La umbra bradului


E duminică, e soare, e verde. Privesc bradul și mi se pare mare. L-am cumpărat acum vreo zece ani, într-un ghiveci mic, în Franța, l-am ținut pe balcon vreo 7 ani și apoi l-am adus “acasă”, în România, și l-am plantat în grădină. La fel am făcut și cu hortensiile cumpărate din Franța și cu zambilele cumpărate din Franța și cu toate amintirile acumulate în Franța. Pe toate le-am adus acasă.

L’image contient peut-être : arbre, plante, ciel, plein air et nature

Sursa foto : arhiva personala

Privesc bradul și cerul albastru și mă gândesc cum m-a făcut ironia sorții să creez mereu  cărări inverse, contra curentului. Eu m-am întors, aproape toți ceilalți pleacă. Mi-am făcut un fel de obicei din a vâsli împotriva tendinței generale. Citesc în fiecare zi despre românii care pleacă, despre românii care să gândesc să plece, aud în fiecare zi autoironii în traficul bogat din București, văd mereu priviri cu subînțeles în intersecția de la Băneasa, întâlnesc în fiecare weekend oameni cu fețe alungite de așteptare pe Valea Prahovei și le ghicesc nemulțumirea și micile cuvinte duioase pe vârful limbii împotriva neamului, a românului în general, a faptului ca „așa a fost să fie” și s-a nimerit să fie fix așa … la noi.

Avem, „noi românii”, o tendință aprigă de a pune totul în același sac, de a dramatiza și, apoi, ca să fie lucrurile clare, de a ne urla nemulțumirea pe unde ne apucă. Să o audă toată lumea, inclusiv urmașii și urmașii urmașilor, căci e bine de știut de fiecare că totul, absolut totul ni se trage de la neamul asta nenorocit în care s-a nimerit să fim.

Problema cu nemulțumirea aceasta generalizată și scuipată pe la toate colțurile este că molipsește negativ și generează frustrări generaționale. Fix acele chestii care vor continua să întrețină ura aceea mocnită împotrivă neamului care s-a nimerit să fim. Repetat la nesfârșit, creierul termină prin a accepta. Din păcat și asta face parte din educație…


Sursa foto : unsplash.com

Revenind. E duminică, e soare, e verde și, contrar aparențelor, nu aș vrea să schimb nimic acum. Miroase a grătar, cerul e albastru și lumea pare proaspătă. Dacă ar fi să-mi doresc ceva, ar fi să pot lua această prospețime matinală să o pun la rece, să mai țină puțin. De când m-am întors din Franța mi-am impus o stare de respingere totală a elementelor negative perturbatoare. Aud, văd, simt și încerc să nu mă molipsesc de atâta rău. Trăiesc, prin comparație, mult mai bine ca alții și, tot prin comparație, poate mai rău ca ceilalți. Accept starea și înaintez. Totul ține de educație și, când spun asta, nu mă refer doar la cei 7 ani de acasă. Ca să schimbi, trebuie să ieși din cercul în care te învârți crezând că totul este roz în afara cercului.

A man standing on the edge of a cliff overlooking a winding road in Sani Pass

Sursa foto : unsplash.com

Am avut șansa și curajul să-mi iau lumea în cap și să plec ca să văd. Am avut șansa și curajul să-mi iau lumea în cap și să revin ca să trăiesc. Șansa aceasta, ăsta ar fi cel mai fain lucru pe care l-aș dori posibil pentru fiecare autoironic din traficul bucureștean și pentru fiecare deprimat de weekend de pe traseul de întoarcere spre București.

Aș dori tuturor celor picați în butoiul cu frustrare cronică, să poată să iasă, să vadă, să constate, să recunoască și apoi să acționeze în cunoștință de cauză. Ca să crezi, trebuie să vezi și să ajungi tu singur la concluzia că de vină este neamul.

A woman blowing at a dandelion seed head

Sursa foto : unsplash.com

Aceasta este cauza la care țin și pe care aș pune-o în practică dacă n-ar fi atât de duminică, atât de soare și atât de verde.

Când se va termina duminica, și soarele, și cerul senin și când mă voi întoarce în traficul bucureștean sau în cel de weekend de pe Valea Prahovei și voi pica din nou peste priviri cu subînțeles și oameni cu fețe alungite de așteptare cărora le voi ghici nemulțumirea și micile cuvinte duioase pe vârful limbii împotriva neamului, a românului în general, atunci voi începe să construiesc programul care să-mi susțină cauza :

Cauza : „Ne-am convins ce neam suntem
Scopul : Să ajungi tu singur la concluzia că de vina este neamul
Punere în practică :

  1. Misiune umanitara sau orice tip de voluntariat în Africa – țări la alegere : Camerun, Niger, Costă de Fildeș, Sierra Leone, Uganda – fonduri EU sau orice alt tip de fond.
  2. Imersie profesională pe post echivalent – sau nu necesar echivalent
    Durată : 3 luni , posibilă prelungire la cerere

După bunul obicei dobândit de vreo 30 de ani încoace, voi continua să vâslesc împotriva tendinței generale și voi trimite oamenii în Africa. Acolo nu există nici Valea Prahovei și nici acel București atât de înjurat de mulți care îl cunosc. Acolo, in Africa, există doar oameni care îsi trăiesc viața ca și cum n-ar fi nimic altceva mai important decat bucuria de a trăi la maximum.  La fiecare întoarcere din Africa am adus cu mine bucuria de a aprecia lucrurile simple. De a relativiza acea „bunăstare materială” -acel „nirvana absolut”-cu modelul căruia am crescut că scop- și a aprecia bogăția spirituală a omului care există în spatele falselor valori create de societăți plictisite de atâta bine.

E duminică, e soare, e verde. Și vreau să cred că e posibil !

1 comentariu la „La umbra bradului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: