Advertoriale – etică, condiţii, etica condiţiilor

Primesc prin email un mesaj în care sunt rugată să comunic condiţiile de publicare „la mine pe blog” de articole-scrise-pe-post-de-advertorial. Gen : „dacă da, cât”. Răspund că scriu pe „blogul dedicat adevertorialelor” şi spun nişte preţuri în funcţie de numărul de cuvinte. Trece un timp şi primesc din nou mesaj. Mi se indică că nu se doreşte pe blogul dedicat advertorialelor ci pe blogul principal. Adica, ala „încâlcitul”. Ca are trafic (putin) mai mare. Asta am zis eu.

Aici apare „momentul cu dilema”. Să „da” sau să „nu” ?

Citisem undeva, pe un grup de discuţii pe Facebook, păreri pro şi contra. Unii spuneau că scriu orice la un preţ bun, alţii spuneau că nu, nici în ruptul capului, că ce-ar să zice cititorii, că ei, autorii, au o etică a scrierilor. Discuţia s-a terminat aşa cum începuse, în coadă de peşte, adică în două tabere bine conturate , tabăra celor „nici în ruptul capului” şi tabăra celor „desigur, dar cu anumite condiţii”.

Eu una n-am o părere tranşat-tranşată. Adică mă gândesc că pe de-o parte, atâta vreme cât scriu în stilul blogului şi indic că-i vorba de advertoriale prezentate sub o oarecare formă de artă şi atâta vreme cât nu-i un subiect sensibil şi în dezacord cu crezurile mele cele mai ascunse, de ce nu? Că-n definitiv la cât de încălcit scriu poate că nici şi-ar da seama cititorul ne-avizat că-i vorba de un text despre produse sau servicii. Că atâta vreme cât nu mint spunând că l-am testat şi mi-a plăcut ci precizez că-i o părere „la prima vedere” prezentată intr-o oarecare formă literară nu poate fi atât de non-etic. In definitiv descriu „acolo” deja oameni, fapte, locuri. Abscons dar descris.

Pe de altă parte îmi spun că dacă aş scrie în stilul blogului cu pricina „sposorul” nu şi-ar regăsi produsul sau serviciul şi n-ar plăti. Şi că poate chiar n-ar fi etic faţă de cititori să le „prezint” texte cu mesaj si mai abscons.

Momentul cu dilema continuă pana la episodul următor. Sugestii?