Nu-s flexibilă dar mă tratez


Mă întreabă oamenii dacă trăiesc din scris şi-mi vine să le răspund că da dar nu pot să le raspund decât că .. vise … Aş fi vrut să trăiesc din scris dar mi s-a explicat că e utopic şi apoi am înţeles singură că e utopic şi apoi am încetat să mai visez cai verzi pe pereţi roz. De ce neapărat roz? Pentru că se potrivesc fix ca nuca în perete. Adică fix ca visele mele cu realitatea crudă.

Nu, nu trăiesc din scris, nu material vorbind. Mă inspiră o realitate carteziană pe care încerc să o exprim cât mai non-cartezian. Căci mă amuză teribil complementaritatea lumilor. Eu sunt undeva la mijlocul lor, la intersecţia dintre ceva cu predilecţie logic şi ceva prin definiţie deschis tuturor posibilităţilor. Locul e tare şi cu vedere la mare.

Există puncte de vedere bătute în cuie şi apoi exprimate în cel mai diplomatic mod posibil. Există caractere tari şi caractere mai puţin tari. Există o oarecare doză de flexibilitate pe care o încerc pe vârfuri ca să nu par trasă de par. Eu, cea prin definiţie – definiţia mea – autentică din tată-n fiu. Eu inflexibila prin definiţie. Mi s-a spus odată că una-i adaptabilitatea şi alta-i flexibilitatea. Am băgat la cap dovedind astfel contrariul. Ştiu să fiu şi flexibilă când vreau. Dar nu prea vreau că am principii. E rău să rozi la principii cât e ziua de mare? Eu zic că nu. Atâta vreme cât sunt principii-repere.

Revenind la întrebarea de la care a pornit toată polologhia. Nu trăiesc din scris căci mi-am dovedit că nu se poate. M-am convins pe propra piele că nu se poate. Trăiesc  doar scriind. Asta da flexibilitate …

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Nu-s flexibilă dar mă tratez&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s