Cum mai plagiază unii ?

Amestecă. Adică iau o bucată de pe ici, una de pe colo, mai adaugă nişte chestii personale şi … gata articolul. „Personal si autentic”, desigur. Din gama experienţă proprie & co.

Fata se numeşte Alexandra Lateş şi scrie un articol care începe cam aşa :

„Eram copil si ma jucam “de-a baba oarba”. Unul era legat la ochi ceilalti nu.Cel legat la ochi incerca sa-i prinda pe ceilalti. Ceilalti incercau sa nu se lase prinsi. Amuzamentul jocului consta in a te da aproape prins,insa o luam la fuga in ultimul moment. Caci farmecul jocului era purtat de efectul dat de dezechilibrul voit creat si nu neaparat de scopul final. Cauza trecea drept complet nesemnificativa in fata unui efect mult mai important decat orice scop in sine. Dar nu deranja pe nimeni caci era un simplu joc ale caror efecte colaterale se puteau trata la nevoie cu frunze de patlagina”

Apoi continuă cu nişte chestii „personale”– le zic eu personale dar nu am garanţia că nu le-ar fi copiate de pe cine ştie unde- cu o ruptură vizibilă de stil şi abordare.

…”,plasturi si mustrari ale parintilor nostri,pentru ca am reusit sa rupem o alta pereche de pantaloni. Astazi,acest joc il practicam in viata de zi cu zi.Insa nu mai este la fel de amuzant si pueril ,ci din contra agasant si sterp.Desii ma doare sa spun asta,ma lovesc de aceasta descriere zilnic.Da,pur si simplu alerg,insa nu e la fel de amuzant,nu vad nimic in fata ochilor si asta nu ma incanta absolut deloc,iar la final ma dezechilibrez si cad,iar mama nu mai vine cu plasturi si patlagina,ci vine de fiecare data cu o vorba buna si cu puterea pe care mi-o transmite cu toata forta ei..” Etc, etc.

(sursa ultimului paragraf: blogul fetei în chestiune dar nu pun link că nu merită, ştiţi voi cum să daţi de ea dacă va interesează).

Eu am făcut doar „sceen copy” şi l-am salvat să nu zică nimeni că aberez.

Eu cad din întâmplare peste articol şi mi se pare cunoscut. Îl scrisesem mai demult pe perspectivenoi şi apoi îl preluasem pe acest blog. Cu un alt titlu.

Fata i-a luat până şi titlul original. Probabil se gândise că e la liber, că dacă unii „se servesc” de ce n-ar lua şi ea. Diferenţa e că „alţii” luau de pe moşia proprie…Nu tu ghilimele, nu tu sursă, nimic. Ca şi cum ar fi fost „creaţie proprie”.

Mă holbez, mă mir, contrariată îi scriu şi-o rog să pună sursa. Nu-mi răspunde… Să mai aştep puţin… O fi ocupată. N-o avea acces la blog. la émail. N-o avea reţea, timp, chef să facă ce-o rog.

Nu voi face analiza actului în sine pentru că ar trebui să mă cobor la nivelul respective şi n-aş putea. Să mă pun în locul ei? Nici asta n-ar merge, nu pot să mă închipui hoţ. Voi spune doar că probabil trebuia să mi se întâmple şi mie odată şi odată. Să nu ştiu ce să fac, să caut pe net „chestii asemănătoare” şi să nu găsesc mare lucru. Cel mult câteva metode de a bloca copierea textului prin nişte scripturi pe care eu nu pot să le instalez că blogul e „în locaţie„.

Să sper într-un strop de demnitate ? Să accept că eroarea e umană ? Să consider asta drept o omisiune minoră, involuntară? Să aştept să se petreacă o eventuală „luare în considerare a cererii de rectificare”? Să fac o plângere ? Unde şi cum?

S-o pun la „gazeta de perete” cu link cu tot pe post de „reţineţi şi evitaţi”? Să-i fac trafic pe textul meu? Sau să-mi spun că-s rea, al dracului de rea, inflexibilă şi nepăsătoare la „greşelile tineretului”? Să închid ochii şi să sper că nu va mai face?

Sincer, nu ştiu ce atitudine să adopt în faţa unui astfel de act.

Până una alta îmi vine să-i spun fetei cam aşa: Mă simt onorată că ţi-a plăcut atât de tare încât ai simţit nevoia să fie al tău. Nu pot decât să mă simt importantă aşa, copiată şi însuşită. Şi totuşi, aş fi preferat să fi putut citi ceva scris de tine, poate nu perfect, poate nu cum vroiai tu să sune, dar măcar scris de tine. O bucăţică din tine care să te reprezinte. O chestie cu care să te poţi mândri fără jena de a lua munca altuia.

Aş fi vrut să-mi spui că n-ai idei, că nu-ţi vin, că pur şi simplu nu-ţi vin astăzi, aşa cum nu ţi-au venit nici ieri şi nici alaltăieri. Te-aş fi înţeles perfect, mi se întâmplă şi mie, des. Şi când mi se întâmplă, aştept să treacă Şi, dacă nu trece încerc, să le provoc, ideile, conversând. La cafeaua de dimineaţă, cu colegii. Pe blogurile celor ce au ceva de spus. În tramvai, metrou, la piaţă.Nici nu ştii cât de multe poţi afla doar privind şi remarcând reacţiile oamenilor în faţa neprevăzutului.

La actul tău eu am reacţionat aşa cum nu-mi place să reacţionez, arătându-te cu degetul. N-am ştiut reacţiona altfel, asta a fost reacţia mea în faţa neprevăzutului creat de tine.