Fără categorie

Pufăi în continuare și privesc


Pe la zece și un pic iau o pauză de tigara. Știu că nu e bine ca fumez dar eu dau doar senzația că fumez. Adică pufăi. Îmi iau țigările și bricheta și am grijă să nu uit badge-ul. Badge-ul e un element important al culturii corporatiste. Chem liftul, cobor, trec porticul, dau de Ana. Ana a lui Mircea. În fine, ar vrea el. Ana e tristă și n-are chef de vorba. La a doua țigară reușesc să-i scot două vorbe între două fumuri și un oftat.

Ana fusese mult plecată la „lucru dincolo”și „dincolo” existau alte obiceiuri și alte superstiții. Ana zicea că ce-ar fi dacă am crede în toate obiceiurile și în toate superstițiile, ce ar fi oare în capul nostru, un ocean întreg de obiceiuri și superstiții, unele în contradicție profundă cu altele. Drept pentru care Ana hotărâse să-și limiteze deschiderea către obiceiurile și superstițiile altora, pe cât posibil.

Aderase, de exemplu, la obiceiul care spunea că de Revelion se servește somon fumé și de 1 mai – în fine , pe acolo – se dau lăcrămioare la fete. Opusese o oarecare rezistentă la superstiția care spunea că nu-i bine să deschizi umbrela în spații deschise, că, dacă n-ai balcón sau curte – zicea Ana – unde s-o usuci?

În open-spațiul în care lucra și-și deschidea umbrela când ploua, colegii se uitau urât și mustrător la umbrela si la Ana intens, din ce în ce mai intens și mai mustrător, până ce Ana se simțea și închidea umbrela așa udă cum era. În jur de două începea să miroasă a câine ud dar toată lumea stia de unde vine mirosul și-l accepta. Odată ce cunoști cauza,  accepți mai ușor efectul.

Superstiția la care nu putuse deloc să adere Ana, fusese aceea cu geanta așezată pe jos. Pur și simplu acolo îi vene Anei sa o așeze. Dacă o așeza altundeva n-o mai găsea. Superstiția cu geanta spunea că geanta așezată pe jos – podea, iarbă, gresie, ce-o fi – atrage necazurile. Mici, mari, dézastre. Dar Ana, încăpățânată, opusese rezistență la superstiție și-și văzuse de ale ei.

Anei în plăceau parfumurile fine și mobila asortată la covor și pantofii din piele și diverse accesorii care să îi împodobească casa. Problema Anei era că se plictisea repede. În fiecare săptămâna Ana isi mai cumpăra câte un parfum și câte o pereche de pantofi din piele și mai schimba câte ceva din decorul casei, că se învechea repede culoarea la covor și-n consecință și mobila asortată la covor.  Și, din săptămâna în săptămână, Ana cheltuia din ce în ce mai mult, cumparatul ”on line” îi producea adrenalină și endorfină, știți, hormonul acela al fericirii absolute și fericirea absolută îi golea încet-încet contul si Ana se împrumuta la o bancă să plătească fericirea absolută și se mai împrumuta și la altă bancă să plătească împrumutul și tot așa la vreo șapte bănci pană într-o sambătă pe la zece când toate băncile îi blocaseră conturile căci depăsise autorizația de plată la împrumuturi. Cercul infinit al împrumuturilor.

Ana trebuise să vândă tot și să se întoarcă în țară, falită și cu datorii până peste cap, să-și depună CV-urile la 7 multinaționale și să aștepte răspuns într-o cameră mică, albă și aproape goală. Doar un pat și un laptop pe podea. De când cu superstiția cu geanta și falimentul, geanta stătea agățată în cuier sau așezată pe pat. De acolo i se trăgeau toate, de la geantă, asta era certitudinea Anei.

Din 7 multinaționale, 5 nu-i răspunseseră, una îi mulțumise frumos și una o chemase la interviu. Ana avusese competențele necesare si starea de spirit necesară și salariul era în media constatată, taman bun să-i acopere rata la datorii si ceva din coșul zilnic : mâncare, lumina , gaz, produse de curățat- odată la două luni. Ca să reziste de la un salariul la altul, Ana apela la prieteni sau, când prietenii nu mai aveau de unde, Ana căuta pe laptopul acela așezat direct pe podea o soluție pe net, ceva s-o mai duca putin de la o luna la alta.

Datorită rezistenței la superstiția cu geanta, Ana revenise în țară cu o datorie de 10 000 de euros. Rata la datorie era de 500 de euros pe lună.  Salariul la multinațională acoperea 400 de euros din rată și 20 zile din coșul zilnic – mâncare, întreținere , produse de curățat. Pentru restul de zile și rată, Ana apela ocazional la prieteni.

Pufăi în continuare și o privesc pe Ana cum tace. Privește dincolo de clădirea de sticlă și-și face socoteli. Există mulți ca Ana și la fel de mulți ca mine. Fix opusul Anei.

Anunțuri
Standard

Un gând despre „Pufăi în continuare și privesc

  1. Pingback: Rezistența la superstiții | Metafora buzz-ului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s