A fost o perioadă fierbinte, al naibii de fierbinte


Îmi spuseră că e undeva lângă Champs Elysée „ştii tu, strada aceea mare, lungă şi lată cu magazine multe”. Ştiam, nu eram născută ieri. Şi dacă aş fi fost, tot n-aş fi putut să nu ştiu. În clasa a opta „doamna de latină” ne ceruse să scriem ceva frumos despre Paris, în latină. Eu scrisesem ceva frumos despre Paris în română. Aşa-mi ieşise, aproape latin. „Doamna” citise şi plânsese, în română. Îmi dăduse zece. Detaliile erau un artificiu.

Ani buni după, am luat avionul şi am plecat spre strada aceea mare, lungă, lată şi cu multe magazine…

Am plâns pe la mijlocul drumului, acolo sus. De ce naiba plecam? Mă aşteptase în aeroport o fată mică cu o pancartă albă. Ne urcasem într-o maşină neagră şi străbătusem străzi gri. Erau acolo turnuri gri, garduri gri, oameni gri, gânduri gri. Doar verdele acela ciudat, strident de ciudat, îmi aducea aminte de ce plecasem. De-aia. Din curiozitate. Din prostie. De prea mult bine.

Mi se atribuise o camera mică, albă, goală cu un frigider plin. Era acolo, în frigider, o cutie cu „sare de mare”. Nu-i inţelesem rostul, baia n-avea decât duş. Dădusem vina pe nebunia specifică fiecărei naţii şi începusem să plâng. Mâncam biscotti şi plângeam.
A doua zi ieşisem să văd strada aceea mare şi o văzusem. O stradă ca oricare stradă…

Când mă prezentaseră „clientului” îmi rămăseseră cuvintele în gât. Nu vroiau să iasă, cuvintele. Nici eu n-aş fi ieşit în locul lor. Era un birou urât în nuanţe de gri şi pereţi lambrisaţi orientaţi spre vest. Eu trăgeam de ele, de cuvinte, să iasă, să spună, să transmită, dar ele nici vorbă. În faţa „clientului” uitasem tot ce învăţasem în 12 ani de zile. Zâmbeam doar ca tâmpita şi priveam în gol. Clientul era un evreu cu o kipa neagră şi un birou plin de dosare. Era un om important şi foarte ocupat clientul, o spuneau sprâncenele încruntate, grimasa lungă, gura strânsă pungă. Ce naiba să facă el cu mine? Îşi exprimase doar clar cerinţele, el, clientul avea nevoie de oameni care să vorbească. Să înţeleagă. Să trasmită. Eu nu eram omul clientului. Sentiment reciproc …

Articolul integral aici.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;A fost o perioadă fierbinte, al naibii de fierbinte&8221;

  1. Şi cuvintele astea scrise cu litere gri, aproape negre, pe fond alb, m-au dus direct pe străduţele gri, printre oamenii de aceeaşi culoare. Dar am simţit aer curat şi mi-e alb acum în gând. Şi mi-e cald în suflet. Mulţumesc! Acum cred că-mi va supravieţui zâmbetul adus. Cel puţin până se face seară…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s