Fără categorie

„Scrisul implică o anumită doză de plictiseală”


Houellebecq spunea că scrisul implică o anumită doză de plictiseală. Cu alte cuvinte că trebuie să fii cu adevărat plictisit pentru a „intra în transa scrisului”. Nu am argumentele necesare pentru a-l contrazice. Din contră, am remarcat că fix spre genul acesta de definitie mă îndrept şi eu, fără să realizez.

Un alt autor francez de succes declara că-şi asumă alegerea, aceea de a scrie ceea ce publicul doreşte să citească. Ascultăndu-l, mi l-am imaginat ca pe un producător de produse în serie, pe bandă rulantă. Şi m-am întrebat câtă autenticitate pot emana scrierile unui astfel de scriitor. N-am încercat să-l citesc, n-am avut încă curajul de a trece dincolo de minciuna recunoscută din start. Cum l-aş putea crede pe cuvânt?

În mod cert prefer filozofia de a creea a lui Houellebecq. Nu-i admir în mod necesar opera, n-am reuşit să-i citesc decât un singur roman, „La carte et le territoire”. La al doilea roman „Particule élementaire” n-am reuşit să trec de pagina şapte. Prea ascuţit. Stilul. Am aflat apoi că fusese informatician la bază şi mi-am spus că totul are o explicaţie. Posibilă, desigur, nu generalizez.

Am văzut azi un reportaj despre tinerii scriitori francezi. Unul publicase pe la 16 ani primul roman. Al doilea publicase la opt ani. Amândoi cu un oarecare succes. Amândoi se dedicaseră scrisului, renunţaseră până şi la şcoală pentru a avea mă mult timp la dispoziţie- unul îşi luase un an „sabbatique”, celălalt preferase cursurile prin corespondenţă. Întrebaţi, părinţii celor doi aderau complet „atâta vreme cât e vorba de pasiune, nici un efort nu e prea mare”.

M-am gândit dacă aş fi făcut la fel dacă vremurile mi-ar fi permis. Probabil că nu, nu mi-ar fi permis părinţii.

Întrebaţi ce anume vor să facă în viaţă cei doi au avut răspunsuri diferite: primul vroia să devină scenarist la Hollywood, al doilea vroia să devină informatician. Se pare că există o legătură ascunsă între ştiinţă şi literatură. Îmi pare rău că „vremurile mele” impuneau ori una ori alta. Probabil că este vorba de o anumită compensare necesară pentru a menţine un anumit echilibru.

Mai era şi un al treilea exemplu în reportajul cu pricina : exemplul unei fete care scria despre cai. De la 12 ani numai despre cai. Părinţii hotărâseră să-şi dedice viaţa pasiunii fetei. Lăudabil, nu? Trăiau toţi într-o rulotă, tată făcea desenele pentru cărţi şi pozele şi în general toată partea artistică. Mama se ocupa cu comenzile. Fata scria şi făcea promoţia necesară prin supermarketuri. Nu era un autor de succes, făcea totul numai din pasiunea pentru scris. Trăiau toţi 3 din banii câştigaţi de fată. Adică în medie 700 euro/lună. Păreau fericiţi şi dedicaţi. Nu ştiu de ce, dar n-am aderat la genul acesta de filozofie de a trăi din scris. Am avut senzaţia de ceva fals, non-autentic. Publicul nu părea să adere în masă la stilul de a scrie al fetei, şedinţele de promoţie şi dedicaţiile semănau mai degaraba cu o mâna întinsă înspre mila publică. Poate mă înşel, poate că reportajul cu pricina nu punea suficient accentul pe această „faţetă a poveştii”. În fine…

Am uitat să specific că şi fata renunţase la şcoală, preferase lecţiile particulare cu părinţii.

Dintre cei trei „pasionaţi în faşă” i-am preferat pe primii doi. În mod foarte curios pe primii doi. În ciuda efectului de „bandă rulantă” păreau mai autentici.

Mă tot gândesc la scrierile de succes, cele la care mulţi cititori aderă neconditionat, scrierile acelea „pe lungimea de undă a publicului”. Mă întreb câte din aceste scieri sunt „fabricate la cerere” şi câte sunt „doar” mâna talentului destinului ? Câţi dintre celebrii autori îşi ating gradul suprem de plictiseală pentru a scoate cât mai mult şi mai bun din ei? Câţi dintre ei analizează piaţa atent înainte de a scrie fix ceea ce publicul ar vrea să citească?

Si mai ales : câţi dintre cititori percep diferenţa – dacă diferenţă există – între scrierile „la origine : autorul” şi cele „la origine : publicul”?

Later edit: scriitorul „acela” al carui nume nu mi-l aduceam aminte este Bernard Werber. Il voi citi din pura curiozitate.

Anunțuri
Standard

23 de gânduri despre „„Scrisul implică o anumită doză de plictiseală”

  1. Scrisul ca și cântecul, vine din suflet, din preaplinul emoțiilor, al durerilor, al tuturor trăirilor care te face să-ți dorești să vorbești lumii. Cum știi, cum poți, cum crezi că este mai bine. Când sufletul îți este gol, nu ai cum să scrii. Poți doar să reproduci ceea ce ți se dictează. Poți chiar da câteva tușe personale ideilor sugerate, dar rămâne ”scriere după dictare”. Să scrii din plictiseală? Adică mă plictisesc și mă apuc de scris? Din plictiseală te apuci de alergat, de gătit, faci curat prin casă sau pleci la cumpărături, dar nu de scris.

    Apreciat de 3 persoane

  2. Descris astfel e logic. Nu pot decât să-ţi dau dreptate.
    Când spuneam că ader la ceea ce a spus Houellebecq mă refeream la acele momente când nimic dar absolut nimic nu mi se pare atât de interesant încât să-mi petrec timpul. Momentele acelea când cel mai interesant lucru posibil este scrisul, spaţiul acela unde totul este posibil.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Aici ai perfectă dreptate! Recunosc că am momente în care fac treburile ”obligatorii” repede, repejor ca astfel să pot trece la scris. Eu nu scriu când mă obosesc obligațiile cotidiene, ci atunci când simt că am ceva de spus. Ceva ce trebuie – din punctul meu de vedere, desigur – împărtășit. Uneori, am lungi perioade de tăcere, deși sunt foarte ”vorbăreață”, în forul meu interior.

    Apreciat de 1 persoană

    • Imi pare rau pentru raspunsul tardiv, nu am vazut ca era in spam comentariul tau. Si eu scriu atunci cand am ceva de spus si pentru asta am observat ca am nevoie de o doza de inutilitate. genul de momente in care sa nu fac altceva decat sa ma las doborata de observatia mediului, a oamenilor, fara prejudecati sau judecati de valoare. Sa ma las cum s-ar spune atinsa de subiecte la care nu m-as fi gandit altfel.

      Apreciat de 1 persoană

  4. La mine scrisul nu este niciodată o consecință a plictiselii, și tind să cred că Houllebeck face declarații epatante, deși recunosc că nu-l cunosc suficient. Iar celălalt scriitor, care spune că scrie ce vrea publicul, e o mostră tipică a stadiului deprimant în care a ajuns arta. Iar despre fata care scrie numai despre cai, sună ca un banc, e cam extrem să scrii numai despre cai, seamănă cu o psihoză, bănuiesc că părinții ei sunt fericiți să se închidă într-o rulotă și să câștige bani de pe urma copilului minune. Copiii ar trebui să trăiască printre copii, să se joace, nu să stea în mod exclusiv cu adulți. Scriitura vine și când te enervezi, ca acum, o dată cu aceste exemple.

    Apreciat de 2 persoane

    • Da, celalalt scriitor , de succes de altfel, este cum spui „o mostra” a societatii de consum – da, pana si arta a devenit de consum – in care traim. Fata cu caii parea fericita in ceea ce facea, singura „problema” este ca nu stiu dar era constienta de adevarata ei valoare. Tinand cont ca traia intr-un fel de „sfera” (bula) construita de parinti in jurul pasiunii ei. Nu stiu daca avea sau nu talent cert este ca ea traia dintr-o pasiune – ce fain e sa poti trai dintr-o pasiune , oricat de irealist poate parea, acolo, in „bula ta” e definitia lumii perfecte. Si, da scriitura e perfect compatibila cu nervii, o stiu foarte bine.

      Apreciază

    • Eu ma plictisesc repede si scrisul este o evadare din lumea reala. Nu ma plictisesc niciodata de scris , duc doar lipsa de imaginatie … uneori. Remarc ca singur titlul este o dezbatere. Si eu care vroiam sa discut despre felul in care se fabrica „literatura” azi …

