Că doar oameni suntem acu‘ că se poate


Urmărea a ceea ce credeam aici că funcționează greșit când de fapt se pare că da și nu numai la mine.

O zi de august într-o multinatională. Stăm toți cu sufletele la gură să-l intampinăm. Spre 30 de ani, cu ceva experientă. Nu foarte-foarte multă, doar atât cât este necesar și suficient pentru un salariu onorabil. Se publicase în prealabil un anunț pentru un post, se căutase bine-bine vreo câteva luni bune și se găsise într-un sfârșit candidatul “ideal”. Adică EL, ăsta pe care-l așteptăm în dimineată asta de august. I se pregătise biroul, calculatorul, drepturile de acces și cam toate alea necesare desfăsurării activitătii în cele bune condiții.   

Se face 9:00, se face puțin peste 9:00, zicem că-i normal, punctualitatea ucide creativitatea, se face puțin peste 9:30, zicem c-o fi ratat ceasul deșteptător, se face puțin peste 10:00 zicem că i s-o fi terminat apa caldă. Și tot așa tot zicem că i-o fi ieșit pisica neagră în cale, c-o fi uitat să-și asorteze cravata la dunga pantalonului, că așa și pe dincolo și el, “alesul” tot nu. Întreb în stânga și-n dreapta dacă așa-i la modă, să zici că vii și să nu vii, că plecasem de ceva vreme și nu mai eram la curent cu “curentele”. Spre marea mea surpriză mi se spune că se mai intamplă, adică s-a mai întâmplat cel puțin o data dar că-n general se anunța în prealabil “În caz ca”. Și atunci mă simț ca doborâta de realitate. Adică cum, să ți se ofere un post – cred că relativ bine plătit că doar căutaseră ceva și profilul părea rar și vorbea și engleza binișor și avea de toate câte se cereau acolo – deci cum să ți se ofere un post așa frumos și tu să decizi că mai bine tragi o teapă, așa de dimineată, să te pomenească aia în toate diminețile alea de-or urma?

Mă trezesc la crunta realitate și-mi spun că-i sigur vorba de noua generatie, că astia, “Igrecii” se cred mai cu moț decât tot restul și stă în firea lucrurilor să considere toată lumea la picioarele lor dar mă cert singură, cum să generalizez așa de general căci cunosc “Igreci” care n-ar fi făcut așa nici în ruptul capului. Și continui să întreb și mi se răspunde că așa-i piata, dinámica, că dacă omului i se oferă un “pachet mai avantajos” e foarte normal și foarte întâlnit deci foarte la modă ca omul să se care acolo unde e pachetul mai mare și condițiile mai aproape de suflet.

Ascult, înghit și diger. Vremurile alea pe care le lăsasem în urmă “dincolo” par depăsite cu mult de vremurile astea pe care le-am regăsit “aici”. Cu alte cuvinte, lansăm “tranduri” și pe la noi. Aici unde regele e întronat de cerințele pieții de la cea mai fragedă vârstă. Și dacă nu i se da îsi ia jucariile si se cara acolo unde i se da mai bine. Și tot așa pentru că e rege întronat și regele dictează regulile trecând uneori  anumite principii de bun simț. Că de’, scopul scuză mijloacele. Că e mai bine decât fix opusul situației de care fugim cu toții ca de ciumă. Că doar oameni suntem acu ‘ că se poate și omul fără defecte nu-i om …

Va urma

Anunțuri

Un gând despre &8222;Că doar oameni suntem acu‘ că se poate&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s