Desigur, totul e relativ


Urmarea a ceea ce credeam că este dar de fapt este doar foarte puțin

Mi-am pierdut sarcasmul undeva pe ruta aia de sus. Probabil printre norul pufos din stânga și echivalentul lui mai puțin pufos din dreapta. Nu mi-am dat seama că mi-am pierdut sarcasmul decât târziu, undeva între ziua numărul treizeci și cinci și suta ai pe care încă n-am reușit s-o ating. Nemaiscriind, am văzut. Am ascultat. Am încercat să înțeleg. Am fugit. M-am întrebat și i-am întrebat și pe alții. Am admirat  stilul general și culorile vesele. Nu mai văzusem culori vesele de undeva dincolo de nori. Norii aceia uneori pufoși, alteori mai puțin pufoși. Mi-au plăcut sandalele și rochiile și frumusețea amestecului. În fiecare zi iau tramvaiul 5 și mă țin de bară. Așa scrie peste tot, să te ții de bară. Când găsesc un scaun liber mă așez să privesc zguduită lumea.

Cobor la piață și cer un kilogram de roșii și două de castraveți. Spun că vreau să pun la murat și tanti îmi da și o rețetă. Îmi spune să pun sare mai multă, că-i cald și așa se pune. Îmi spune să iau și mărar că-i bun pentru gust. Îi mulțumesc lui tanti și îi urez o zi bună. Ne cunoaștem de o lună și apreciez gustul roșiilor. Lumea nu înțelege de unde și până unde ideea asta fixă cu gustul. Intelg lumea, n-are cum să înțeleagă lipsa gustului. Aici totul e gust. Si conversatie.

Tramvaiul 5 nu vine la ore fixe. Nici autobuzele nu vin la ore fixe. Când plouă apele cresc și oamenii aproape că dispar sub ape. N-am mai văzut niciodată oameni dispărând sub ape. Era să dispar și eu odată. Respectam regulile și treceam pe la trecere. Pe la mijlocul ei, dispăruseră toate liniile acelea albe. Le luase apa și duse fuseseră. Era să mă ia și pe mine dar nu mă lăsasem dusă. Mai am încă înstinctul acela de supraviețuitor pe care crezusem că-l pierdusem.  Nu-l pierdusem, era undeva acolo, pus bine.

Dimineața mă întâlnesc cu un bătrân cu mișcări aleatoare. Ne salutăm ca niște vechi cunostiinte și luăm același autobuz cu orar aleator. Lumea îi cedează locul și mă bucur. Oamenii pe aici cred că totul e negru și eu încerc să-i conving că există și nuanțe de gri. Ei, desigur, ei, oamenii. Desigur, totul e relativ , și norii aia pufoși, și tramvaiele cu număr impar și sandalele și rochiile și gustul roșiilor. Și ploaia, mai ales ploaia .

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Desigur, totul e relativ&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s