racoros, Roma, terasa

Priveam ora din turnul bisericii şi uitam să ne plănuim ziua


Viaţa pe acoperişurile Romei e răcoroasă. Urcam acolo să ne bem cafeaua şi să ne plănuim ziua. Priveam ora din turnul bisericii şi uitam să ne plănuim ziua. Ne luam cu altele şi uitam de noi. De cafea. De ziua sufocantă care abia începea. Erau acolo o mulţime de scaune de plastic, goale, o mulţime de sticle de bere goale, o mulţime de mucuri de ţigară. Stinse.

11659461_1144860565531352_3065543158308521246_n

Viaţa pe acoperişurile Romei e răcoroasă. Urcam acolo să tragem bilanţul zilei care abia trecuse. Zilele semănau toate între ele. Astfalt topit sub un soare dogoritor, autobuze care trebuiau să vină şi nu mai veneau. Ni se întâmplase să aşteptăm patruzeci de minute la un autobuz care nu mai venea şi care într-un final venise. Era atât de plin încât n-am mai urcat.

Acolo sus, pe acoperişurile Romei, seara goleam sticlele pline şi umpleam scaunele goale. Când apărea luna ne dădeam fiecare cu părerea : plină sau mai puţin plină, galben-portocaliu sau galben pal, în creştere sau în descreştere. Apoi miroseam coşul acela pătrat. Mirosea când a pizza când a peşte coşul acela pătrat. În fiecare seară acelaşi meniu. La a două sticlă de bere ne întrebam „dar de unde peşte?” şi ne tot întrebam până priveam fără să vrem ora din turnul bisericii şi ne dădeam seama că este foarte târziu şi atunci lăsam baltă viaţa pe acoperişul Romei şi ne duceam să ne facem că dormim. În realitate nu dormeam, nu se putea dormi acolo, în cartierul acela boem. Prea plin de viaţă cartierul acela boem. Ne tot întorceam de pe o parte pe alta şi ne prefăceam că suntem dar de fapt nu eram. Creierul este un organ uşor de păcălit. Muream de cald şi nu ne dădeam seama atât de mult vroiam să fim şi de fapt nu eram. Până dis de dimineaţă tot încercăm şi când suna ceasul ne făceam cafeaua la un fel de ibric şi apoi urcam.

Viaţa pe acoperişurile Romei e răcoroasă. Urcam acolo să ne bem cafeaua şi să ne plănuim ziua. Priveam ora din turnul bisericii şi uitam să ne plănuim ziua. Ne luam cu altele şi uitam de noi. De cafea. De ziua sufocantă care abia începea. Erau acolo o mulţime de scaune de plastic, goale, o mulţime de sticle de bere, goale, o mulţime de mucuri de ţigară…

Era faină de tot viaţa pe acoperişurile Romei.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s