Raymond Spartacus – personajul numărul trei


Raymond Spartacus era un om în toată firea, avea mustaţă şi perciuni, când nu-l vedea nimeni „se făcea frumos”, aşa îi plăcea lui să-şi spună, în momentele acelea, intime, se alinta şi se simţea astfel alintat, auzea fix ce vroia să audă şi simţea fix ce vroia să simtă.

Raymond Spartacus era un visător înnăscut, se născuse într-o noapte agitată de vară, ploua torenţial şi nimănui nu-i ardea de vise, cu atât mai puţin maică-sii, în chinurile facerii.

Raymond Spartacus avusese de mic un vis ciudat, nimeni nu-i putuse spune cu precizie nici unde, de ce şi mai ales când, îl visase pur şi simplu şi nu trăsese nici un învăţământ, şi-l notase însă cu grijă într-un carnet roşu de notat vise ciudate şi apoi uitase de el preţ de vreo douăzeci de ani până când Raymond Spartacus se trezise într-o bună dimineaţă cu faţa la cearceaf, cu capul sub o pernă grasă îndopată cu puf de gâscă, altfel spus până se trezise într-o bună dimineaţă ciufut nevoie mare şi cu mustaţa răsucită în sensul celălalt atât cât să-i aţâţe dorinţa de a-şi cauta pieptenul şi a-şi revarsa nespusele şi poate şi spusele .

În acea superbă dimineaţă Raymond Spartacus şi-a amintit cu precizie de carnetul roşu de notat vise şi, între două pieptănături apăsate aşa cum îi stă bine oricărui om cu caracter- şi, slavă Domnului, nu te caracter ducea lipsă Raymond Spartacus – între două pieptănături apăsate, Raymond Spartacus a luat decizia : va fi personajul numărul trei, în continuarea omului, va fi dublura omului, greieraşul-conştiinţă al omului, va fi detectivul bis în căutarea semnificaţiilor ascunse.

Va urma.

(Roman utopic – Raymond Spartacus)

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Raymond Spartacus – personajul numărul trei&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s