Alergică la nimic


Cand crescuse, la Valentina veneau vecinii şi nu mai plecau. Se întindea masa în curtea veche şi se trăgea o muşama nouă peste lemnul tăiat de ploi. Se făcea și se desfăcea lumea, carnea se zvârcolea pe jarul întins. Vorbe şi fum. Se adăuga puţin rachiu de vin cumpărat de la alimentara din colţ, două-trei pahare mici şi creţe.

A wall covered with layers of torn up posters

Valentina devenise alergică la nimic, la paharele acelea mici şi creţe. La creveţii albi şi la conservele de peşte. La rafturile goale. La vorbe şi fum. Detesta conversaţiile lungi, detesta şi luna, şi stelele, şi toată umplutura aceea degeaba dintre lună şi stele. Dintre ea și stele. Nu se simţea compatibilă cu distanţele şi cu felul acelor oameni de a umple distanţele. N-o interesa cu cine s-a încurcat Fănică de la patru de frica lui Romică de la cinci, nici cu cine s-a luat Lenuţa de gura lumii. N-o interesa nici măcar calitatea excepţională a ţuicii la cazan produsă de Nae – vecinul cu un picior mai scurt din capu’ dealului – din strugurii culeşi de Gigi de pe moşia moştenită de la un unchi de gradul trei din partea mamei, mort într-un accident de muncă la turnătoria de fontă.

Vecinii veneau, îşi spuneau păsurile şi nu mai plecau. Era o întreagă poveste păsurile oamenilor puse cap la cap. O poveste fără cap şi fără coadă. Vorbe şi fum. Ea asculta, ştergea muşamaua nouă, aducea pâine, aducea salată verde, aducea sare, ea asculta fără să fie cu adevărat. Vecinii mulţumeau, mestecau şi povesteau. Bârfe, şuşoteli, opinii diverse, puncte de vedere. Unghiuri. Sorbeau din pahare creţe şi amestecau. În lipsa de altceva ea era fără să fie adăugând doar nişte aşchii de lemn din când pin când, privindu-le cum se topesc şi amestecând poveştile oamenilor până ieşea ceva improbabil şi foarte, foarte departe. Peste mări, oameni, gânduri şi ţări.

Valentina a fost sălbatică şi i-a priit… Când au aflat că pleacă, prietenii au sfătuit-o să evite oamenii. “Oamenii aceia sunt prea prinşi cu viaţa lor pentru viaţa ta” i-au spus prietenii şi ea a luat vorbele prietenilor drept literă de lege, la asta servesc prietenii, să sfătuiască.

Ea a luat drept literă de lege spusele prietenilor şi n-a întrebat. Îi era bine să nu întrebe. Să treacă doar căutând “trenul care” şi urcând în altul. Să plece doar luându-şi drept reper un turn prea mic. Să treacă doar prin privirea indiferentă a oamenilor intrând în supermarketul acela mare şi plin cu de toate, chetuind până la ultimul bănuţ. Uitând să mai iasă. Trecând şi pierzându-se. Uitând. Sălbatică şi pierdută în felul acelor oameni de a percepe viaţa. “Ca o hârtie igienică frumos mirositoare, aşa e viaţa oamenilor de aici” le spusese prietenilor când o întrebaseră cum îi e. Sălbatică şi pierdută în manierele atât de diferite de a nu spune lucrurilor pe nume a acelor oameni.

Extras din romanul-încă fără nume-care va apărea în curând

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: