(a se citi acest text pe această muzică)
Printr-a patra învăţătoarea ne-a întrebat ce vrem să devenim, ne-a spus să scoatem o foaie albă de hârtie să scriem fiecare ce şi cum, să împăturim hârtia în patru şi apoi s-o punem într-un coş. „Coşul dorinţelor”. Eu visam să devin astronaut. Eram singura din coş care visa să devină astronaut. În general se dorea să se devină medic, profesor, militar, mecanic auto, pompier. Mai târziu am devenit claustrofobă. Rămăsesem blocată în lift între etajul doi şi trei al unui bloc de şapte etaje.
Ca să-mi văd visul cu ochii a trebuit să mă întind în fiecare seară pe mijlocul străzii şi să privesc stelele. Şi să-mi imaginez. Eram „fata care-şi imagina o mie de lucruri”. Inventam jocuri, inventam alfabete.
Era bine să creezi în jurul unei lumi create de alţii. Era bine să vrei şi să nu ştii că nu poţi.
Ani buni după, m-am oprit din drum şi am înţeles de ce.
Blog discutabil 
Eram într-a cincea și diriginta ne-a dat aceeași sarcină: să scriem pe bilețele ce vrem să devenim când vom fi mari. Eu am scris că vreau să mă fac patron de magazin. Întâmplarea a făcut că diriginta a citit pe sărite câteva din bilețele, iar la un moment dat a ajuns la al meu. S-a auzit din clasă un „hăhăăăă” prelung, iar eu nu știam de ce și mă făcusem ca pătlăgica, cu toate că biletele erau anonime.
Diferența majoră între atunci și acum e că atunci știam ce vreau să mă fac. Acum nu sunt sigură că știu. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu nu ştiu de ce ne mai întreabă ? Că tot nu ne iese. Şi la mine a citit biletul şi toată clasa a izbucnit în ras. Eu m-am făcut mică, mică de tot şi n-am recunoscut nimic.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc din suflet!
Eu îmi doream să fiu musafir. Culmea, acum nu mă mai satisface deloc „meseria”, prefer să aştept musafiri decât să fac eu vizite. Am vrut apoi să mă fac mămică. Nu ştiu ce am văzut eu special. Era totul pregătit, un băiat şi o fată, aveam nume, aveam planuri pentru ei. M-a ţinut până la 7 ani când am renunţat şi la ideea asta.
Tu ai visat printre stele şi poate că visele tale încă rătăcesc pe acolo…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Musafir ??? Foarte inedit !!! Chiar simpatic. O meserie chiar faină. Şi-ai devenit? Niciodată nu suntem multumiti cu ceea ce avem, nu? Ale mele vise rătăcesc de nebune şi când se pierd apar altele. Şi tot aşa.
ApreciazăApreciază
Nu ştiu ce mi-a venit dar vreo doi ani am ţinut-o tot aşa. Mama a spus că nu m-a învăţat nimeni să spun asta, de la mine citire a fost. La veşnica întrebare: „dar tu ce vrei să te faci când vei fi mare?”, răspundem mereu la fel : eu mă fac musafir. Am fost dar cu juma de normă, cred 😀
Asta e cea mai bună reţetă. Să nu le pierdem niciodată.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mda, e bine să vrei mereu altceva. Totul e să reuşeşti (din când în când măcar) să-ţi vezi visele cu ochii, nu?
ApreciazăApreciază
Aşa ar trebui!
ApreciazăApreciază
Multe sunt visurile pe care le așezăm în coșul dorințelor, puține dintre ele căpătând împlinire. Dar este bine când încă mai avem puterea de a visa, de a ascunde bilețele în acel coș minunat!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, primul pas este să îţi doreşti, destinul decide apoi …
ApreciazăApreciază
Ai fost, așa cum ești și acum, specială. Era firesc să dorești să fii astronaut. Cum altfel să ajungi la stele? 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Specială 😉 O fi de bine? O fi de rău?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deosebită de ceilalți. De multe ori de bine, de foarte bine, extrem de bine…. dar uneori greu pentru că lumea ta nu e totdeauna și a celorlalți. Cred. (A se citi„ta” la modul general, generalul specialilor) 🙂
Da, e de bine că n-ai putea fi altfel. Nici n-ai vrea. Nici n-am vrea. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O adevărată extraterestră 😉
ApreciazăApreciază