Fără categorie

La douăzeci şi ceva de kilometri de Paris


„Fiecare suntem un fel de parţial ceva” – Ileana Vulpescu : Arta Compromisului

„Alături de doctorul care mă somează să mă mişc, am nevoie şi de un altul care să-mi ceară să stau, o oră pe zi, nemişcat, la soare, fără să mă gîndesc la nimic.” Andrei Pleşu.

Un strat fin de nori dă să cadă, îl privesc şi amestec, gust aproape amar, aproximez ziua, există zile aproximative şi zile mai puţin aproximative. Presimt duminica asta aproximativ însorită sau aproximativ umbrită. Un pic dintr-un tot. Trec peste amănunte, trag uşa dupa mine şi plec.

O plimbare dis-de-de-dimineaţă, trec piaţă, privesc roşiile mari si bio,  oamenii le salută trecând, la zece euro kilu’ păcat de ele, e atât de ciudat să te dizolvi în trecerile altora. Trec de piaţă, de biserica mică din piaţă, trec de standul de piersici, trec pe strada mică, pietruită, o bătrână deschide un magazin de cărţi vechi, miroase a trecut, o mămică îşi pierde slapul stâng. Privesc mămică şi slapul acela alb părăsit pe stradă îngustă şi copilul mămicii începe să urle că s-a oprit bicicletă, de ce s-a oprit bicicleta. Nu vreau să aflu nimic, trec mai departe, ating parcul cu privirea de departe, vor fi artificii, cu siguranţă vor fi, în fiecare an sunt, anul asta e un an ordinar, comun ca toate trenurile personale, la fel de comun şi ordinar că trenurile accesibile tuturor, aşa erau trenurile în Italia, ordinare şi unele cuvinte marchează şi pe mine taman cuvântul acesta m-a marcat într-o duminică ordinară la fel de aproximativă că orice alte duminici la fel de ordinare.

La un moment dat o veche cabină de telefon îmi face cu ochiul. Doi bătrânei cu părul alb trec în revistă conceptul comentând. Pare să le placă conceptul. Pe vremea lor existau astfel de concepte, se numeau biblioteci dar erau puţin altfel regulile. În mare conceptele se aseamănă, nimic nu-i nou sub soare. Bătrânii zâmbesc aminatindu-şi. Citesc notiţa de utilizare, ai dreptul să iei, să citeşti şi să pui la loc. Îmi place conceptul, aştept să treacă bătrâneii şi fotografiez.


image1

image2

Există concepe care schimbă aproximativul unor zile. Si al unor oameni. Când te aştepţi mai puţin pică şi dacă nu eşti atent rămân acolo, picate. Mi se întâmplă de multe ori să le ratez, azi nu mi s-a întâmplat.

Există în duminicile acestea aproximative la douăzeci şi ceva de kilometri de Paris un gust de interbelic, nu ştiu de ce fix de interbelic. Poate din cauza stratului de nori. Sau poate din cauza mirosului de cărţi? Sau poate pentru că citesc prea mult Dilema Veche şi Ileana Vulpescu?

Sau poate nu?

Continui să aproximez ascultând ceva vechi redevenit nou.

Anunțuri
Standard

4 gânduri despre „La douăzeci şi ceva de kilometri de Paris

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s