Fără categorie

Nu zic „nu” intrigilor „sugerate”… Idei?


Azi am picat din întâmplare peste un „curs online” care te învaţă cum să scrii un text – nuvelă, roman – „dans les règles d’art”. Pe scurt, un curs care dă sfaturi priviind scriitura.  „Cum sa obtii o scriitură accesibilă în câţiva paşi simpli”. Am citit şi mi-am dat seama că nu respect nimic. Trebuia să existe o explicaţie …

Pe scurt :

Se pleacă de la o expresie – de exemplu – care „rezonează” cumva cu autorul şi contextul.

Se construieşte intriga – varianta lungă, posibilităţi peste posibilităţi.

Se scurtează apoi intriga cât să fie inteligibilă şi să ţină într-o frază.

Se crează personajele.

Se caracterizează personajele.

Apoi … se pun faptele în vorbe. Adică se crează opera epică. Cu stil daca se poate. Urmând firul şi dând viaţă personajelor. Se indică acolo, în text, că e bine să se aleagă fraze scurte, percutante. Că în asta stă geniul unui autor de succes, în fraze scurte şi percutante.

Ceea ce trebuie avut în vedere pe tot parcursul scrierii este coerenţa globală şi exactitatea celor relatate.

Simplu, nu? Ca bună ziua … în teorie. Eu m-am blocat la a două etapă, „intriga”. Fix acolo unde credeam şi eu că mă voi bloca. N-am stofă de „scenarist”. Cu fraza „percutantă” care să rezoneze cu starea şi contextul a fost simplu. „Cum să rezonezi cu ceaţa?”

Restul a fost … cum sa spun … fără coadă. Câteva variante :

Varianta 1) Doi adulţi îşi dau seama că nu mai rezonează unul cu altul şi dau vina pe ceaţă până când, într-o bună zi soseşte vara şi lucrurile încep să se perceapă cu claritatea necesară. Ok, şi mai departe? Mai departe „pas” că ceaţa-i deasă.

Varianta 2) Paula este o mamă de 40 ani şi Mira este o adolescentă de 17 ani. Mira trăieşte într-o lume paralelă cu lumea mamei. Mama, Paula, da vina pe ceaţă – pe vremuri . Nu există dialog, există certuri. Restricţii. Proiecţii ale „vremurilor” Paulei în vremea Mirei. Există o ceaţă groasă care împiedică orice dialog. Ok, şi mai departe? Mai departe „pas” că ceaţa-i deasă.

M-am oprit din „punerea în practică a teoriei” pentru că obosisem. Pentru că rezultatul mi s-a părut forţat. Ne-autentic. Lipsit de credibilitate. Impersonal. Probabil că este un exerciţiu de cursa lungă si încercări repetate. Posibil dar în acelaşi timp este un exerciţiu pentru moment incompatibil cu felul meu de a vedea actul creaţiei. Însăşi ideea de a oferi cursuri de scriere întru „publicare” mi se pare forţată. Probabil pentru că este prezentată drept posibilă oricui. Există încă undeva în utopia mea ideea că nu există compatibilitate general valabilă.

Poate mă înşel. Poate că „munca” şi „regulile” pot cizela. Aş vrea să ştiu dacă există exemple într-un astfel de sens. Primul „exemplu” pe care mi l-am imaginat a fost „E.L. James” .

Cum cine? Autoarea celebrului „Fifty shades of Grey”. O fi aplicat sau n-o fi aplicat cele câteva etape propuse? Şi-o fi ales mai întâi titlul şi apoi şi-o fi construit intriga?

Cine poate ştii cu precizie …

În aşteptarea „geniului” – a unei idei geniale privind intriga- mă întorc la „Huliganii” lui Eliade. E acolo ceva ce e dificil de expus sub formă de regulă …

P.S. Nu zic „nu” intrigilor „sugerate”… Idei?

Anunțuri
Standard

12 gânduri despre „Nu zic „nu” intrigilor „sugerate”… Idei?

  1. „Ce deasă ceață, vai, ce ceață mare,
    Oh, azvârliți-ne, voi, o cărare!
    Nu mai cunoaștem drumul către casă,
    Și ceața este deasă … deasă … deasă …”
    –––––––––––
    Eugen Jebelanu

    Mda, la mine nu-i doar deasă e și densă și, vai!, e-n capul meu 🙂
    Serios, de ce nu lași tu toate cele deoparte și scrie așa cum o faci tu mereu… ai un fel unic de a scrie, un fel și-un stil pe care eu le apreciez foarte mult.

    Apreciat de 1 persoană

    • Fugi de-aici! Pe bune? 🙂
      Mă tem că-ți toci nervii inutil. Desigur, te poți informa ce și cum se face, care-i treaba cu scriitura, care-s punctele cheie și poți răsfoi orice curs de „creative writing”… însă, dacă nu-ți vine mănușă ( a se citi dacă nu ți se așează în peniță, tastă, ce vrei tu!!:) și nu te reprezintă nicicum, obligându-te la diverse coordonate și tipare, care ajung să te îngrădească într-un final, e doar pierdere de vreme și iese un text mai mult scremut…
      Tu știi mai bine, firește, ce planuri și intenții ai. Eu, pe partea asta, nu am nicio idee ce-i cu mine, dar aici îți sunt cititoare și încă una care te citește cu mare, mare plăcere!

