Atât de populară și nu știu de ce


Astăzi aș vrea să vorbesc despre cât de populară am devenit peste noapte  pe Facebook si cat de mult mă enervează că nu știu de ce.  Dintr-un motiv știut numai de algoritmul Facebook, de câteva zile bune, să zicem de pe la începutul lui septembrie,  primesc zeci și zeci de « cereri de prietenie » pe Facebook. Circa 50 pe zi.  Sună ciudat noțiunea această de prietenie cu oameni pe care nu i-ai văzut niciodată și cu care nu ai vorbit niciodată dar nu am știut cum să îi spun altfel . Revenind. Fiind o fire analitică am luat-o pe puncte.

O fi spam ? Nu e spam. I-am întrebat pe câțiva “noi prieteni” și mi-au confirmat faptul că mi-au trimis invitații din proprie inițiativă și nesiliți de nimeni. Ei, nu roboții. O fi pentru că scriu atât de bine și de profund că lumea a început să mă citească și să mă aprecieze peste noapte ? Nu e nici asta, noii mei prieteni mi-au confirmat că habar nu au – încă ? – ce anume scriu. O fi pentru că am o poză de profil alb negru în care zâmbesc? Asta este, dar doar parțial pentru că poză o am dinaintea invaziei dar da, zâmbesc frumos și unii dintre noii mei prieteni au confirmat că a fost un criteriu în plus.

Dar există atâtea poze de profil în care oamenii zâmbesc frumos … De ce neapărat mă invadează pe mine și nu și pe ei ? Un prim pas în explicație ar fi faptul că dintr-un motiv știut numai de algoritmul Facebook, profilul meu apare mult mai des ca înainte la sugestiile de prieteni. Apoi totul e explicabil : zâmbesc frumos, am un motto fain și ceva centre de interes comune cu mulți alții. Dar de ce Facebook a hotărât peste noapte să-mi facă reclamă mie si nu altora?  Singura explicație plauzibilă pe care am găsit-o –  neverificată oficial – ar fi aceea că, pentru a combate știrile false,  un nou concept legat de scorul de fiabilitate al fiecărui utilizator a fost introdus de curând în algoritmul de selecție Facebook. Oi fi ieșit cu scor mare și de aceea mă văd „recompensată” cu o astfel de reclamă gratuită. Există o logică în treaba asta: cu cât ai mai mulți prieteni „fiabili” în listă, cu atât riscul de a vedea știrile false ale celor non fiabili va fi mai mic. Este un „artificiu” pentru a conturna algoritmul global care pare complicat de modificat. Cam asta ar fi deocamdată. Încă mai caut. Între timp am mai primit 10 invitații și nu știu ce să mai fac.

5 comentarii la „Atât de populară și nu știu de ce

  1. Am ştiut eu ce-am ştiut când am renunţat le FB. Îmi era greu şi cu check-in, apăi acum că s-au băgat algoritmi. 😀
    Acum la modul serios: pe lângă tot ce-ai zis, e posibil ca cineva să fi distribuit ceva scris de tine? Şi pe bună dreptate oamenii vor să mai citească. Nu, nu e periaj. Asta cred, asta spun. Habar n-am dacă pe FB apare ceva când te linkuieşte cineva, dar cred că şi asta se poate.

    Apreciază

    1. În modestia mea, asta a fost primul meu gând : să vezi că a pus careva ochii pe scrierile mele și a distribuit masiv. Pentru o secundă a fost fain să cred că totul se datorează scrierilor. Am întrebat și mi s-a răspuns că a plăcut poza de profil și motto-ul (de când am auzit asta, l-am schimbat). Sau datorită unor potriviri de parcurs profesional. Dar poate fi într-un fel legat de ce spui tu. O fi, în algoritmul ăla minunat, ceva legat de faptul că omul produce chestii care sunt comentate și distribuite. Dar nu sunt foarte convinsă de asta, că sunt mulți alții care produc mult mai mult și mult mai bine și nu sunt invadați

      Apreciază

      1. E atât de complicat sistemul încât ne permite să-l simplificăm şi să alegem varianta care ne e pe plac şi care face bine la modul general: oamenii încă citesc texte de calitate şi nu caută numai poze sau citate din genul „zâmbeşte soarelui pentru o zi frumy”. 😉

        Apreciat de 2 persoane

  2. Interesant. Eu am 6 cereri de prietenie pe tot anul cred :)) M-ai făcut curioasă, o să ma interesez direct la sursă. Eu aș paria pe o disperare recentă a Facebook-ului, din moment ce pierde teren masiv, în a scoate în evidență acei oameni care postează des. Ceea ce nu e rău. Sau poate depinde și dacă accepți sau nu aceste cereri de prietenie, cred că fac o analiză a comportamentului. Dacă accepți azi 2 cereri, mâine vei primi 4. E doar o supoziție, dar ar avea sens. Eu una nu numai că nu accept cereri de prietenie de la necunoscuți, dar mai și șterg din cunoscuți. Cred că Facebook e suficient de deștept să concluzioneze că și-ar pierde degeaba timpul cu mine :)) Dar întreb și revin.

    Apreciază

    1. Nu pot spune ca postez mult. Sa zicem, in medie, cam 2 posturi pe zi. Nu stiu daca este mult sau putin fata de altii. Chestia este ca nu am schimbat nimic incepand cu 1 septembrie, am acelasi comportament vizavi de FB . De asta zic ca sigur au schimbat ei ceva pe acolo. Chiar m-ar interesa sa aflu ce anume s-a intamplat – mersi fain ! Am reusit sa stopez cumva invitatiile: nu le mai sterg. Nu le accept. Le las acolo. Pana acum e singurul mod pe care l-am gasit ca sa nu mai imi trimita altele.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: