Fără categorie

Lumea în care cultul şefului e perimat și îngropat demult


Când am ajuns aici, priveam şefii cum eram obişnuită să privesc şefii de când trebuise să tot privesc şefii: de jos în sus, cu privirea aceea de vită dusă la tăiat înainte de termen. Eram de acord cu tot ce spuneau şefii, dădeam afirmativ din cap cu privirea aceea de mieluşel pe care obişnuisem s-o adopt când lucrurile trebuiau să pară mai simple decât erau. Nu aveam nevoie de complicaţii, aprobam tacit tot ce venea „de sus”, pe principiul că „ăla de sus e acolo pentru că ştie mai mult decât ăia de jos care sunt acolo pentru că ştiu mai puţin decât ăla de sus care e acolo pentru că…”. Nu eram de acord mereu cu şefii, uneori îmi venea să le spintec cuvintele de la prima silabă, să refac totul aşa cum îmi trecea mie prin cap, alandala, dar cu scop precis. Dar continuam să aprob, să ascult, să execut, să urmez direcţia dată orientativ, să tac, să fac, să-mi îndeplinesc obiectivele trasate, să nu comentez, să nu ripostez, să nu argumentez, să nu vociferez, să nu amestec, să nu contrazic, să nu impun, să nu propun, să nu…

Când am început să mă obişnuiesc puţin şi să pricep jumătate din ceea ce ceilalţi se chinuiau cu zâmbetul pe buze să mă facă să înţeleg, cu speranţa, poate nedestăinuită, de a mă face să înţeleg, când am început să mă obişnuiesc puţin, am început să înţeleg că am crescut cu ţara aceea comunistă a elogiului implicit vizavi de orice fel de ierarhie, că am fost educată să mă plec, să respect tot, dar absolut tot ce venea de sus, să ridic statuile acelea pe care toţi din jurul meu le ridicau fără să mă întreb de ce dracu’ le ridicau, care le-o fi scopul şi interesul să le ridice, să ascult deciziile şi să le pun în practică fără întrebări inutile vizavi de „de unde naiba o asemenea idioţenie, aberaţie, contradicţie”, să mă rezum la ceea ce alţii voiau să fiu, la acea imagine cuminte şi ascultătoare pe care alţii o adorau, o ridicau în slăvi, o premiau cu coroniţă şi premii în cărţi de tot felul, poezii, proză, eseuri, o dădeau ca exemplu pentru alţii, ălora de li se zicea rebeli, ăia de refuzau să fie făcuţi pionieri şi erau excluşi din turmă, ăia despre care se şuşoteau multe şi mărunte, pe care eu nu le înţelegeam, de fapt, dar făceam fix ca tot restul, excluzându-i, la rândul meu, din turmă, privindu-i cu privirea aceea neagră la care orice exclus din turmă avea dreptul.

Articolul integral aici

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s