Fără categorie

Spune-mi ce fel de şef eşti ca să-ţi spun cine eşti. Sau invers …


Să-i zicem M. Nu era născut în Franţa şi asta se vedea cu ochiul liber. Delega la greu. “Creea oportunităţi” cum s-ar zice. Pe vremea aceea “pica mănuşă”. Eu făceam jobul lui pe banii mei. Nu mă plângeam. Aveam acces la informaţiile cele mai proaspete. M-a învăţat să am viziune. Să trec dincolo de zidul construit de alţii fix în fata mea. Nu înţelegea totul dar citea oamenii. Spunea lucrurile fără artificii lingvistice. Le spunea asa  de-i lăsa pe toţi cu gură cascată. Vedea  “dincolo de zid” şi asta mira. Da, mira mult şi tare. Mulţi nu-l aveau la inimă. “Deranja”. Când l-am cunoscut avea o echipă de 100 de persoane. Când a deranjat prea tare a trebui “să caute altceva”. L-am regăsit cumva resemnat şi ocupat cu alte d’alea. I se dăduse un job fără echipă şi-şi găsise “o echipă” altfel. Vroia să se retragă la un moment dat “la el” . Adică acolo, departe de unde venea. Investea la greu, îmi spunea că cumpărase echivalentul unui cartier şi acum construieşte. “Să aibă fetele din ce să trăiască”. De la el am învăţat cel mai mult.


Să-i zicem V. Fix la capătul opus. Era născută în Franţa şi asta se vedea cu ochiul liber. “Administra” oamenii. Adică zicea că le urmăreşte activitatea şi le atribuie “task-uri”. Avea o echipă de experţi în domeniu şi era depăşită de situaţie. S-ar fi putut să fie depăşită de situaţie şi să nu se vadă, la ea însă se vedea. Nu era capabilă să treacă “peste”. Mi s-a părut întotdeauna falsă şi frustrată. Nu încerca să citească oamenii, să-şi calibreze discursul în funcţie de profilul celui din faţă. Nu, îi trata pe toţi în acelaşi fel. Cu unii mergea strună, cu alţii mai puţin bine, cu alţii scârţăia. Cu mine a ieşit scântei. A fost cea mai proastă experienţă pe care am avut-o.
Să-i zicem T. Cam în aceiaşi parametrii cu V. Cineva îmi spunea că “n-are încredere în oameni, cum poată avea încredere în el?” Administra şi el, la fel că V. Mod directiv, poziţia proprie ca singura posibilă. Avea o echipa de experţi, oameni cu experienţă şi “savoir être”. El n-avea timp să intre în profunzimea subiectelor. Prea multe şi prea puţin timp. I se spunea “omul excel” şi asta il frustra. Nu era rău, nu în sensul răutăţii afişate de V. Era doar necopt şi “doar” la locul care nu i se potrivea. Îi plăcea să fie la curent cu totul şi cerea rapoarte săptămânale. Mare lucru n-am învăţat de la el, poate doar mi-am amintit de o altă epoca. Vremuri…


Să-i zicem H. Un adevărat manager. În cel mai apropiat sens de cuvânt. Jobul lui era fix acelaşi că a lui V şi al lui T, adică strict ne-operaţional. Nu era „în domeniu” dar era nevoit să „administreze” oameni din domeniu. El însă nu „administra” , nu numai. Oamenii reprezentau pentru el altceva decât nişte cifre şi grafice. Era un fel de psiholog înnăscut, dădea profunzime fiecărui schimb de idei. Nu era frustrat, nu era rău. Nu excela dar era uman şi asta umplea toate celalalte „goluri”. Nimeni nu i-a reproşat niciodată nimic. A fost cel mai bun manager pe care l-am avut.


Şi , într-un final, să-i zicem S. Am lucrat în acelaşi domeniu odată. Eu “mic şef” ea într-o echipa alături. Colaboram bine, eram în relatii bune cu şefa ei. Pe vremea aceea schimbase recent domeniu şi părea un pic pierdută. Când nu se simţea “pe poziţie” i se citea nemulţumirea în voce. Nu părea să aprecieze în mod deosebit “ordinele venite de sus”. Se vedea autonomă şi cu asta punct. Drumurile ni s-au despărţit la un moment dat, schimbase ţara, plecase temporar „cu serviciul soţului”. Am re-întâlnit-o anul trecut pe nişte proiecte comune. Aceeaşi autonomie vizibilă cu ochiul liber, ceva mai multă încredere. Mult mai multă încredere. Mă contactase pe un proiect pe care-l „pilota” , avea nevoie de ceva sfaturi – şi de cineva care să ” ţină creionul”. Şi totuşi parcă nu mai era ea, « S » -a pe care o ştiam eu. Era mai grăbită. Mai autoritară. Mai fixată pe propriile idei. Tăia conversaţiile fix la mijloc când o plictiseau şi „dădea nume” când nu-i convenea ceva. Pe moment n-am înţeles de ce. Azi am aflat. Devenise „şef”. Este managerul pe care nu mi l-aş dori niciodată. Pentru că ne cunoaştem deja “dintr-o altă viaţă”. Pentru că ne ştim slabicunile. Pentru că nu s-ar face.

Pe post de încheiere …

Foarte multă vreme „şefia” a fost asociată cu „puterea”. Şeful deţinea puterea pentru că deţinea informaţia. Modelul „şefului” autoritar e obsolet. Cel puţin aşa ne „şoptesc” vremurile. Informaţia e disponibilă cam peste tot, trebuie „doar” căutată. Există însă reticenţe la tot pasul. Cazurile acelea în care „şefia” e asociată cu „prostia”.

Cam atât, va las pe voi, pe toţi ceilalţi să continuaţi. De spus ar fi multe.

 

Anunțuri
Standard

Un gând despre „Spune-mi ce fel de şef eşti ca să-ţi spun cine eşti. Sau invers …

  1. Pingback: Un spirit liber, fără traiectorie impusă | Metafora buzz-ului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s