Pe vremea « Împușcatului » nu era bine deloc !


Ca să fie clar pentru toată lumea. Că unii parcă au dat în Alhaizemer și alții știu doar din povești sau din poze sau chiar nu știu pentru că nu-i interesează sa stie. Ca acum e bine si liber si nu poate fi altfel. Ba poate. Pe vremea « impuscatului » nu era bine deloc. Desigur, greul pica pe umerii părinților care se chinuiau să dea o impresie de bine ca să nu strseze « noua generație ». Și noua generație poate că nu se stresa pentru că până la o vârstă citea că altceva nu prea avea de făcut. Cărțile erau vechi și îngălbenite dar asta făcea parte din farmecul lecturii. De mâncat se mânca dar de obținut alimentele alea era greu. Alimentarele propuneau un general rafturi goale și conserve cu peste. Uleiul, făina și zahărul erau pe cartelă, la rație lunară. La unt și lapte și pâine se stătea la coadă pe scăunel de la patru dimineața. Ba nu, de la trei . În fine, erau unii pensionari care nu aveau somn așa că socializau de pe la unu. Carnea era rară și în general se vindea cu os cu tot. Când “se băga carne” știrea circula mai ceva ca viteză sunetului.

« Ținutul rândului » se practica cu comentariile de rigoare. Unii își lăsau scaunele și plecau la cealaltă coadă căci « se făceau » mai multe cozi în paralel. De multe ori ne așezam la coadă fără scop anume, doar pentru că existența cozii semnifica prezența unui lucrul rar la capătul ei. Instinctul Pavlov dezvoltat în jurul cozii. Manipulați de cozi, cam asta devenisem.  În afară de cozi și cărți  și socializarea cu copii de pe stradă altceva nu prea era de făcut. Că nu există nici Internet și nici telefoane mobile. În ceea ce privește “restul lumii” habar nu aveam că există. Nu aveam voie si nici nevoie. Știam doar de noi și de etapele trecerii noastre –  șoim, pionier și apoi membru de partid. Se lucra numai la stat și când intrai într-o « întreprindere » nu mai ieșeai decât la pensie. Era bine, aveai un loc de muncă pe viață și munceai pentru un salariu care respecta cu dârzenie o grilă fixă de salarizare. Un salariu garantat pe care-l cheltuiai pe rație și diversele schimburi în natură. Pantofii erau scumpi și rari și-n general din vinilin. Se obțineau la capătul cozii și în general se terminau fix înaintea ta. Sau rămâneau doar numerele mari pe care nu le voia nimeni. La cizme mai mergea pusă o soseata dar la pantofi nu. Celor mici li se inocula “cultul impuscatului” de la grădiniță. Cu cântece patriotice întru gloria si maretia sa și discursuri formatate și contrólate cu grijă. Cei mici deveneau mari și ajungeau să înțeleagă anumite lucruri dar, pe modelul părinților, vorbeau cu subînțelesuri.

Undeva prin anii ’80 a început să fie și mai rău. Iarna se lua și gazul și lumina, vara numai lumina. Apoi au început să se ia și din rație că se plăteau datorii la greu. Dar era bine că nu mai depindeam de străini și lucram la stat pe un job garantat din care ieșeam la pensie. Pe un salariu fix din care puneam de-o parte o viață să luam o mașină Dacia în rate. Apartamente se construiau puține și se construiau prost. Mare parte locuiau “la stat”. Adică plăteau așa, un fel de chirie, o sumă în general modica. Puțini aveau curajul să se lanseze într-o achiziție proprie. Ca să plătești achiziția proprie îți trebuia o viață. Dar era bine că aveai un job garantat și o viață garantată. De alții. Garantat sănătoasă. Soia și năut. Cafea cu năut și salam cu soia. Garantat limitată. 2 ore de propagandă TV și-n rest altfel de propagandă.  Propagandă propăvăduia cultul personalității. Anumitor personalități. Când plecă cineva « dincolo » era un fel de « trecere dincolo ».  Scrisorile ajungeau greu dacă ajungeau. Multe nu ajungeau că un erau compatibile cu propaganda. Dar era bine , se lucra numai la stat pe un salariu fix și job stabil. În rest .. Dumnezeu cu milă, și asta doar în șoaptă că era interzis să-I pomenești numele.

Sper acum să fie clar pentru toată lumea. Că unii parcă au dat în Alhaizemer și alții știu doar din povești sau din poze sau chiar nu știu pentru că nu-i interesează sa stie. Ca acum e bine si liber si nu poate fi altfel. Ba poate. Pe vremea « împușcatului » nu era bine deloc !

Anunțuri

13 gânduri despre &8222;Pe vremea « Împușcatului » nu era bine deloc !&8221;

  1. Pentru unii chiar era mai bine decât le e acum. Nu știu de ce nu acceptați acest fapt simplu. Oamenii respectivi totuși nu sunt tâmpiți.
    Când lucrezi 10 ore pe zi și rămâi șomer la 55 de ani, parcă preferi să fi stat la cozi.

    Apreciază

    • In ceea ce ma priveste personal nu voi accepta niciodata dictatura si cultul personalitatii. Am trecut prin epoca aceea si nu mai vreau sa trec. Indiferent de context si de faptul ca si eu risc ca si multi altii sa fiu somer la 55 de ani. Sau sa nu beneficiez de pensie.

      Apreciază

      • Vedeți dvs., foarte mulți din oamenii despre care vorbeam mai sus nu sunt nici nemernici și nici absurzi și aberanți (cum se spune gura nu prea spălată a târgului). Își dau seama și ei cum e cu dictatura și cultul personalității. Și cu toate astea consideră că a fost mai bine atunci decât acum. V-ați gândit că ei pot să simtă, să vadă lucruri pe care nu le vedeți în lumea de azi? Nu știu.
        Ei sunt într-un fel, dvs. în alt fel și eu în alt fel.

        Apreciază

      • Eu am spus doar ca nu inteleg cum poate cineva regreta regimul acela. Din pacate…Exista cei ce regreta pentru ca ceea ce le-a ramas ca amintire a fost partea aceea cu jobul stabil si pe viata caci omul asa e construit, sa uite partile urate, negative, din instinct de conservare.

        Apreciază

  2. Acum ceva ani, multi dar nu foarte (10? – sunt si eu uituca) niste bucuresteni s-au apucat sa traiasca fix ca pe timpul raposatului. Pt o perioada mai lunga. Adicalea fara aer conditionat, fara antiperspirante, fara epilator, cu vata si carpe in loc de absorbante, cu mers pe jos la munca cativa km, cu sapun de rufe, cu achizitionat carne o data pe sapt. si alea spate de pasare si niste parizer din cand in cand, cu fasole si cartofi si orez calitatea a 3a (adicalea alegeau la pietre printre …. ) cu singurul antibiotic gasit penicilina (sa aduc aminte ca moldamin era derivat al penicilinei!! , clasele noi de antibiotice nu existau la noi), fara prezervative si fara tv si fara mobil.
    Tin minte ca le ajungea meniul pe la 150 lei pe luna, de pers., si ca restul facturilor le ajungea sa se descurce cu cea mai mica pensie (undeva la 300 lei).

    Astazi, nostalgicii sunt pur si simplu uituci. Unul nu ar sta 2 ore pt o sticla de lapte, iar sa le zic fara tv ar intra in fibrilatii, sau sa stea cu 16 gr in apart. iarna. Sunt sigura ca pe astia nimic nu ii multumeste ….

    Apreciază

    • Hai ca asa, cu amintiri de la unul si de la altul, reconstituim época aceea minunata. Ca de lipsa vatei din farmacii uitasem. Era de-a dreptul incantator sa refolosesti carpe… E clar de la instinctul de conservare ni se trage, de aceea uitam lucrurile acelea “marunte” care ne-au marcat existenta. Ca sa mergem inainte. Exista clar anumite nostalgii legate de vremea aceea dar oricat de frumoase ar fi acele nostalgii si oricat de eufórica ar fi starea aceea creata – si aici ma gandesc ca gradul de eurforie creat deînde foarte mult de faptul ca ATUNCI ERAM MULT MAI TINERI si euforia creata este foarte mult legata de fatul ca ATUNCI eran mult mai tineri – deci oricat de euforica ar fi starea aceea nu poate compensa starea aceea de cretinitate impusa la care eram obligati sa aderam.

      Apreciază

  3. haoleo, e ceva in aer: un prieten mi-a dat mail ca vai, ce industrie aveam si ce joburi erau. O sa copii o bucata din ceea ce i-am scris:

    Industrializarea aia faimoasa si regretata a fost facuta dupa bunul plac al moscovei, cu planul de acolo (pe cincinal) si nu construita pe cerere si oferta – asa cum bine zice in articolul tau (unul din evenimentul zilei) un director care a supravietuit: aveau 6 angajati sa plimbe surubul (realitate de dorohoi, traita de mine si parinti si vecini) cand un singur angajat ar fi fost de ajuns. Banii imprumutati de la fni au fost folosit prost. Asta a fost industrializarea asta: a inventat joburi in locuri unde nu era cazul ca sa dea de munca unor oameni dezradacinati – si o vezi si institutiile de stat de acum.

    Si i-am mai scris ca dezradacinarea aia e cauza primara a sinuciderilor, a depresiilor, a alcoolicilor (dependentelor) din Romania. A distrus comunitati de la sat si fortat sa se mute unde voia partidul.

    Apreciază

  4. Subscriu, nu era bine! Nu era bine deloc! Deși recunosc că m-am descurcat cumva. Oraș muncitoresc, mai făceam rost de una alta de la cantinele din combinat, mai aveam o prietenă la cofetărie care îmi dădea cafea, mai tăiam, pe ascuns, un vițel pe care îl căram apoi, cu trenul, câteva sute de kilometri. Dincolo de toate astea însă, nu voi uita niciodată atmosfera sumbră, dorința de a știi ce este dincolo de cortină, bancurile spuse șoptit și cărțile citite pe furiș, Europa Liberă ascultată cu urechea lipită de radio, acel „se dă” care insuflețea orice muritor, Crăciunurile petrecute la serviciu, lozincile mincinoase de la mitinguri, frigul, cozile, raportările false… și aș putea încă să coninui enumerarea. Nu, nu era bine! Am trăit acele vremuri și nu o să mă convingă numeni că a fost altfel!

    Apreciază

    • Ca toata lumea supravietuiam, economia paralela inflorea, toate se luau la negru. Cum ziceam, época avea un anume “farmec” daca il pot numi asa din perspectiva unui copil care un cunostea toate dedesubturile situatiei. Dar asta nu poate in nici un caz “dizolva” toata acea mizerie si inchizitie intelectuala la care eram supusi

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s