Uneori am impresia că planez printre nebuni de tot felul


Revenind la lucruri mai serioase şi mai … dureroase. Am un coleg – alt coleg – care are o nevastă şi nevasta asta e stewardesă la o companie aeriană căreia nu-i voi da numele – veţi înţelege pe parcurs de ce. Într-o dimineaţă apare colegul posomorât la servici, noi îl vedem şi-l întrebăm ce are, el nu zice nimic, îi oferim o cafea “poate, poate” , tot nimic, trecem fiecare la ale noastre, trece ziua, trece săptămâna. Lunea următoare se întâmplă să mă găsesc “en tête à tête” cu colegul respectiv şi, din vorbă în vorbă, îşi dă drumul, începe să-mi spună ce şi cum. Adică cam asta : era posomorât caci nevastă-sa avusese un zbor spre Moscova cu o săptămâna în urmă şi pe parcursul acestui zbor s-a întâmplat să se oprească un motor. Zece minute după, s-a întâmplat să se oprească şi al doilea motor şi vreo jumătate de oră bună după s-a întâmplat ca avionul cu pricina – un Airbus 319 – să planeze. Da, pur şi simple să planeze. Îmi spune colegul respectiv că şansele de a scăpa cu viaţă în urma unei „astfel de întâmplări” sunt undeva pe la 2%. Pe măsurate. Aşa ar zice statisticile. Îl întreb şocată cum s-a terminat totul – presupuneam că nu foarte-foarte rău – şi-mi spune că „au avut noroc că n-au avut turbulenţe în jumătatea aia de ora de zbor planat”. La un moment dat s-a întâmplat ca un motor să-şi revină din senin şi la alt moment dat – imediat după – s-a înâmplat ca al doilea motor să-şi revină. Tot din senin.

„Povestea” se termină frumos : au ajuns cu bine la destinaţie, extrem de şocaţi dar „bine”, i-au întâmpinat pompierii, medicii, psihologii, în fine, „au ajuns cu bine”. Inexplicabil dar bine. Presa nici „pîsss” despre „incident” nici măcar un titlu. Nimic. Eu mă gândesc totusi că or fi scris ruşii dar cine să-i înţeleagă ?

Luni bune după – adică ieri – revenim la subiect datorită „crash-lui din Alpi”. Tot la cafeaNe dăm fiecare cu presupusul de ce, cine, cum, expunem ipotezele expuse de presă – ieri, că azi ipoteza e copilotul – şi ajungem la defectele tehnice. Îl intrebăm pe coleg dacă “companía cu pricina” a dat vreo explicaţie de atunci şi el ne răspunde că “nici urmă de”. În afara faptului că mare parte din personalul de pe respectivul avion “s-a cerut la sol” de atunci pe motive de traumatism puternic – şi se pare că are toate şansele să obţină ceva despăgubiri materiale căci pe aici astfel de traume se plătesc bine – deci, în afara unui “efect de bord uman” nici măcar o urmă de explicaţie relativă la originea defecţiunii. În plus, culmea culmilor – asta mi-e greu s-o cred dar n-am dovezi s-o combat – se pare că aparatul respectiv a continuat să zboare bine mersi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu s-a menţionat nimic în caietul de bord al aparatului şi aparatul şi-a continuat viaţa mizerabilă de aparat trecând cu vederea incidentul respectiv.

Şi aici apare legătura cu crash-ul din Franţa şi figura mea lungă şi neîncrezătoare de ieri când se elimina din start “orice posibilă problema tehnică” pe baza faptului că Lufthansa e o companie mare şi serioasă, bla, bla bla. Intre noi fie vorba … Şi “companía cu incidentul respectiv” este la fel de mare şi la fel de serioasă şi “nimic pe hârtie” n-ar putea confirma contrariul. Doar cazul în care colegul cu pricina n-a inventat totul ca să se dea important, sau să explice o depresie trecătoare inexplicabilă. Cine poate ştii? Lăsând la o parte faptul că ieri „nu se punea în nici un caz problema că ar putea fi o cauză legată de piloţi”, orice pare posibil. Dacă nu în realitate, măcar pe hârtie pare posibil.

