De-a concursul


SB devine din ce în ce ai mult o gaşcă. Un grup care-şi permite să se joace de-a concursul

Spuneam odată că Superlogul este o stare de spirit. Pe vremea când spuneam asta, Superblogul era o stare de spirit care dădea aripi. Între timp m-am schimbat eu, s-au schimbat anumite lucruri, criterii, puncte de vedere, moduri de a vedea lumea, de a-i vedea pe ceilalţi, am mai crescut, m-am îndepărtat şi apoi am constatat : Superblogul devenise o stare de spirit care tăia aripi.

Cu aripi frânte şi principii scoase de la naftalină puse la loc, la naftalină, fix atunci când mă aşteptam mai puţin s-a întâmplat. Am devenit … partener Superblog. Scrisesem la nervi – şi la inspiraţia dată de nervi – articolul ăsta.

(Matilda scrisese şi ea, la rândul ei, probabil tot la nervi (?) articolul asta . Anul trecut în toamna.).

Scrise la nervi articolele sună bine. Se dezleagă limbi, cad principii, se ignoră spaţiile, se deschide mare, mare de tot inima, se trage linie şi se adună. Cu plus si cu minus.

În ceea ce mă priveşte, am preferat să las un spaţiu. Un mare spaţiu între mine şi tot restul. Am luat o pauză impusă de lipsa de inspiraţie şi m-am scufundat cu totul în lumea reală. Uneori face bine, lumea  reală, cu toate bunele şi toate relele ei …

Revenind. De mult timp căutăm să-i dau un nume. Au spus-o între timp alţii : „există lupte în care nu merită să intri nu fiindcă le-ai putea pierde, ci fiindcă ai deveni ridicol câştigându-le”. Cam asta era definiţia stării mele la final la Spring Superblog 2015. Şi cam asta e definiţia stării mele actuale legată de SuperBlog. Ceea ce voi spune în continuare se doreşte critică constructivă, rog frumos, frumos de tot, a se lua ca atare.

Nu voi (mai) putea niciodată ridica în slăvi SuperBlogul, nu în formula actuala. Pielea de „partener” nu va deforma în nici un caz felul în care voi vorbi despre SuperBlog.

1) Despre oameni şi blogguri

Multă vreme am vrut să cred că se poate face diferenţa între ceea ce este un om şi ceea ce scrie / cum scrie un om. Raţional vorbind, odată depăşită graniţa virtual/real exerciţiul devine extrem de dificil. Odată ce cunoşti un om nu ţi-l mai poţi imagina doar prin prisma textelor. Omul completează textele şi textele completează omul. Într-un sens sau altul. Odată întâlnit – omul- în lumea reală, textul capătă chipul omului şi omul explică într-un fel sau altul textul.

Aplicat la Superblog se verifică cu vârf si indesat imposibilitatea desprinderii omului de text. Şi a textului de om.

Concursul – cel pe care-l înţelesesem eu la început – s-a transformat între timp în altceva. Concurenţii au început încet-încet să se cunoască cu juriile şi notele au început să reflecte din ce în ce mai mult gradul de afinitate între juriu şi omul din spatele blogului şi într-o măsură mult mai mică textul. Scrierile – textele în sine – au devenit încet-încet un accesoriu.

2) Despre creativitate … în toate felurile

Există undeva acea definiţie a concursului care vorbeşte de „blogging creativ”, de talent şi de valoare. Există acolo, în acea comunitate formată în jurul conceptului, o multitudine de oameni valoroşi şi plini de idei. Ceea ce lipseşte însă uneori din toată lumea asta frumoasă este … textul. Căci la Superblog este vorba de blogging şi forma de predilecţie de exprimare a unui blog este … scrisul, textul, literele acelea puse cap la coadă şi terminate cu un punct .

Desigur, îmi veţi spune că SuperBlogul nu este concurs literar şi vă voi spune că aveţi dreptate. Dar atunci ce anume este se doreşte cu adevărat de la bloggingul creativ ?

La un seminar, nu demult, ni se explica diferenţa între creativ şi inventiv. Foarte pe scurt şi oarecum sarcastic, creativ este cel care are ideile creţe, inventiv este cel care reuşeşte să le pună pe bigudiuri.

Aplicat la Superblog, imaginea ideilor creţe puse pe bigudiurile – alese de sponsor – merge de minune.

În ceea ce mă priveşte am stat multă vreme setată pe ideea că singura formă de creativitate posibilă în contextul „blogging-ului” este stilul, felul în care se spune. Încet, încet, prin prisma faptelor şi a contra-exemplelor, am acceptat creativitatea „manifestată” în două forme distincte : felul în care se spune – forma, stilul – şi ceea ce se spune – ideea.

