Ai aproape 50 de ani şi te simţi tânără


Te trezeşti, este devreme. Te lupţi cu cearceaful, cu perna prea mare, prea moale, dai să te ridici şi nu poţi. Mai dai o ”dată să”, şi încă ”o dată să”, cineva îţi spune să nu mai dai, ”trezeşti toată casa”, îţi spune cineva. Tu continui ”să dai să”. Să-ţi mişti gâtul amorţit. Spatele amorţit. Tu încerci să-ţi pui pe roţi creierul amorţit, gândurile acelea acoperite încă de noapte. Într-un sfârşit, reuşeşti să te dezlipeşti de pat, de pernă, de noapte, să-ţi cauţi calea spre baie, calea aceea, atât de binecunoscuta cale până la uşă, te împiedici şi aproape cazi. Calea e în ceaţă, o ceaţă deasă şi gri învăluie holul, şi tu cauţi întrerupătorul acela alb, şi nu-l găseşti din prima, nu-l găseşti nici din a doua, îţi cauţi ochelarii pe pipăite şi dărâmi lampa, dărâmi ordinea firească a dimineţii. Cineva îţi spune să termini odată cu dărâmatul, nu se face să dărâmi atât de devreme, atât de puternic.

Pe măsuţă din stânga îţi găseşti ochelarii, îi pui pe nas şi ceaţa dispare. Apare calea, apare uşa de la baie, apeşi pe întrerupătorul alb şi te sperii de tine. Închizi ochii să-ţi treacă, nu-ţi trece, nu poate să treacă, încerci o crema contra-timpului. Aplici crema în rotocoale perfecte şi-ţi numeri ridurile. Te opreşti când sună ceasul şi pui masa, fără pâine, fără zahăr, fără gust. Încerci să-ţi tragi blugii pe tine și nu-ți iese. Îţi spui c-au intrat la apă şi ştii că te minţi. Continui să tragi, îţi sugi burta, îţi ţii respiraţia, îţi ţii blugii, cu forţa. Te minţi pâna la ultimul nasture. Şi ţine. De data asta ţine.

Dai să te apleci, auzi un zgomot ciudat, simţi un junghi ciudat, scoţi un sunet, te mai lasă din când în când spatele. Te repui la loc, cu greu te repui la loc, şi-ţi cauţi cheia, chemi liftul, vecinul din lift te priveşte ciudat, eşti apoape strâmbă, aproape şchioapă, ţi-au intrat blugii la apă. Saluţi fără să vrei, vecinul, tot fără să vrei greşeşti etajul, greşeşti şi staţia. N-ai ochelarii la tine…

Pierzi trenul, te pierzi printre oameni, căutându-ţi trenul, gâfâi printre oameni şi trenuri. Aştepţi trenul următor, urci, cineva îţi oferă locul, îţi vine să plângi. Nu accepţi locul, ar fi un gest irosit, un loc irosit, tu nu poţi de blugi. Dau să crape. Ai citi, dar nu se poate. Nu te lasă lumina. Dai vină pe lumină, e bine că ai pe ce să dai vina. Te apuci de-o bară şi cobori când nu-ţi mai simţi degetele. Spatele trosnește şi-i mulţumeşti Celui de Sus că-şi revine. Strada, ca de obicei, în pantă. Te depăşeşte o pereche tânără şi voioasă, un tânăr cu o servietă bej, două tipe în floarea vârstei, şi o femeie trecută de şaizeci. Te râcâie orgoliul, al dracului orgoliu, măreşti puţin ritmul, dar te laşi depăşită imediat de orgoliu. Genunchii au prioritatea genunchilor. Dacă nu le-o acorzi, încep să scârţâie.

Ajungi, cineva te salută cu ”doamnă”, te uiţi să vezi pe cine salută, în jur nimeni. Răspunzi, nu ştii cui răspunzi. La dracu’ cu memoria. Te lasă şi ea. Priveşti pe geam şi vezi cum plouă. Priveşti prin ploaie stropii, deşi și reci, şi te regăseşti dincolo de ploaie.

Bunica îţi spunea că, dacă vrei, poţi. ”Să vezi dincolo de nori, să dărâmi ziduri, să exişti”. Bunica era strămoşul dragonului şi tu ai vrea să crezi că eşti măcar puţin din ea.

