns cu bine la destinaţie, extrem de şocaţi dar „bine”, i-au întâmpinat pompierii, medicii, psihologii, în fine, „au ajuns cu bine”. Inexplicabil dar bine. Presa nici „pîsss” despre „incident” nici măcar un titlu. Nimic. Eu mă gândesc totusi că or fi scris ruşii dar cine să-i înţeleagă ?

Luni bune după – adică ieri – revenim la subiect datorită „crash-lui din Alpi”. Tot la cafea. Ne dăm fiecare cu presupusul de ce, cine, cum, expunem ipotezele expuse de presă – ieri, că azi ipoteza e copilotul – şi ajungem la defectele tehnice. Îl intrebăm pe coleg dacă “companía cu pricina” a dat vreo explicaţie de atunci şi el ne răspunde că “nici urmă de”. În afara faptului că mare parte din personalul de pe respectivul avion “s-a cerut la sol” de atunci pe motive de traumatism puternic – şi se pare că are toate şansele să obţină ceva despăgubiri materiale căci pe aici astfel de traume se plătesc bine – deci, în afara unui “efect de bord uman” nici măcar o urmă de explicaţie relativă la originea defecţiunii. În plus, culmea culmilor – asta mi-e greu s-o cred dar n-am dovezi s-o combat – se pare că aparatul respectiv a continuat să zboare bine mersi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu s-a menţionat nimic în caietul de bord al aparatului şi aparatul şi-a continuat viaţa mizerabilă de aparat trecând cu vederea incidentul respectiv.

Şi aici apare legătura cu crash-ul din Franţa şi figura mea lungă şi neîncrezătoare de ieri când se elimina din start “orice posibilă problema tehnică” pe baza faptului că Lufthansa e o companie mare şi serioasă, bla, bla bla. Intre noi fie vorba … Şi “companía cu incidentul respectiv” este la fel de mare şi la fel de serioasă şi “nimic pe hârtie” n-ar putea confirma contrariul. Doar cazul în care colegul cu pricina n-a inventat totul ca să se dea important, sau să explice o depresie trecătoare inexplicabilă. Cine poate ştii? Lăsând la o parte faptul că ieri „nu se punea în nici un caz problema că ar putea fi o cauză legată de piloţi”, orice pare posibil. Dacă nu în realitate, măcar pe hârtie pare posibil.

Acum se vorbeşte despre o posibilă depresie şi eu îmi spun „să-i văd profilul Facebook, poate spune ceva”. Caut cu numele şi … pic peste o bună duzină de pagini comunitare cu titluri …  sugestive. Murderer, assasin , killer. Asta de reactivitate… Din păcate faptele sunt fapte şi faptele sunt dureroase. Acum că vinovatul pare stabilit subiectul serii a devenit deodată „cum să detectăm depresia” şi mie tare-mi vine să-mi sun colegul cu pricina să-l întreb „ce şi cum” la compania cu pricina. Detectează intr-un fel?  Ştiu că-mi spusese că-n urma „incidentului” echipajul fusese acompaniat timp de o bună perioadă de o echipă de psihologi „în caz că”. Dar acolo era o reacţie la un fapt cunoscut. „Problema” cu copilotul este că nu se ştie de ce şi nici dacă cineva ştia că. În caz că asta este cauza reală.

În ceea ce mă priveşte ceea ce ştiu sigur este că mi s-a făcut pielea găinii de când cu ultímele informaţii despre cauza crash-ului din Alpii Francezi în contextul în care trebuie să mă urc într-un avión într-o săptămâna. Şi să revin în 3 săptămâni şi apoi să plec din nou şi tot aşa.

Cineva spunea că-i plin Intenetul de nebuni şi eu un mă pot abţine să nu adaug : Internetul şi nu numai.  Şi noi, credulii şi toţi ceilalţi.