Fără categorie

Definiția frumuseții în accepțiunea mea


Lui Mircea îi place de Ana. Pe Ana ar fi trebuit să o cheme Luminița dar tatăl Anei a preferat Ana. Luminița ar fi fost pea greu de pronunțat. Românii ar fi reușit dar alții nu. Există mereu probleme cu « tz »-ul pentru că « tz »-ul este specific românesc. Ana are ochii mari și verzi, ochii aceia care străpung fără să-și dorească să străpungă. Mircea nu a fost primul străpuns dar a rezistat cel mai mult străpungerii. Prospețimii Anei. Adică a insistat. Cafea, zâmbete, dulcuri, analize societale, impresii de călătorie, mici cadouri nevinovate. Cam așa s-ar putea rezuma rezistenta lui Mircea la Ana.

Eu și Ana ne-am cunoscut într-o joi. Ziua perfectă întâlnirilor de-o viață. Există oameni care te atrag, oameni despre care știi că poartă cu ei o parte din tine. Oameni din care știi – fără să știi –  că faci parte. Oameni cărora le aparții pentru o viață.

Bunica mea e parte din mine. Fără să știe, poate chiar și fără să vrea, fără să și-o dorească cu tot dinadinsul, bunica mi-a creat o dependență de pământ. De specificul și de tradițiile locului unde am crescut. De pătlagină, de musețel și de cătină. De mirosul de vișin ud. Frumusețea acestei dependențe rezida tocmai în inocența și in non-determinarea cu care a fost creată. Bunica era o femeie extrem de frumoasă. Mereu ieșea regina balului, indiferent cât de ponosite îi erau straiele. Ceea ce atrăgea la ea erau ochii, privirea aceea profundă și mândră de ardeleancă. Simplicitatea gestului de a nu atrage cu sclipici. De a atrage altfel, nepremeditat, doar prin simpla prezența. Bunica definea frumusețea ca simpla stare de a fi. De a te putea trezi de dimineața cu zâmbetul pe buze. De a te putea bucura de cântecul păsărilor și a aromei de cafea proaspăt râșnite. De a știi că există cătină și vișin ud la o aruncătură de băț. De a iubi animalele și a le respecta. Frumusețea în accepțiunea bunicii era simplu de explicat. “Sa fii tu, așa cum te simți, restul te va urma”. Și bunica zâmbea și turna cafeaua în ceștile cu toarta un pic zdrelită. Ceea ce conta nu era perfecțiunea ceștii ci senzația ce o simțeai sorbind din cafeaua neagră. Cam asta era frumusețea în accepțiunea bunicii. Îngrijirea prin starea de bine. Prin apartenența la un loc, la mirosul de pământ udat de ploaie. La plantele verzi și la ploile ce inundau plantele verzi. La iernile grele ce acopereau și transformau plantele verzi. Apartenența la specificul a ceea ce ești și ceea ce te face să fii  altfel decât alții. Farmecul discret al apartenenței la ceva. Zambetul.

Vremurile nu erau deloc simple pe atunci. Probabil tocmai de aceea, ca reacție la acele vremuri complicate, tocmai de aceea definiția frumuseții în accepțiunea bunicii era atât de simplă. Îl priveam pe Mircea cum o privea pe Ana și descopeream în Ana ceva din simplicitatea frumuseții în accepțiunea bunicii. N-am fost niciodată frumoasă, genele s-au jucat de-a hazardul și m-au situat undeva la mijloc. În fiecare dimineață încerc să aplic sfatul bunicii și zâmbesc la geam. Geamului din pat. Perdelei din fața geamului din spatele pernei. Că plouă, că ninge eu zâmbesc. Și zâmbetul ăla uneori atât de forțat crează un fel de dependența a feței la zâmbet și a stării generale la față. A frumuseții la starea generală. Sfatul bunicii chiar funcționează. Și continui să zâmbesc și continui să mângâi motanul și pisica și să-mi aduc aminte cât de mult mi-am iubit găina pestriță. Datorită bunicii am dezvoltat o pasiune pentru găini. La fiecare generație de găini îmi alegeam găina preferata și apoi creșteam odată cu ea. Empatizam la máximum și sentimentul de apartenență la ceva îmi creea o stare de fericire máxima imposibil de transpus în cuvinte dar perfect vizibilă în privirea care sclipea. Privirea atrăgea.

Era felul meu de a transmite mai departe definiția frumuseții în accepțiunea mea.

Povestea acestui text aici

Anunțuri
Standard

2 gânduri despre „Definiția frumuseții în accepțiunea mea

  1. Pingback: Cine să conteste atracția omului spre afinități? | Metafora buzz-ului

  2. Pingback: Ceea ce conta nu era perfecțiunea ceștii ci senzația ce o simțeai sorbind | Metafora buzz-ului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s