Devii dragon și nu iei liftul. Numeri trepetele, numeri etajele, la nouă te opreşti aproape moartă. Cineva te întreabă de sănătate, tu îi răspunzi aproape în şoaptă: ”Merge !”

Textul integral aici

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Ai aproape 50 de ani şi te simţi tânără&8221;

    • Da, fix asta m-a şocat şi pe mine. Eu am tresărit de fapt când au început să mi se adreseze cu „Doamna”. Asta cu doamna este „contribuţia” mea la portret. Căci am luat de ici şi de colo. Mulţi mi-au spus că nu se recunosc. Şi foarte bine este asa, sa nu se recunoasca.. Dar există multe cazuri în care capu’ rămâne tânăr dar nu şi corpul. ŞI asta e pricipalul punct pe care am vrut să-l evidenţiez. Al doilea aspect este „momentul” acela fatidic când îţi dai seama.

      Apreciat de 1 persoană

  1. mai bine ramaneai la versuri si spanzurai cuvintele… asa, uite ce proza ai insirat. :)) aia cu blugii e dureroasa rau. in rest, io din pat intotdeauna m-am sculat cu … regret :P, iar topografia casei mi-o stiu cu ochii inchisi. e drept ca io de la 30 de ani nu m-am mai considerat tanara, desi unele gusturi, preferinte, chiar activitati mi le-am pastrat.

    da, ai subliniat bine:discrepanta dintre mental, comportamental si fizic. acu’ serios, cum dracu sa nu realizezi ca ai imbatranit?! e doar un refuz de a accepta acest lucru.

    si sa nu uit: doamna este un apelativ reverentios, abisalo! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Imi statea pe limba sa spui cuiva. Aia cu „Doamna” ma doare de fiecare data cand o aud. Aia cu scaunul din tren am vazut-o cu ochii mei – o stiam pe tipa avea vreo 45. Greu cu acceptatul. Cel mai greu e cu mentalul care e tanar si nu vrea sa accepte si tot trece peste limite.

      Apreciază

      • mda, cu mentalul e cel mai greu. tre’ sa apelam la mentalisti, ced. :))

        e in firescul lucrurilor imbatranirea si moartea- nu este ceva ce iti poti permite sa refuzi. iar regretele sunt nu doar inutile, dar iti consuma din energia care ti-am mai ramas.

        mai stupid decat refuzul de a-ti accepta varsta si imbatranirea imi pare cand vad oameni inca tineri, barbati mai ales frecand netu’ – platiti sau nu- incapabili sa traiasca in real ceva- prost, lamentabil sau patetic, dar real, concret.

        este o problema de echilibru psihic, cum zici, si se pare ca progresul tehnologic nu face decat sa o accentueze.

        Apreciat de 2 persoane

  2. În Franța se zice madam cam oricărei reprezentante feminine. Până și mie mi se zice doamnă – deci ăsta nu e un criteriu pentru ca să te simți bătrână.

    Blugii chiar intră la apă, dar e preferabil să crezi că te-ai îngrășat, fiindcă astfel nu vei uita, dragă doamnă, să fii atentă cu silueta.

    Apreciază

    • Păi primul şoc l-am avut în România, acolo mi s-a spus prma dată „săru’mâna” şi m-am simţit într-un decalaj profund cu ceea ce era în capu’ meu. Adică idei creţe şi tinere. Cât despre blugi … asta a fost mai demult acum e ok, s-a rezolvat, dar am văzut faza cu aşezatul prin metrou. Tipa arată cam de 50 de ani dar sunt sigură că era mai tânăra c aici femeile par mai bătrâne decât sunt. Şi bărbaţii fix pe dos. Aşa mi se pare mie.

      Apreciază

      • Plecasem demult din fața calculatorului când an realizat că tu povesteai, cel mai probabil, despre o întâmplate petrecută în România. Nu am mai avut cum să rectific în acel moment.

        Cât despre săru’mâna, eu cred că depinde și de poziția socială. Spre exemplu, dacă îi ofer unui tăran ceva, el îmi poate zice săru-mâna, fiindcă-i mai de la țară și acolo așa se zice.

        Haaa, serios?

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s