Fără categorie

Ce m-a mai pus pe gânduri (2)


Uneori Dumnezeu pocnește și le potrivește. Se pare că tocmai a pocnit.  Concluzia săptămanii pe scurt ? Dormim ca să ne protejăm neuronii dar somnul națiunii naște monștri.  Când dormim și nu decidem, decid alții pentru noi. Uneori bine , alteori rău. Când răul e făcut, mai rămâne hazul. Când și hazul va dispare, vor rămâne doar găurile negre. Și eventual mașinile inteligente care vor înlocui încet- încet oamenii. Si atunci nimeni nu se va mai mira că ninge iarna.

La pascut

Continuă lectura

Anunțuri
Standard
Fără categorie

Ningea, bătea un vânt subțirel, eram cobză


Cobza

Ningea, bătea un vânt subțirel, eram cobză, luasem un taxi utilizând aplicația Clever taxi, tentasem utilizarea ei știind că fusese cumva interzisă, încercasem marea cu degetul, taxiul sosise, se oprise un pic mai încolo, într-un intrând din fața unu imobil nou, înalt, șoferul îmi trimisese mesaj că sosise, eu îi trimisesem răspuns că ajung în două minute, ajunsesem mai repede și mă scuzasem că întârziasem un minut, șoferul se scuzase și el că nu se oprise la fix, îmi spusese că-i ca naiba cu locurile de parcare, “se parchează fiecare cum poate, pe unde găsește, și uite, toate blocurile astea noi de birouri ar fi trebuit să aibă mai multe locuri de parcare, să poată cuprinde pe de-a întregul cererea”, eu îi dădusem dreptate, locurile din parcare din subsoluile imobilelor cu birouri sun puține și rezervate celor cu funcții, îi spusesem că-i mare păcat că nu se gândiseră de la început la parcări subterane pe 5 nivele, că, dacă s-ar fi gândit, ar fi rezolvat problema cu parcările “care pe unde poate” și astfel, indirect, o parte din problema traficului infernal, soferul îmi spusese “uitati-va și dumneavoastră, asta e drum cu două sensuri dar nu s-ar zice, prea multe mașini parcate care-ncotro”, eu nu-l contrazisem, așa și era, se construise sălbatic, aleator, străzile nu mai făceau față, nici oamenii nu mai făceau față, se simțeau năpădiți de mașini și  dădeau vina pe primar, dacă ar fi un primar cu cap ar face ceva, ar găsi o cale, două căi, mai multe căi, ar îmbunătăți transportul public, ar convige oamenii să-l folosească, s-ar reduce simțitor numărul mașinilor și s-ar decongestiona traficul și străzile și oamenii ar începe să facă față, dar primarului nu-i stătea capul la fapte, uneori te și întrebai pe unde i-o sta capul, “că uitați-vă”, zicea șoferul de taxi, “uitați-vă și dumneavoastră ce s-a mai construit în ultimul timp, nu tu urbanism, nu tu nimic, construiesc la greu să scoată bani, restul … Dumnezeu cu mila, pe cine să intereseze, fiecare se descurcă cum poate , nu există oraș mai alandala că Bucurestiul” zicea șoferul și eu îi spuneam că există, să vadă puțin prin Varșovia, sau prin Hong Kong-ul, acolo  e practic aceași varză, poate doar oamenii sunt mai resemnați în fața urâtului, mai preocupați cu altele, sau, poate, doar mai indiferenți la toată nebunia înconjurătoare, dar uneori și nebunia e bună la ceva, te face să uiți că ești cobză, că nu există locuri de parcare și că traficul e ca naiba în București și șoferul de taxi îmi dădea dreptate, e bine să ieși și să vezi cum e pe la alții, “doamne-ferește să ajungem din nou ca pe vemea impuscatului”, “stiti’, îmi spunea șoferul, “apropo de urbanism și arhitectură, într-o zi am luat o cursă din Berceni până în centru, nu mai știu să vă zic exact pe unde în centru,  o zonă cu multe case și-n mijlocul caselor, o ditamai hardughia cu multe etaje și clientul, un arhitect bătrân care profesase pe vremea împuscatului, îmi spune la un moment dat “povestea imobilului ăsta urât e foarte frumoasă, pe vremea când încă se construia la el, trece tovarășul prin zonă și întreabă ce caută construcția aia acolo, printre case, așa, din curiozitate întreba tovarășul, și a doua zi construcția era dărâmată pe jumătate căci așa înțeleseseră oamenii, printre rândurile tovarășului, că trebuie dărâmată, dar tovarășul nu voia s-o dărâme, lui chiar îi plăcea, doar că nu știuse cum să pună întrebarea, și când i se raportase că este în curs dărâmarea, tovarășul fusese atât de mirat încât dăduse ordin să se ridice la loc, cam asta e povestea imobilului ăsta urât” spunea arhitectul și șoferul de taxi râdea și eu, tot cobză, mă gândeam dacă spusesem exact unde voiam să ajung sau doar dădusem impresia că aș vrea să ajung într-un anume loc.

