Spor la tulburarea aceea neuro-numaiștiucum


Spuneam că ador zilele care încep cu un hotot de râs. Azi am început bine pentru că am auzit la radio că e bine să ceri, că dacă nu ceri nimeni nu se va gândi că habar n-aveai tu că trebuie să ceri ca să ți se dea. Și, pentru că funcționarii din administrația publică au cerut, cererea lor este deja în curs de analiză și validare în înaltele sfere decizionare. Și pentru că funcționării publici au cerut, cei de la radio ne-au spus nouă ascultătorilor să ne gândim de ce am cere și noi și cam cât am cere dacă ar fi să cerem. Ceea ce a fost atat de amuzant în începutul asta de zi a fost reactia ascultătorilor preluați în direct. Nu știu dacă putea să fie premeditat, teoria non-conspirației mi-ar șopti că nu, cert este că în decurs de 10 minute au fost preluați în emisiune doar ascultători de tip “funcționar de stat non-inclus în categoria celor ce ceruseră” și, pentru că nu făceau parte din acea categorie ascultatorilor cu pricina li se părea ciudat ca lor să nu li se dea. Că și ei au nivel ridicat de stress la servici generat  de interactivitatea zilnică la care sunt supuși cu oameni de tot felul, interactivitate care le produce un nivel ridicat de adrenalină și stress categorisite toate drept tulburări “neuro-nnumaistiucum” care le strică ziua și încet-încet viața.

Desigur, ascultătorii aceia din categori aceea neacoperită de functionari nu răspundeau la întrebare. Se întâmplă foarte des, aproape sistematic chiar, ca oamenii să nu răspundă la întrebare. Pentru că în general oamenii ori nu ascultă întrebarea ori au ceva de rectificat la întrebare, ori pur si simplu nu înțeleg întrebare. Cert este că oamenii aceia de la radio – prezentatorii – au reușit să se enerveze la un moment dat de atâția ascultători frustrați care nu răspundeau la întrebare și datorită nervilor au extins întrebarea la « de ce ar trebui numai unii să primească spor de tulburări neuro-numaiștiucum  și nu toți oamenii în relație directă cu alți oameni?” Că ce, șoferul de autobuz n-o fii și el săracul stresat de toți oamenii aceia de a căror viață răspunde la fiecare curbă? Că fată aceea, casierita din magazinele acelea pline de oameni n-o fi și ea stresată că o înjură o coadă întreagă că se mișcă că ochiul mortului când e deja ora șapte seara și nici măcar legumele nu-s paltite? Că operatorul ăla din “call center” n-o fi și el stresat că trebuie să răspundă cât e ziua de mare la aceleași întrebări – uneori idioate de-a dreptul – dând impresia că fiecare client este un zeu în devenire și alta nu? Că, la o adică, până și nenorociții aia din multinaționale ar merită sporul acela la tulburări neuro-numaiștiucum că-s toată ziua supuși schimbului de păreri uneori nu chiar atât de evidente și uneori chiar frustrante că au uneori șefi pentru care o părere în contradictoriu înseamnă mai mult decât o părere în contardictoriu pentru că este un fel de atac la persoană chit că-n definitiv una e lupta de idei și alta e luptă cu șeful dar există oameni și oameni și, revenind la funcționării publici vizați de respectivul spor la tulburări neuro-numaiștiucum, numai ei par să merite pentru că una e lupta cu intelectul oamenilor și alta viață de șofer, de casieriță și alte din astea din care reiese că unii sunt mult mai inteligențe ca alții și tocmai de aceea merită.

Și, pentru că am început ziua cu un hohot de râs, mi-am spus că ar fi bine să o continui la fel așa că am început să-mi fac lista mea cu arguméntele mele relative la eligibilitatea mea la sporul ăla la care unii sunt mai eligibili ca alții doar pentru că sunt unde sunt si cam asta ar fi dar un conteaza.

Argumentele mele până la 14:00 ar suna cam așa : din cauza stresului generat zilnic în interacțiunile mele cu oameni de tot felul inclusiv cu oamenii inteligenți aș merită eligibilitate la următoarele sporuri :

  • Spor de trecut strada în condițiile în care nu există prioritate la pietoni pentru că trecerea de pietoni este un pic mai încolo și este foarte greu să treci dincolo în condițiile in care toți șoferii consideră că trecerea de pietoni este puțin mai încolo însă nu consideră faptul că n-ai cum să ajungi la trecerea de pietoni în condițiile în care nu există trotuar sa ajungi la ea dar asta este o alta discutie
  • Spor la ascultat oameni care vorbesc în continu numai pentru că le place cum sună când vorbesc încontinuu și nu-i întrerupe nimeni pentru că n-are cum și mai ales când
  • Spor la înghițit verzi și uscate pe post de argument când de fapt argumentul nu are la ce să existe pentru că nimeni n-a ridicat înainte problemă dar toți trebuie să dea impresia că s-au gândit la problemă chit că nici vorba dar sună bine să zici că este totul sub control chit că un dar ce mai contează
  • Spor la acceptat oameni care se bagă în discuții că musca în lapte chit că nu le cere nimeni părerea dar, pentru că ei au o părere mai presus de orice alta parere, nu mai contează nimic

Și lista ar putea continuă dar mă opresc aici că mă ia tulburarea aceea neuro-numaiștiucum și nu vreau să sărăcesc bugetul de stat cum o fac unii fără să știe sau fără să vrea să știe sau și una și alta, oricum nu mai contează că răul e pe cale să se petreacă și nu mai rămâne buget deloc dar asta nu interesează pe nimeni, important e că există sporul cu pricina și gata și restul ce mai contează că-i complet nesemnificativ vizavi de stresul la care sunt supuși oamenii aceia zilnic și alții nu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s