      Apreciat de 1 persoană

      • Sincer, aş vrea să pot să creez „intrigi”, să „ţin” cititorul cu inima la gură pe firul „poveştii”, să jonglez cu personajele şi cu caracterele lor, să „fac un pas” dincolo de mine. Căci asta ar însemna, da, să fac un pas dincolo de mine. Îţi mulţumesc pentru gânduri, „cad” bine. Eu m-am luat că exemplu pe mine şi mi-am dat seama că citesc cu plăcere scrierile care au intrigă, poveste, personaje, stil; care mă învaţă ceva. De unde şi conştientizarea „limitei”, a pragului de „sus, tare sus”. Pentru moment nu par compatibilă cu intrigele şi poveştile. Sunt genul „zoom pe detaliu în stil propriu”. Cred că asta nu-i literatură… din păcate.

        Apreciază

      • Cred că ceea ce spui tu sunt lucruri importante în contextul în care dorești să publici un roman, o culegere de povestiri, nuvele sau proză scurtă… Pe blog, ar însemna să faci un soi de foileton sau cam așa ceva 🙂
        Ceea ce mă atrage pe mine la tine este exact acea parte de care tu te plângi. Eu prefer acel zoom pe detaliu, așa cum spui tu, tocmai pentru că ai capacitatea ( aporape unică prin blogosfera călărită de mine) de a dibui mai întâi detaliul și apoi, ai iarăși o capacitate surprinzătoare de condesare a „foarte mult” (sensuri, perspective) într-un text succint dar pătrunzător, acel gen de „punct ochit, punct lovit”. Prefer genul acesta de texte în locul acelora care bat apa în piuă, care se pierd în descrieri nesemnificative, care brodează masiv, specific calofililor, și care diluează foarte mult esența povestirii și care dezlânează nu doar intriga ci tâmpește și personajele.
        Eh, mai ai timp să te dumiriești în ce direcție vrei s-o apuci. Probabil că se dobândește și cu timpul, pe măsură ce exersezi… 🙂

        Apreciat de 2 persoane

      • Da, diferenţa între « zoom » şi « întreg » constă în însăşi abordarea. Eu scriu fără plan, nu am niciodată o “vizune a ansamblului”, mizez pe o oarecare fluiditate dată de trăirea scrisului. Nu anticipez nimic, alătur doar cuvintele şi ideile în ritmul “condeiului”. Abordarea propusă de “lecţia de scris” este cu totul alta şi vizează ansamblul. Planul. Ceea ce mă “supără” este lipsa neprevăzutului, acea abatere de la fir. Lipsa posibilităţilor. Limitarea. Am încercat odată să scriu un “roman utopic” şi de atunci tot trag concluzii. Nu se pot scrie romane aşa cu se descriu detalii, asta e sigur. “Problema” cu despicatul firului în patru este că la un moment dată ai impresia că vorbeşti de unul singur. Oamenii îţi dau like-uri şi atât. Nu ştii dacă chiar ţi-au citit textul şi au reuşit să înţeleagă ceva. Sau dacă ţi-au citit textul şi n-au înţeles nimic. Sau daca au inteles cu totul altceva. Sau dacă nu ţi-au citit textul. Nu există « conversaţie » decât foarte rar. Mi-am recunoscut dintotdeauna egoismul recunoscând că scriu în primul şi primul rând pentru mine. Şi totuşi , … de câtăva vreme se pare că ma lepad incet incet de egoism.. 😉

        Apreciat de 1 persoană

      • Știu ce spui, chiar înțeleg și cine nu recunoaște și fărâma de orgoliu din tot scrisul ăsta este un ipocrit, oricât ar susține că ceea ce scrie este pentru sine însuși, înainte de toate, și că nu i-ar păsa nicicum fărâma de interacțiune cu ceilalți, cu cititorii. Dacă ar fi așa, ar trebui să folosească un heteronim și să scrie într-o agendă pe care o ține pe noptieră și și-o citește noaptea, la culcare:)
        Altfel, da, pot fi de acord că uneori, scrii destul de încifrat dar nu-mi pare deloc greu să decriptezi sensurile. Acum, eu nu mă pot erijja în portavocea tuturor… Și eu, de multe ori, las doar un like, din varii motive nu pentru că nu citesc sau nu înțeleg ceea ce ai scris 🙂

        Poți încerca și altceva, ca stil, și vezi cum și cât de confortabil îți este… și fă un experiment cu cobai, testează-ne 😉

        Apreciat de 1 persoană

      • Și ne-am cam întors de unde am plecat.
        Cei care te sfătuiesc și te învață cum să scrii, lasă proasta impresie că, oricine urmează setul de reguli și pașii indicați, poate să scrie și devine scriitor. Și, de fapt, cam așa este, dacă doar asta ar presupune scriitura… Întrebarea mea este, unde e acel plus valoare și autenticitatea care departajează pe cel ce scrie corect, după schemă, și cel care scrie bine cu totul, în stil personal, al cărui condei curge bine merci în afara regulilor și tiparelor? Asta trebuie să fie cheia de care să ții cont și, mai ales, să nu se piardă „cheia” ta…
        Altfel, devine ca trasul la șaibă, 200 de muncitori calificați care fac 200 de șaibe la fel, nicio șmecherie aici :))

        Apreciat de 1 persoană

  2. Pingback: Măsor lumea de-o săptămână | Blog discutabil

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s