Acum se vorbeşte despre o posibilă depresie şi eu îmi spun „să-i văd profilul Facebook, poate spune ceva”. Caut cu numele şi … pic peste o bună duzină de pagini comunitare cu titluri …  sugestive. Murderer, assasin , killer. Asta de reactivitate… Din păcate faptele sunt fapte şi faptele sunt dureroase. Acum că vinovatul pare stabilit subiectul serii a devenit deodată „cum să detectăm depresia” şi mie tare-mi vine să-mi sun colegul cu pricina să-l întreb „ce şi cum” la compania cu pricina. Detectează intr-un fel?  Ştiu că-mi spusese că-n urma „incidentului” echipajul fusese acompaniat timp de o bună perioadă de o echipă de psihologi „în caz că”. Dar acolo era o reacţie la un fapt cunoscut. „Problema” cu copilotul este că nu se ştie de ce şi nici dacă cineva ştia că. În caz că asta este cauza reală.

În ceea ce mă priveşte ceea ce ştiu sigur este că mi s-a făcut pielea găinii de când cu ultímele informaţii despre cauza crash-ului din Alpii Francezi în contextul în care trebuie să mă urc într-un avión într-o săptămâna. Şi să revin în 3 săptămâni şi apoi să plec din nou şi tot aşa.

Cineva spunea că-i plin Intenetul de nebuni şi eu un mă pot abţine să nu adaug : Internetul şi nu numai.  Şi noi, credulii şi toţi ceilalţi.

Anunțuri

16 gânduri despre &8222;Uneori am impresia că planez printre nebuni de tot felul&8221;

  1. E a 5-a oară pe ziua de azi când am pielea de găină şi de fiecare dată din cauza articolelor despre tragedia asta. Doamne! E ciudat tare ce ai povestit aici. Chiar aşa, să nu existe nicio explicaţie, nimic?

    Apreciază

    • Deocamdată se pare că ar fi un act voluntar al copilotului se zice că avusese o depresie la un moment dat. Întrebarea este : compania respectivă are mijloacele de a detecta depresia ? Din câte spun specialiştii pe la TV se pare că procedura este destul de „subtire” în ceea ce priveşte detecţia unei depresii nedeclarate. În cazul soţiei colegului, era evident că era vorba de un traumatism… Traumatismele care ţin de alte evenimente însă … cum să le detectezi?

      Apreciază

      • Depresie? Doamne, dar vorba ta, chiar nu există mijloace? Piloţii, copiloţii, nu sunt examinaţi psihologic? Sau… e ca pe la noi cu ştampile puse ca să fie puse? Nu vreau să cred asta. Totuşi, parcă varianta cum că el ar fi făcut parte din SI e mai plauzibilă. Să mă ierte Dumnezeu dacă păcătuiesc dar cât de adâncit să fi fost în depresie încât să îşi dorească să moară cu el alţi 150? Pe când ăştia care fac acum tot felul de „acte de bravură” în numele unei religii…

        Apreciază

      • Asta e marea întrebare. Că se spune că în general nu te sinucizi cu alţi 150. Nu e nimic bătut în cuie, azi pare pista cea mai probabilă. Cine ştie ce s-a întâmplat de fapt. Procedurile de detecţie a depresiei/ capacităţilor psihice cică-s în funcţie de companie / ţară. Aşa spun specialiştii… Până una altă e ciudat. Inexplicabil.

        Apreciază

  2. Lumea reală a devenit la fel de absurdă și de terifiantă ca și ficțiunea. Și mie mi s-a făcut pielea de găină când am aflat ce a cauzat ca avionul să se prăbușească în faleza munților, în contextul în care și eu călătoresc des și nu-mi place să mă aflu într-o situație în care nu pot controla nimic. Singurul lucru care ne rămâne este să acceptăm incertitudinea vieții, să fim pregătiți sufletește pentru orice, în orice moment.

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, azi aflam ca copilotul era in tratament – nu se spune dar probabil antidepresoare – , ca-l parasise pritena , etc, etc. Toate motive valabile pentru „a trece la act”. Dar cine sa stie ? Cand te gandesti ca poti fi pe mana unui diperat cand te astepti mai putin. Sa fim pregatiti sufleteste … cam simplu, nu?

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s