Starea de câmpie


Am ajuns ieri la concluzia asta : “Ca să existe „feeling” pentru un text, cititorul trebuie să se regăsească în acel text. Am observat că numărul celor care se regăsesc în articole despre lipsa de sex este mult mai important decât al celor care se regăsesc în filozofii despre cât de multe și complexe sunt trecerile. La urma urmei e de înțeles”

Și azi sunt de aceași părere. Și mâine voi rămâne constantă. Și tot așa. E de înțeles să rezonezi cu ceea ce simți. Sau să nu rezonezi deloc și să treci pe lângă. Sau, din contră, să nu rezonezi absolut deloc și să-ți manifestezi non-rezonanța exprimându-ți-o public. Comentând. Argumentând.

În ultima vreme n-am mai rezonat cu nimic. Am trecut surdă și mută pe lângă tot. E a naibii de monotonă starea de non-rezonanță. De non–actiune și ne-reacțiune. O câmpie plată pe care totul se petrece și nimic mai mult.

Ies din casă în jurul orei șapte și treizeci de minute, la prima curbă mă izbește soarele în ochi, îmi pun ochelarii de soare pe care îi scot când ajung la podul Băneasa. Acolo, în fiecare dimineață, o bătrânică cu o icoană în mână, cerșește mut. Adica priveste si tace. Mi-e milă în fiecare dimineață de ea căci pare o femeie amărâtă și disperată. Îi dau. Ajung la birou în jurul orei opt, prepar cafeaua, discutăm, citesc mailuri, scriu emailuri, mă ocup. Uneori mi-e greu să mă ocup, apare la un moment dat o monotonie a ocupației care mă scoate dintr-ale mele și, din acel punct, nu mai rezonez cu nimic. Și tot așa de câteva săptămâni – o câmpie plată pe care totul se petrece și nimic mai mult

Ca să depășesc starea  de câmpie m-am gândit să scriu despre lucruri imposibile, idioate, iraționale. Să scriu ca să conving oamenii că lucrurile acelea sunt de fapt altfel. Să-mi testez puterea de convingere și capacitatea de a trece dincolo de aparențe. Să rezonez cu non-rezonabilul.

Să văd muntii…

Aș putea scrie de ce e bine să încerci dincolo de titlurile pompoase, de ce nu notele din catalog trasează tot restul, de ce există surprize îndărătul aspectului de “pițipoanca”, de ce să rămâi calm în față atitudinii “melc”  a casieriței de la supermarket și multe pe aceeași undă.

Poate – poate  …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s