Ceva despre granița dintre privat și profesional


Treaba stă cam așa – un tip , doctor – postează ceva pe Facebook – se pare că in mod “public” dar nu sunt sigură că n-am găsit postul cu pricina, așa zice el, deci să zic la fel,  o tipă răspunde la post și  îl face cu ou și cu oțet, limbaj ca la ușa cortului, în fine, ceva urât.

Tipul se simte jignit și publică un post în care cere angajatorului tipei să ia măsuri căci un astfel de comportament în spațiul public este inadmisibil, inadecvat și prejudiciaza imaginea tuturor medicilor din România. Si a a tuturor medicilor in general.

Citesc textul cu injuriile și sunt perfect de acord că nu-i frumos. Este obscen și jignitor. Este inadecvat oricărui spațiu. Este complet nepoliticos și denotă o mare frustrare acumulată și o mare ură acumulată și o nervozitate excesiva. Sunt perfect de acord că este un text jignitor. Ceea ce nu înțeleg însă este ce caută angajatorul tipei în toată povestea asta? În ce măsură angajatorul tipei este responsabil de felul în care tipa a reacționat atâta vreme cât reacția a fost pur personală și nici într-un fel legată de sfera profesională?

Să schimbe oare într-atât virtualul legile legată de etică personală ?

Am încercat să imaginez situații similare și m-am îngrozit ….

Situația similară numărul 1. Sunt un bărbat chipeș, conștient de puterea mea de seducție. Am familie, copii dar nu mă pot împiedică să … Una din ”victime” mă prinde cu mâța în sac, adună dovezi și le trimite angajatorului  cu rugămintea de a lua măsuri căci comportamentul meu nu este compatibil cu seriozitatea afișată de el ca angajator

Situația similară numărul 2. Îmi place băutura un pic prea tare, de multe ori uit de mine, mă trezesc și nu știu unde sunt, știu doar că am început ieri pe la sase dar nu știu când și in ce fel am terminat. O persoană “bine intenționata “ adună dovezi și le trimite angajatorului  cu rugămintea de a se lua măsurile adecvate căci comportamentul meu nu este compatibil cu seriozitatea afișată de el ca angajator

Și situațiile similare ar putea continua.

Și întrebările relative la granița dintre privat și profesional s-ar acumula.

Și noțiunea de etică profesională decorelata de etica personală nu și-ar mai avea sensul – și poate chiar n-ar trebui să mai existe? Și atunci ar trebui revizuite contractele de muncă, să se indice clar ce și cum și intervalele orare pentru care “ce” și “cum”-ul s-ar aplica. Sau să se indice clar că nu există intervale orare stabilite, căci la urma urmei setul acela de valori stipulate în contract s-ar aplica 24/24. Măcar așa lucrurile ar fi clare și am deveni oamenii aceia minunați – formatat minunați – la care visam cu ochii deschiși de ceva vreme

Și noțiunea de om minunat la care visam cu ochii deschiși ar deveni atâta de comună încât ne-am dori ceva imperfecțiune din când în când

Și noțiunea de excepție la contractul 24/24 ar apărea și oamenii ar începe să o foloseseasca din ce în ce mai des, până am schimba contractul cu cel inițial, în care ar exista o limită clară între  privat și profesional .

Și noțiunea de etică profesională decorelata de etica personală și-ar recăpăta sensul

Și poate ne-am simți din nou ipocriți, ca atunci când unii eram în privat și alții în sfera profesională.

Și am vrea din nou să redevenim oamenii aceia minunați de care ne vorbeau bunicii și părinții noștri. Si tot așa

Revenind la tipa cu injuriile și implicarea angajatorului în injuriile ei din sferă privată, aș fi curioasă cum va reacționa angajatorul.

Și abia atunci – poate – mă voi lua cu mâinile de cap

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s