Fără categorie

Miel cu spanac – sau cum să eviţi momentele penibile


Sunt timidă. Am fost timidă. Diferite evenimente m-au schimbat.

Primul „şoc” l-am avut atunci, demult, în gaşca aceea de greci super simpatici – mediu academic, legaturi stranse. Vorbeau cu accent şi înjurau de mamă. Ascultăndu-i mi-am dat seama că nu mă deranjează înjurăturile într-o limba străină, că pur şi simplu treceau pe lângă mine fără să mă atingă. Sunete că toate sunetele. Golite de conţinut.Nu „vizualizam”. Atunci am apreciat detaşarea de toţi de de toate, de toate limitele autoimpuse.

Sunt timidă. Am fost timidă. Diferite evenimente m-au schimbat. Asta a fost unul dintre ele. Primul.

Apoi am început să atrag că magnetul. Sau să-mi dau seama că atrag ca magnetul. Situaţiile penibile.

Terminasem un proiect la Clermont Ferrand şi ni se pregătise o mică surpriză. Un „mic” chef cu mai marii firmei veniţi din Paris. Director financiar, director comercial. Şi aşa mai departe. A început „uşurel” cu o degustare de şampanie într-o cavă pe sub oraş. A fost momentul în care am aflat că francezii beau şampania pe post de aperitiv. Imediat după alt moment, momentul acela penibil în care făcusem ochii mari, gata să refuz cupa de şampanie pe motivul că „la noi nu se bea în ordinea asta”.

Apoi a urmat masa, mesele acelea cu locuri pre-atribuite, intime, feţe de masă albe, pahare şi tacâmuri o grămadă. Un meniu „du chef”, porţii mici, farfurii asortate. Numele eu era scris pe cartonul din capul unei mese. La stânga cartonul cu numele directorului comercial, la dreapta cartonul nu numele directorul financiar. Pe meniul din faţa mea cele două singure chestii care nu mi-au plăcut niciodată în farfurie: mielul şi spanacul. N-am spus nimic, m-am aşezat şi am aşteptat. Nu ştiam cu care dintre cele trei furculiţe să încep. Nu ştiam nici cu care dintre trei pahare să încep. Nu ştiam nimic în momentul acela. O rupeam un pic pe franceză dar nu îndeajuns. Nu îndeajuns pentru a „duce” o conversaţie. Îmi imaginam în bucla mielul în combinatie cu spanacul. Anticipam grimasa.

La un moment dat directorul din dreapta -sau poate cel din stânga, cine să mai ştie exact e mult de atunci – mi-a spus că e timpul să „trecem la masă”. Adică să atacăm chestiile minuscule din farfurie. Nu observasem pâna atunci că nimeni nu „atacase” . Nu observasem că mă aşteptau pe mine „să atac”. Aşa era obiceiul locului. „Să atace” cel din capul mesei. Am privit încă o dată cele trei rânduri de tacâmuri şi am spus „Doamne ajută!” atacând. Cu tacâmul dinspre farfurie. Au „atacat” imediat după şi ceilalţi. Tot cu tacâmul dinspre farfurie. Toată seara mi-am spus că avusesem noroc. Că trăsesem lozul câstigător. Tot restul serii am fost obligată să fac conversaţie într-o limba pe care n-o stăpâneam. Ba cu directorul din stânga ba cu cel din dreapta. Nu înţelegeam toate nuanţele. Când nu ştiam ceva – sau nu înţelegeam ceva, sau când mi se părea că dădusem cu mucii în fasole – ei bine, în astfel de cazuri râdeam. Pur şi simplu râdeam ca proasta. Mai întâi zâmbeam şi apoi râdeam şi explicam că nu stăpânesc bine limba. Cine să-mi reproşeze că nu stăpânesc bine limba după „doar” 6 luni ? În nici un caz francezii.

Abia a doua zi am aflat că „se atacă” din exterior. Şi că toţi ceilalţi „atacaseră” ca mine doar din politeţe.

Sunt timidă. Am fost timidă. Diferite evenimente m-au schimbat. Asta a fost unul dintre ele.

 

Anunțuri
Standard

8 gânduri despre „Miel cu spanac – sau cum să eviţi momentele penibile

  1. Oana zice:

    M-am mai liniștit 🙂
    Ca proasta încă râd și eu, inclusiv la telefon, când n-aud clar ce zice interlocutorul, că am și surzit între timp.
    Alături în(tru) timidități, mai vechi sau mai noi! Mulțumiri.

    Apreciat de 2 persoane

    • Sunt proprii interpretari. „Chestii” in capul nostru. Unele (mare parte) nu se petrec niciodata. Raman acolo „ascunse”. In cap. Si, odata cu ele, ramanem si noi. Degeaba. Stii care-i cea ma „tare” chestie pe care am aplicat-o cu succes ? Si care functioneaza perfect in sensul ca nu exista frustrare? Sa recunosti ca ai gresit. Sa spui cu voce tare ca te-ai inselat.

      Apreciat de 2 persoane

  2. Pingback: Ce ciudat e să te bucuri că ai fost | Abisuri

    • Sinceră să fiu a fost puţin şi el şi mielu’ şi au alunecat repede. N-am simţit gustul, m-am îndopat cu pâine şi cu desert. E ciudat că nu-mi aduc aminte ce a fost la desert, nu m-a impresionat în mod neplăcut 😉

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s