Fără categorie

Decalajul dintre mine şi lume


Nu mi-a plăcut niciodată noţiunea de sistem. Prea vastă, prea impersonală, prea implicit asimilată tuturor deziluziilor, tuturor incompatibilităţilor, tuturor relelor. Nu mi-a plăcut niciodată nici noţiunea de mentalitate. Prea abstractă, prea colectivă, prea sistemică, prea individual dureroasă, prea fără efect direct, prea cu efect de masă.

Şi totuşi am fost obligată să funcţionez conform regulilor în vigoare. Uneori mi-a reuşit, alteori mai puţin…

M-am întâlnit azi la cafea cu nişte responsabili de zonă pe un anumit domeniu. Zona Africa, domeniul… în definitiv, ce mai contează domeniul, să-i zicem un domeniu ca toate domeniile. M-am înfipt în primul croissant, l-am pus într-un plic maro şi am comandat trei cafele. Aş fi vrut să plătesc, dar n-am reuşit. Anticipasem prea mult gestul, prea lung, prea lat, prea obez. Până să-l fac, îl făcuse altcineva. Am mulţumit şi am recunoscut că-s prea înceată. Prea dominată de reguli intrinseci de bună creştere „să iasă bine gestul, să fie perfect gestul, să fie compatibil contextual, să nu vărs cafeaua din stânga dintr-o prea mare dorinţă de a face gestul, să nu jignesec, să nu fiu prea deplasată, să nu…” Am recunoscut că-s prea analitică şi prea puţin la obiect. Prea diplomată şi prea atentă la detalii de tot felul, prea adaptată la felul de a fi al celor de aici.

I-am mulţumit celui cu gestul rapid şi m-am oferit să car măcar tava. Nu mă oferisem destul de convingător, nu credeam în căratul tavei, nu mă vedeam cărând tava, dădusem s-o car, dar nu fusesem destul de convinsă de oportunitatea unui astfel de gest. De imaginea generată de un astfel de gest. Mă lăsasem purtată de reguli pre-stabilite de prioritate la cărat tava. Piedusem încă o dată la gesturi, câştigasem în convingerea proprie că aşa e bine. Alesesem apoi o masă la geam, da, pe ea o alesem eu, mă îndreptasem hotărâtă spre ea şi decisesem că „ea era masă care ne trebuia”, trăsesem un scaun înalt şi greu şi amestecasem într-o doară în lichidul maroniu, ascultând conversaţia celorlalţi între doi stropi picaţi razant.

Responsabilii de zonă vorbeau despre chinezi, ăia de făceau lucrurile ciudat, într-o manieră proprie a lor de a face lucrurile ciudat. Auzisem de felul ciudat al chinezilor de a face lucrurile, chiar îi văzusem la treabă, acolo, în jurul meselor rotunde cu fix nouă locuri, scufundaţi într-un nor de fum, şi râsete multe, şi trabuce de bună calitate, şi interpreţi veniţi cu scopul cu care toţi interpreţii vin, să interpreteze, să traducă şi să adapteze. Pricepusem că ei, chinezii, funcţionau altfel decât «noi», altfel decât convenţiile impuse de societatea «noastră», altfel decât regulile de bună funcţionare definite de comun acord – sau acord majoritar. Şi, pentru că şi eu funcţionez uneori pe dos, la fel de ciudat ca toţi ceilalţi ciudaţii, căci pentru mine nu există o definiţie clară şi bine delimitată a ceea ce sunt, a apartenenţei totale la ceva, pentru că funcţionez în mod paralel între două lumi diferite, dar nu chiar atât de diferite, am înţeles perfect noţiunea de «ciudat» şi decalajul constatat între «ei» şi «noi».

Căci da, şi eu mă simţisem în nordul Chinei prizoniera propriilor amintiri din Epoca de Aur, altă epoca, alt «eu», şi eu simţisem atunci, acolo, până în cel mai profund «mine» întoarcerea în timp, întoarcerea în trecut, în anii aceia din care nu înţelesesem mare lucru, dar în care făcusem ca toţi ceilalţi, căci aşa era regula acelor ani. Şi tot analizând decalajul dintre mine, cea din Epoca de Aur şi eu, cea din nordul Chinei, am ajuns să trasez în linii mari definiţia abstractă a apartenenţei la un «noi», acel «noi» nebătut în cuie, acel «noi» uneori impus, alteori ales, alteori întâmplător, acel «noi» care formează, distruge, repară, compară, acel «noi» pe care fiecare îl luăm la un moment dat ca reper, ca regulă universal valabilă şi faţă de care criticăm, elogiem, distrugem, călcăm în picioare, renegăm, detestăm, acel «noi» care ne situează şi ne defineşte la un moment dat în ochii celorlalţi, cel care ne mutilează, ne îngrădeşte, ne ameţeşte, ne face să ne credem centrul Pământului sau fix opusul lui, ne înnobilează sau ne frustrează.

Articolul integral aici.

Anunțuri
Standard

4 gânduri despre „Decalajul dintre mine şi lume

  1. Ca si tine, sistemul si normele impuse ma debusoleaza. Ca si tine, uneori din cauza reactiei incete, unei lipse de convingeri sau mai stiu eu, unui dubiu venit din prea multa analiza, ma las angrenata in situatii unde nu mai cadrez cu „ce trebuia”, ci cu exact „ce nu trebuia”… Sau invers, cum sa zic parca as avea setat un cod personal al conduitei, al normelor, al societatii. Ca o neadaptata a vremurilor in care traim.

    Apreciat de 1 persoană

    • E foarte greu sa functionzei ca exceptie. Si sa vrei ca lumea (sistemul) sa functioneze dupa regulile tale. E frustrant. Nu stiu daca un om poate schimba lumea (sistemul). De fapt cred ca un singur om nu poate schimba nimic. E o lupta cu morile de vant. Ce poate schimba un om ? Se poate schimba pe el in concordanta cu cerintele sistemului. Sau poate schimba sistemul – in sensul « imi gasesc alt sistem ». Se vorbeste mult despre mentalitate si toata lumea da vina pe sistem. Ce se poate face ? Cred ca o solutie este re innoirea => adica « sa lasam timpul sa rezolve lucruile, generatiile voiitoare vor stii ce sa faca ». Adica sa cream un nou sistem, bazat pe alte reguli/practici care sa doboare vechiul sistem.

      Apreciază

      • M-a prins articolul tau chiar sub imperiul unei frustrari de gen. Haina asta grea a autoritatii ii sperie pe multi. Si daca ceilalti nu reactioneaza in semn de protest, nu inseamna ca sistemul e corect, inseamna doar ca multi accepta aceasta incorectitudine ca un absolut pe care nu il poti clinti. Regulile tot noi le-am creat, dar parca nu mai sunt atat de adaptate la epoca noastra. Si de cele mai multe ori, sunt in asa fel formulate cat sa ii favorizeze pe cei care le-au impus. Sunt uimita ca oamenii nu se intreaba adeseori de ce. Cand e prima intrebare care imi vine mie in minte cand ma lovesc de sistem. Stiu ca multi il considera stramb, deformat, halucinant de abuziv in unele situatii, dar totusi nici un efect. Nu unul imediat oricum. Poate imi ramane cum spui tu sa sper ca, putin cate putin, fara prea mari sesizari la inceput, vom adopta un nou sistem ce le va folosi generatiilor ce vor sa vina, mai trasnparent, mai putin invaziv, cu respect si fata de cei mici si fata de cei mari…din sistem. Dar oare aceste generatii chiar vor sti ce sa faca? Ma uit la copilul meu adolescent care crede ca va schimba lumea (ca si noi la vremea noastra), cati dintre noi am si reusit? Nu il descurajez, dimpotriva, e un copil logic si analitic cu un simt al corectitudinii dezvoltat, dar cred ca, pentru a schimba sistemul, trebuie sa patrunzi in inima lui si mi-e teama ca odata ajuns acolo, sa nu devii si tu corupt la randul tau. Tentatia e mare…

        Apreciat de 1 persoană

      • E cel mai simplu sa dai vina pe sistem. E simplu sa consideri sistemul drept ceva abstract care e la originea tuturor relelor. Intrebarea este : cum (oare) putem schimba sistemele ? Cred ca totul pleaca de la educatie. De la valorile intriseci care ne sunt incolate la varste fragede, acele valori care ne fac sa aderam sau nu la un sistem (da, impus de cei care au putere de a impune) si la valorile lui. In definitiv e chestie de mase si de puterea de influenta a maselor. Ma gandeam ca omul copiaza si tinde sa adopte un comportament similar cu cel a celor din jur. Asta pana la limita aceea care spune”incompatibilitate cu scara de valori personale”. Cand toti cei din jur arunca hartiile pe jos arunci si tu daca poti, adica daca nu ai fost educat sa nu arunci o hartie pe jos. Daca esti obisnuit sa arunci pe jos si ajungi intr-un loc unde nu se arunca pe jos, te vei simti jenat la un moment dat sa continui sa arunci. Si, daca ceilalti arunca si vei continua si tu sa arunci, va apare la un moment da (poate) regula care va spune ca daca vei continua sa arunci vei primi amenda. Educatia se face si prin durere. Am vazut nu demult o groaza de gunoaie pe marginea unei autostrazi si imediat dupa, o campanie publicatara de sensibilizare la a nu arunca gunoaiele pe jos. Deci … educatie continua. In caz ca nu ai avut-o cand trebuia. Sau nu stiai regula. Pe aici scarile rulante au regulile lor : cei grabiti o iau prin stanga . Ceilallti se trag pe dreapta, sa faca loc celor grabiti. Cand am ajuns nu stiam cum e cu regula scarilor rulante. N-aveam de unde sa stiu. S-au uitat de vreo cateva ori cativa stramb la mine si am aplicat regula. Desigur, puteam sa nu o aplic, asta daca nu ma durea privirea aceea acra. Deci … tot educatia. Daca se poate schimba lumea ? Cred ca se poate dar foarte lent. Si nu trebuie sa o schimbi doar pentru ca altii fac altfel. Am avut contacte profesionale cu diverse culturi si am invatat sa respect felul de a vedea lumea a celorlalti. Nu impui un model doar pentru ca e la moda. Modelul „occidental” nu e perfect. Cand am inceput sa lucrez in informatica faceam de toate : ma duceam in sectii sa vorbesc cu oamenii, analizam, faceam codul, testam, puneam in productie. Apoi, cand am ajuns in Franta, mi-au spus ca nu e OK, ca trebuie sa fac altfel. Diviziunea muncii. Am ajuns sa nu mai fac mare lucru in legatura cu informatica pe care o invatasem in scoala. Jobul meu era sa coordonez. Sa ma asigur ca cei N oameni care faceau acum munca mea isi vorbesc intre ei si produsul finit e coerent. Am considerat asta o tampenie dar m-am supus. Nu era decat o adaptabilitate la sistem. Nu era ceva extrem de grav, am acceptat. Au trecut 15 ani de atunci si acum tendinta e sa se faca fix ca pe vremea aceea, de la inceput. Deci … Nimic nu-i batut in cuie. E vorba de a putea accepta sau a nu putea accepta. De a putea face ceva sau a abandona. Am fost la un curs la un moment dat undeni s-a spus ca nu poti de unul singur sa schimbi sisteme. E nevoie de o masa critica. Nu-ti place, schimba sistemul ! (sau aliaza-te cu altii ca tine -> si aici e vorba de volum, trebuie sa gasesti destui de multi ca tine) ca sa schimbi sistemul. O generatie poate schimba multe.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s