Analizând la rece şi cu o oarecare distanţă evoluţia Superblogului, am constatat o a treia formă de exprimare a creativităţii: umanul. Omul ca prelungire a textelor. Omul ca o completare a textelor. Omul ca o explicaţie a textelor. Formă de exprimare a creativităţii în care Superblogul excelează.

O a patra formă de exprimare a creativitatii – si nu cea din urmă în care Superblogul excelează este… sponsorul. Creativitatea la Superblog trebuie în primul şi în primul rând să îmbrace produsul într-un fel în care sponsorul să-şi regăsească reperele. Şi, prin repere, imaginea lui despre produs. Căci să nu uităm că Superblogul este în primul şi primul rând un concurs de advertising în care scopul principal este … să se vorbească despre produse. Pe gratis. Adică pe gratis în cunoştiinţă de cauză. Cineva spunea odată că fără sponsori n-ar exista Superblog şi eu îi răspundeam că fără bloggeri n-ar exista Superblog.

Problema cu sponsorii la Superblog este că ştiu ce vor. Cu exactitudine ştiu ce vor. Dar uneori le e dificil s-o exprime clar.  Sau alteori o exprima atat de clar incat isi scriu practic singuri textele.

Si, de cele mai multe, raman pe ideea lor de a vorbi despre produs. Adica fac fix pe dos de cum s-ar astepta de la un concurs la care creativitatea e afisata la rang de onoare : bat cuie in talpa poetului impunând limite „după chipul şi asemănarea lor”. A sponsorilor.

Revenind la sponsori şi bloggeri. Trebuie să recunosc că Superblogul este mană cerească pentru sponsori. Mare parte din bloggeri scriu pe gratis. Există şi premii desigur, dar nu pentru toată lumea. Cei ce nu iau premii se mulţumesc cu „o experinţă umană deosebită” sau cu „o experienţă artistică deosebită”. Sau nici una nici cu altă. Depinde de om. Prin prisma celui care nu se mulţumeşte cu nimic, Superblogul e o mare ţeapă. Ţeapa timpului pierdut în a scrie „creativ” pe gratis despre produse de care habar nu are. În a-şi imagina produsele în fel şi fel de ipostaze, creând fel şi fel de senzaţii pe care sponsorul, cel care ştie cu exactitudine ce aşteaptă de la un text în jurul produsului, nu s-a regăsit.

3) Noi şi ceilalţi

Revenind la note. Ele reprezintă sâmburele competiţiei. Sarea şi piperul. Momentul cel mai aşteptat şi cel mai detestat. Pentru că noi, blogerii, noi am crescut relativ la ceilalţi. Relativ la ce-i mai bun. Pentru că noi, blogerii, noi am fost setaţi să funcţionăm în comparaţie cu ceilalţi. Problema la Superblog este că notele sunt în mare parte acordate în comparaţie cu … sponsorul şi modul lui de a percepe lumea. În funcţie de ceea ce a înţeles sponsorul, de ceea ce a simţit sponsorul, de ceea ce vroia sponsorul să citească. Căci, ţineţi minte, sponsorul ştie foarte bine ceea ce vrea şi … fără sponsor n-ar exista Superblog. Cineva spunea că notele la Superblog sunt un fel de loterie şi tind să-i dau drepate. Depinde de noroc. Dacă pici pe „placa” sponsorului e bine, dacă nu, tot e bine. Pentru sponsor, că are publicitate gratuită pe blogul tău. Desigur, asta nu supără foarte tare blogerii căci „este o experienţă foarte interesantă şi un mod foarte inedit de a socializa”. Asta în cazul în care iei în considerare blogerii care preferă să ignore „enunţul”, să profite de joacă şi să vadă numai „efectele de bord pozitive”. Eu însă, ca partener Superblog, am preferat să nu ignor nimic şi să spun lucrurile fix aşa cum le-am trăit. Din interior.

Ca partener Superblog mi-aş dori că lucrurile să se schimbe, să se aşeze la rândul lor. Sau să se „umble puţin la enunţ” să nu mai existe decalaj între ceea ce se descrie şi ceea ce este cu adevărat. Până la proba contrarie voi lăsa un mare spaţiu pe care sper să-l umple alţii, cei dispuşi să se joace în varianta actuală. „De-a concursul”. Eu una am trecut de vârsta aceea.

Până la proba contrarie, mă găsiţii în „spaţiile mele”.

(Mi-ar place să jurizez o proba, aşa, în felul meu „pătrat”. Să văd cât e de greu. Să înţeleg şi sponsorii. Să le plâng şi lor de milă. Pe gratis, desigur.) 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s