Caut paradox ascuns bine


@ Florian Klauer

De ce să devii prost ? Ca să înțelegi prostia ? Păi, devenind prost nu o vei mai putea înțelege, în asta consta frumusetea paradoxului.

Chestia cu textele faine este că te scot din ale tale. Te scutură pur simplu , dau cu tine de toate coltuile minții și te plimbă prin tote ungherele ascunse ale sufletului. Plimbat și scuturat, ajungi să faci cercuri-cercuri întrebându-te cum dracu’ de nu te-ai gândit și tu la posibilitatea aceea și ce firicel de praf a făcut ca tu să nu poți în veci să naști « ideea » ? Ideea aceea trăznită, desigur, care să-i facă pe alți să facă cercuri-cercuri. Diferența dintre un autor lambda și unul de geniu este fix acel firicel de praf invizibil care, în cazul majorității – adică a autorilor lambda – astupă acea perspectiva inedită asupra lumii care fac din gândac elefant .

Citesc Martin Page și fac cercuri-cercuri. E clar că sămânța de geniu nu l-a ocolit. Omul asta are niște idei care te pun serios pe gânduri și le transpune în scris într-o manieră extrem de faină. Mă bucur de fiecare dată când cineva sau ceva reușește să mă scoată din cotidian. Citindu-l, îmi spun că-n veci nu mi-ar fi trecut prin cap să devin proastă. Din simplu motiv că încă depun eforturi mari să par inteligentă. Și tot citindu-l îmi spun că e o dovadă de inteligență supremă să-ți dorești să devii prost fiindcă, în definitiv dar nu chia revident, totul se rezumă în a dovedi că exercițiul este un paradox.  În difinitiv nu scopul contează ci frumusețea drumului parcurs pentru a dovedi imposibilitatea scopului.

Citesc Martin Page și-mi doresc să trăiesc si eu la randul meu frumusețea drumului parcurs. Problema cu drumurile este că trebuie scop și problema scopului e că paradoxurile nu sunt atât de evidente. Desigur, unii le găsesc mai repede ca alții. Începându-mi ziua de azi ascultându-l pe Moise Guran, mi s-a părut că se ridică puțin ceața. Adică o parte din văl.  Paradoxul în toate acestea este că nu există mână de lucrur disponibilă în Romania – și vorbesc aici de munca necalificată – în condițiile în care unii o freacă voios trăind din ajutoare. E clar că pute pe undeva dar se preferă batista în general batista. Cu alte cuvinte se abordează cumva repetat la infinit efectul căci tratarea cauzei ar creea alt paradox.  Vă las pe voi să ghiciți voi care.

Voi ce paradoxuri ați găsit? Le-ați căutat?

2 comentarii la „Caut paradox ascuns bine

  1. Am crezut şi cred că ai nevoie să fii foarte inteligent ca să poţi face pe prostul. Dar înainte de a citi cartea asta nu m-am gândit nici eu (din acelaşi motiv expus de tine) că îţi poţi dori să fii prost, încercând astfel să te salvezi. Şi culmea, cumva să şi reuşeşti asta. E mult mai anevoios drumul ăsta decât ăla care te ajută să cazi în diferite patimi, aia a beţiei, de pildă, încercând o evadare din realitatea insuportabilă.
    Ajungând la ultima parte, aş spune că paradoxul constă în asta: unii dintre asistaţi trăiesc în mizerie. Cu toate astea, reacţia lor se reduce la asta: „adică să mă trezesc la ora 5 şi să curăţi mizeria de pe străzi pentru minimul pe economie? Noo, nu e corect.”
    Paradoxul meu legat de asta e: dacă eu îmi doresc acum, după ce-am citit cartea, să fiu proastă dar nu ştiu cum, înseamnă că-s deşteaptă pentru că numai un deştept îşi poate dori asta (aşa cum a dovedit autorul) sau îs deja proastă pentru că habar n-am cum se procedează deci pot sta liniştită că mi-am atins scopul? 🙄

    Apreciat de 1 persoană

    1. 1) E o carte care te pune pe gânduri. Am văzut că mai are o mulțime de alte cărți scrise- unele traduse în romana -dar nu le-am găsit să le comand on line. Mai caut …

      2) „adică să mă trezesc la ora 5 și să curăti mizeria de pe străzi pentru minimul pe economie? Noo, nu e corect.” As zice mai degraba asa : „Nu, de ce să curăt pe minimul pe economie când pot să nu o curăt deloc pe puțin mai puțin ”

      3) Legat de paradoxul tău : părerea mea este că paradoxul tău constă în faptul că tocmai ce ți-ai dovedit că nu poți fii prost punându-ți în același timp întrebarea dacă ești sau nu ești inteligent

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: