Fără categorie

În rest, nimic senzațional…


Urmarea a ceea ce spuneam aici că-i despre tot felul de oameni și chiar este

Muncesc într-o clădire de sticlă cu cantină la parter și terasă la aproape ultimul etaj.  Se vede frumos de acolo și blocurile cresc repede. Oamenii se salută políticos și se lasă să treacă. Pufuleții există doar la parter și iaurturi din când în când la taraba din față. Eu nu cumpar nici una si foarte rar alta. Lifturile sunt în număr de patru și nu le încurcă nimeni. Se vorbește frumos și cursiv când în română, când în engleză, când în franceză și asta nu deranjează pe aproape nimeni. Sau cel puțin nu se vede. Nu se aude. Nu se spune. Toata lumea ignoră subiectul și trece la următorul. Ce-au făcut în week-end, cum s-a desfășurat traficul, chestii de-astea. De câtăva vreme mă tot uit la oamenii ăștia care nu se încurcă în lifturi și încerc să storc litere. Să iasă de cuvinte. Și tot așa. Și storc și storc și privesc lumea frumos îmbrăcată și mă uit la blugii « aceia » luați la întâmplare și la tricoul « acela » luat tot la întâmplare și mă gândesc că nimic, dar absolut nimic nu-i întâmplător. Nici măcar faptul că vreau să înțeleg chestii, despicând firul până la miezul lui cel mai miez de fir. Senzațională ocupație … Spuneam cuiva că m-am învățat să trăiesc așteptându-le, momentele acelea senzaționale, ireale, întâmplările acelea neprogramate, căzute din cer și picate în mijlocul curții.  Și au tot căzut în ultimul timp momente din acelea senzaționale de m-am învățat așa de mult să cadă că nu mai pot fără picurii lor. Și când nu picură îmi pare că nu există zi și nici noapte și încerc să forțez puțin nota picurilor intervenind pe ici pe colo : « ce mai faci ? supărat ? obosit ? și una și alta ? altele ?»    Adică gâdilând soarta în sensul în care mi-ar place mie să se întâmple lucruile.  Și soarta zice că nu se face, că nu există senzațional la cerere. Si soarta  nu produce nimic, eventual niște răspunsuri plate și uneori complet paralele cu gâdilitura. Și atunci îmi aprind o țigară și mă apuc să pozez pisica. Este o pisică albă cu pete gri și zgardă verde. Are și nume la care nu răspunde și-n rest e o pisică că toate pisicile. Miaună și să da bine. Când mă satur de privit pisica se face seară și nu se mai vede nimic, se simte doar fumul și începe să miroasă a noapte și a timp scurs și a zacuscă uitată puțin pe foc și a senzațional în curs de coacere.

În lipsă de senzațional citesc senzaționalul celorlați. Ieri o tipă super senzațională povestea despre cum fusese nevoită să-și ascundă tatuajele sub un taior cumpărat de mama cu banii fratelui – sau poate invers, n-am reținut exact – ca să poată să “dea bine” pentru clădirea aceea în sticlă în mijlocul unui câmp de la marginea Bucureștiului unde se vorbea un fel de amestec ciudat de limbi de care fata era incapabilă să se detașeze cu adevărat chit că așa pretindea, că nu mai poate, căci erau atâtea exemple “din alea” în textul ei de mă întrebasem la un moment dat care o fi fost de fapt mesajul acela ascuns bine căci ei părea să-i placă în definitiv acolo căci singura chestie cu adevărat nasoală părea să fi fost  că se încurcase în lifturi și se pieduse și probabil de aceea dăduse impresia de frustrată care generalizeza totul când de fapt și-n defitiv în afară de piercing nu trebuise să renunțe la nimic poate doar la obiceiul idiot de a nu lua lucrurile așa cum sunt adică fix pe dos.

Muncesc într-o clădire de sticlă cu cantină la parter și terasă la aproape ultimul etaj.  Se vede frumos de acolo și blocurile cresc repede. Oamenii se salută políticos și se lasă să treacă. Pufuleții există, doar la parter și iaurturi din când în când la tarabă din față. Lifturile sunt în număr de patru și nu le încurcă nimeni. În rest , nimic senzațional.

Va urma

Anunțuri
Standard

Un gând despre „În rest, nimic senzațional…

  1. Pingback: Blog discutabil

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s