Standard
Fără categorie

Ideea contagierii pozitive


Din seria articolelor “de ce mai cred – încă – în Romania”, aș vrea să lansez astăzi un nou subiect prin care aș dori să dovedesc că schimbarea poate veni din fiecare. Am fost crescută sa cred că trebuie să aștept să se întâmple ceva, să aștept schimbare ca pe ceva dictat de exterior, decis de alții și am fost mirată să constat de-a lungul diverselor experiențe prin care am trecut că a aștepta ceva să se întâmple echivalează într-un final cu un pachet mare, mare de tot de frustrări acumulate.

Spuneam deunăzi într-un context similar că, dacă nu acționăm într-un fel sau altul, vom muri cu toții de cancer sau de AVC sau de atac de inimă măcinați de frustrarea de a nu fi făcut nimic așteptând pur și simplu să se întâmple.

Reciclez

 

Sursa foto : google
Continuă lectura

Standard
Fără categorie

Oamenii nu mă vor auzi


Azi plouă și sorb. Miroase a abur de toamnă cu iz de cafea cu aromă de toamnă.  Undeva, departe, un autobuz oprește într-o stație, o umbrelă verde se rupe doborâtă de vânt și un bărbat la 35 de ani pierde tramvaiul numărul 5. Îl văd cum aleargă în continuare. Nu renunță. Plouă și sorb și aș vrea să-i spun bărbatului să nu mai alerge. Există întotdeauna o a doua șansă. Există întotdeauna un alt tramvai. Privesc sorb, acumez imagini. Sunete. Arome. Construiesc amintiri. Memoria înseamnă trecut, trecutul înseamnă context. Contextul ploii care bate în geamul mare. Contextul stării create de imaginea bărbatului în urma tramvaiului. Aroma cafelei amestecată cu imaginea ploii. În fiecare dimineață aleg aroma corespunzatoare stării.

Continuă lectura

Standard
Fără categorie

Lipsurile dau valoare lucrurilor


Fericirea stă într-un picur de ploaie agățat de o bârnă veche. Într-un fir de lalea galbenă răsărită peste noapte între doi tuia plantați acum șapte ani pe lângă gardul vecinului din vale.

Picură a trecut între smocurile verzi de iarbă. Acolo fuseseră odată straturi de ceapă. In locul straturilor n-am ales piscina. Ar fi umplut prea mult spațiul și ar fi șters verdele. Am dat prioritate ierbii. Mirosului de pământ umed, după ploaie. Albului imaculat al zăpezii peste verdele adormit, iarna.

Continuă lectura

Standard
Ce m-a mai pus pe ganduri

Ce m-a mai pus pe gânduri (1)


Încep anul printr-o nouă temă pe blog : “ce m-a mai pus pe gânduri”. Ideea de bază la originea acestui nou subiect este că omul cât trăiește învață și, dacă nu învață la timpul potrivit, niciodată nu-i prea târziu.  Cu alte cuvinte “niciodată să nu spui niciodata”. Noua temă va fi prezentă sub forma unor mici sinteze care vor apărea din când în când pe blog și care vor recapitula vizibil și deschis care au fost subiectele care mi-au deschis mintea în ultimul timp. Filme, documentare, cărți, podcasturi, bloguri … totul e sursă de deschidere.

 

bule.jpg

Continuă lectura

Standard