Niște prelungiri ale propriului „eu”


Am început să socializez pe la 5 ani cu copiii de pe stradă. Omul e un animal sociabil și eu nu încălcam regula. Eram un mic om în formare într-o epocă în care nu exista nici măcar telefon fix. În plus de cărțile cu povești nemuritoare, poveștile lui Jules Verne și romanele polițiste din colecția „Enigma”, aveam nevoie să cresc într-un dialog continuu cu alții. Și am crescut cum am putut de bine.

Între timp lumea s-a schimbat într-atât de mult încât, la un moment, m-a luat cu amețeală. Raportat la alte veacuri, lucrurile avansau cu viteza luminii și cărțile de SF din copilărie defineau din ce în ce mai mult prezentul. Realitatea se transforma într-o sumă de universuri paralele care defineau din ce în ce mai precis … omul. Corpul fizic, gesturile, atingerile și intensitatea privirii au devenit practic insuficiente. Definiția omului avea nevoie de perspective diferite și mentalul a răbufnit on-line.

Suntem ceea ce gândim și, ca să nu gândim în buclă, avem nevoie de carburant. Avem nevoie de alții. Socializarea reală nu mai este suficientă. Evoluția implică ruptură și ruptura definește evoluția. Orice sistem închis provoacă implozie. Înstinctul de supraviețuire ne-a dictat că avem nevoie de un spațiu mai larg ca să continuăm să existăm. Tehnologia ne-a creat posibilități infinite.

Așa au apărut identitățile virtuale. Mulți cred că virtualul este un balaur cu zece capete care vorbesc între ele zece limbi diferite și care nu reprezintă nimic altceva decât un balón de săpun în care nimeni  nu crede. Eu cred fix pe dos. Excluzând excepțiile de la definiția de “om”, continui să cred că virtualul este o prelungire a realului, modul de a se exprima colectiv al mentalului.

promovarea

Sursa foto : arhiva personală – sigla initiativei Promovarea Romaniei

Virtualul meu a început să se manifeste prin 2010 pe Linkedin. Am creat acolo un grup care se numea „Promovarea României” și astfel au început să curgă ideile. Schimburile de păreri cu ceilalți membrii ai grupului au creat efervescența. Atunci am realizat cât de mare este lumea posibilitatilor. Practic infinită. Conștientizarea posibilității infinitului a condus la prima inițiative de site on line : promovarearomaniei, un site pe o platfomă wordpress. Hosting-ul era propus de un pasionat de România,domeniul propriu era inclus în același pachet. Nu știam nimic pe vremea aceea despre cloud, platforme de blogging, domenii și WordPressul era la început de drum. Eram însă atât de entuziasmată de proiect încât am învățat totul într-o noapte. Trebuia să spun ceea ce credeam despre faptul că nu suntem, ca popor, mai prejos ca alții, că ne definește o cultură și nu trebuie să copiem pe nimeni ca să fim. Când ești atât de convins că trebuie să spui, nu contează granițele tehnice. Tehnica se învață când există motivație.

Perspective

Sursa foto : arhiva personală – Blog Perspectivenoi

Apoi, pentru că aveam atâtea de spus, mi-am făcut un blog personal, tot pe wordpress. L-am numit Perspectivenoi și nu i-am cumpărat domeniu propriu decât mult după aceea. Nu eram foate la curent cu beneficiile aduse de un domeniu propriu. Pentru că simțeam că mă definește ceva infinit mai mult decât ceea ce par a fi, am continuat să scriu. Aveam un stil, căutam idei îndrăznete și uneori le găseam. De unde și numele blogului. Ca să exiști, trebuie să interacționezi. La început am interacționat puțin pentru că în viața reală eram prea puțin comunicativă. Apoi am înțeles că virtualul permite și cere comunicare și am ieșit din carapacea impusă de anumite prejudecăți. Unii ar numi asta minciună, în cazul meu a fost o portiță binevenită întru propria-mi regăsire. Primul blog dorea să dezbată subiecte de societate. Căutam să găsesc idei originale și să le comunic într-un mod inedit și celorlalți. N-am creat o comunitate mare, era, cum s-ar zice, un blog de nișă care nu se adresa unui public prea larg

Abisurile

Sursa foto : arhiva personală – sigla blogului Abisurile 

Apoi, într-o bună dimineață, am decis să devin anonim – literară și așa a apărut blogul meu de suflet, Abisurile. Numele l-am ales ca metáforă a căutărilor profunde și conținutul este, de atunci, constant literar cu stil și cu metafore. Scrisul sub anonimat a fost una dintre cele mai îndrăznețe și mai eliberatoare experiențe. Unii ar numi-o minciună, eu o numesc adevăr. Eliberată de toate constrângerile dictate de societate, creativitatea se manifestă înzecit. În realitate, ceea ce suntem cu adevărat nu iese decât foarte greu la suprafață. Virtualul permite o lume fără prejudecăți. Unii ar numi-o minciună, eu o numesc adevăr.

Literatura este o himeră pentru multă lume și noțiunea de „creativitate” invită la dezbateri infinite. Ce este creativitatea? Cum se manifestă? Este stil? Este idee? Cum se poate măsura? Pentru mine este un pic din fiecare într-un amestec armonios.

discutabil

Sursa foto : arhiva personală – sigla blogului Blogdicutabil

Au urmat apoi și alte prelungiri ale propriului „eu” în transpunere virtuală. Pentru că sunt construită abstract profund metaforic cu tendințe vădite de a despica totul în patru părți egale și a înțelege prin analize abordate prin diverse unghiuri comportamente, curente și tendințe, după câțiva ani buni de fomare și cizelare a unui stil literar, am simțit nevoia să creez dezbaterea. Așa a apărut blogul Blogdiscutabil. N-a creat mare dezbatere dar a scos în evidența un altfel de “eu”. Uneori am impresia că sunt un balaur cu zece capete în căutarea descoperirii de sine. Unii ar numi-o minciună, eu o numesc adevăr.

Cine se cunoaște cu adevărat? Suntem un infinit îngrămădit într-un corp …

literatura

Sursa foto : arhiva personală – blogul Literaturacautopie

În septembrie am realizat că sunt perfect incompletă și am simțit nevoia să creez o nouă sinergie : eu cu alții ca mine. Încă zece balauri cu zece capete. Toți pasionați de cuvinte și de calitatea cuvintelor. Așa a apărut blogul colectiv Literaturacautopie. O nouă experiență, un nou „eu”. Ca să existe inspirație, a părut noțiunea de temă: tema săptămânii, tema zilei, temă lunii, flash-u 24. Un blog în sine este ușor de creat. Plateformele existente permit oricărui novice să existe. Ceea ce face însă diferența, este conținutul și rezistența în timp.

Azi sunt mulțumită că „eu-ul” meu complex rezistă statornic în virtual. Exist datorită conținutului pe care îl creez și asta mă bucură. Probabil că fără blog n-aș fi existat atât de complet și aș fi ratat oportunități uriașe. Probabil că simpla socializare cu copiii de pe stradă și imaginația dezvoltată în jurul crimelor din „Orient Express” sau a călătoriilor în jurul lumii ar fi creat un altfel de „eu” diferit de balaurul cu zece capete pe care l-am descoperit de când am început să exist prin ceea ce scriu pe blog. Poate mai bun sau poate mai rău. Cine poate ști ? În nici un caz eu.

Unii ar numi-o minciună, eu o numesc adevăr.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: