Cine s-a învârtit odată, se învârte tot timpul


Şi când e să nu înţelegi, nu şi pace. Basta. Şi totuşi te învârţi ca un titirez şi-ţi imaginezi situaţii diverse, chestiile acelea aberante pe care nu le controlezi şi de care ţi-ai jurat deja să fugi ca de dracu’ – că doar aşa se face la fiecare început de an, oamenii jură că nu mai fac deloc, în nici în fel, nici în ruptul capului – şi de care nu reuşeşti să fugi destul de repede, niciodată n-ai fost tare la capitolul fugă, toţi fugeau de rupeau numai tu gâfâiai şi te făceai că faci orice altceva ca să „nu se vadă că” ...

Şi totuşi nu înţelegi… Cum dracu’ să înţelegi când nu există replică posibilă? Ai fi vrut să existe schimb – de priviri, de impresii, de simţuri, gânduri, de substanţe de tot felul – asta în cazul în care n-ar fi îngheţat de tot dar nici măcar de asta n-a fost vorba, când e să nu fie, nu e – ai fi vrut dar n-a fost să fie, n-a vrut şi pace, te-ai mulţumit cu tăcerea, chestia aceea care spune atât de multe încât nici nu ştii de unde să le apuci. Şi, fiind atât de multe şi de nespuse te-ai înecat de tot în ele chit că unii ar spune fix pe dos , Paler de exemplu ar zice că „există momente când tăcerea e singură care nu exclude nimic din ceea ce simţi , ajutându- te să spui ceea ce crezi” …  Există momente când eşti de acord că Paler are dreptate chit că ai vrea să nu ….

Ai fi vrut să le scuipi, una câte una, presupunerile, să scapi de cerc, ai fi vrut să existe explicaţia aceea care să-ţi închidă gura de-a pururea, să te simţi călcată în picoare, să devii preş, preşul acela pe care toţi se şterg de ale lor – noroaie, fantasme, frustrări şi alte de-alea, ai fi vrut să rămâi preş , condiţia de preş are şi plusuri nu numai minusuri, dar n-a fost să fie să rămâi preş. Ar fi fost prea frumos să rămâi preş.

Nu, preşul e o stare aparte pe care ai testat-o deja undeva departe, adică demult căci distanţele nu se măsoară numai în mii de km. Distanţele se măsoară si în zeci de ani. În orice s-ar măsura şi-n orice sens s-ar măsura, distanţele dor. Adică atâta vreme cât există distanţă, există durere. A fost să încerci durerea distanţelor mici, mici de tot – totul e relativ, şi, relativ la „mii”, „mai puţin de zece” e infinit de puţin, mic , mic de tot – şi ai constatat că, „cu cât mai mic cu atât mai imposibil”. Durerea imposibilului aproape tangibil a fost s-o testezi până la capăt, tu cu tine şi cu starea aceea idioată de acum „n-spe” ani – acum „n-spe” ani n-ai înţeles şi basta, te-ai învârti ca un titirez până n-ai mai putut şi atunci te-ai dat lovit de gratiile acelea reci şi iar te-ai învârtit şi apoi te-ai ridicat şi iar te-ai învârtit şi apoi ţi-ai spus că gata cu învârteala, că doar ce naiba, eşti om matur, adult, cu capul pe umeri, omul acela conştient că viaţa trece pe lângă el degeaba şi ar fi păcat să-i rateze chiar toate trecerile şi buchetele acelea de flori roşii şi pretendenţii aceia mulţi, care mai de care mai ciudaţi. Şi atunci ai încetat să te mai învârti şi ai pus-o într-un colţ al minţii şi ai lăsat-o acolo să dospească. Să se transforme în ură, în orice altceva. Să dispară. Să se ducă pe apa Sâmbetei. Şi cică s-a dus. Adică a dat impresia că s-a dus. Ai urat, ai detestat, ai jurat să nu, ai uitat. Ai trecut la altceva. N-a existat replică, ai aşteptat ceva în schimb, ai aşteptat ceva în schimb, ai aşteptat ceva în schimb, …. ai visat, ţi-ai imaginat, ai interpretat, gesturi, cuvinte, tăceri. Ai interpretat prost. Şi când e să nu înţelegi, nu şi pace. Şi tot aşa până la adânci bătrâneţe că doar toate au un sfârşit.

Aşa ţi-a fost să fie, imposibil. Pentru că tu nu înţelegi frica aceea stupidă de a face ceva non-raţional , frica aceea stupidă de a lăsa sentimentele de capul lor. Tu nu înţelegi nimic pentru că aşa eşti tu, un titirez cu gratii la activ. Şi cine s-a învârtit odată, se învârte tot timpul. Amen.

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Cine s-a învârtit odată, se învârte tot timpul&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s