      Apreciază

      • Eu nu mă plictisesc pentru că ”to do list” al fiecărei zile e foarte amplu, am și o listă de așteptare cu lucruri pe care nu apuc să le fac și le amân. Îmi plac multe lucruri și … m-am născut ocupată. Iar ziua, orice aș face, nu are decât 24 de ore. Fiecare.
        Da, am citit exemplificarea făcută de tine și, din punctul meu de vedere, nu are importanță pârghia care urnește mintea, creația, condeiul… Important e rezultatul. Produsul. Ceea ce ajunge la mine și mă marchează, sau dimpotrivă, mă irită risipa de litere fără rost, împrăștiate pe hârtie. Plictisul și scrisul, din punctul meu de vedere sunt două noțiuni antonimice. Scrisul e creație, pasiune, ardere. Cum poate fi asociat cu plictiseala?
        Scrisul comercial de succes naște o altă întrebare în mintea mea „La care public are succes? La care segment al publicului?”
        Să iei deliberat un timp aparte pentru scris, e ca și cum ai angaja muza să lucreze opt ore pe zi cu o plată fixă lunară. Mă întreb dacă muza vine atunci când stai la birou și o aștepți cu mâinile în poziție de tragere deasupra tastaturii.
        Iar scrisul despre cai, doar despre cai… admirabilă pasiune a unei întregi familii…
        Punctul meu de vedere firește, e cât se poate de subiectiv, la fel cum subiectiv este fiecare exemplu 🙂
        Discutabil. 🙂

        Apreciat de 2 persoane

  5. Pingback: Puterea titlului | Abisuri

  6. Am scris odată despre „Utilitatea inutilului”. Se pare că a fost dovedit ştiinţific că avem devoie de inutil pentru a creea. Cel puţin eu m-am recunoscut în „zicerea” asta. Privind plictiseala, interpretarea mea este : „nu găsesc nimic altceva mai interesant de facut decât scrisul”. Anumite momente sunt proprice scrisului tocmai pentru că-mi generează o astfel de senzaţie. E absolut clar că avem nevoie de o realitate pentru a creea – „creaţia la cerere” îşi are propriile reguli de a compune realitatea … celorlalţi. Şi propriul public. Ce fel de public? Nu ştiu, probabil un public care nu discerne falsitatea, non-autencititatea. Sau care prefera sa-si citeasca propriile idei. Dar, cum totul e o chestiune de gust … fiecare autor cu publicul pe care şi-l merită nu ? Relativ la scrisul la cerere. Am încercat de câteva ori, imposibil, nu-mi reuşeşte scrisul la cerere. Adică pot produce dar rezultatul e fals. Îţi mulţumesc pentru punctul de vedere, nu cred un uniformitatea părerilor, pentru mine din contradicţii se naşte creaţia.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Se vede cu ochiul liber ca Houllebeq a prins ce vrea publicul si asta a scris. Din titlurile cartilor se simte, uneori asta. Pare ca are un soi de concept pe care-l urmareste cu fiecare carte. Scrisul lui are un scop clar, de a-l intretine. Depinde pentru ce scrii.

    Eu cred ca scrisul in sine e o eliberare. Nu poti sa scrii din plictiseala, atunci cand iti pui sufletul pe o foaie, il metaforizezi, il editezi si mai stai sa cauti si o poza care sa i se potriveasca.

    Apreciază

    • Houllebeq scrie „stiintific”. Taios. Analitic. Am inteles conceptia lui despre scris drept un mijloc de a evada din rutina cotidiana. Plictiseala este relativa la „tot restul”. Cel putin asa am interpretat-o eu. Nu ma plictisesc scriind, ma plicrtisesc cand nu scriu.

      Apreciază

      • Da, asta e ca are o conceptie si o urmeaza intocmai. Nu e nimic diferit, chiar daca fiecare sunt reusite. Plictiseala si scrisul se pupa atunci cand, nu stiu, scrisul isi schimba rolul si devine munca.

        Apreciază

      • Ah da, categoric, cand scrisul devine munca nu mai e acelasi lucru. Adica ar putea fi daca ai putea scrie cand ai chef. Ar trebui sa fie un criteriu obligatoriu de calitate , nu?

        Apreciază

  8. Asa e. Ar putea fi acelasi lucru daca scriem pentru noi si muncim in acelasi regim. Doar ca, stii si tu, cand scrisul e munca, ti se da un termen si un subiect. Atunci scrisul devine calculat, putin matematic, desi ne pastram, cat de cat, stilul. Asa o fi si in cazul cartilor lui.

    Apreciat de 1 persoană

    • El a fost informatician la baza, m-am gandit ca o fi deformatie profesionala. Am citit de curand un articol despre analizele economice si societale prin prisma operelor lui (Houellebecq). Se pot trage anumite concluzii. Se pare ca asta e stilul lui, voit. Relativ ca scrisul ca job … cred ca cele mai ucigatoare sunt termenele. Eu una detest sa scriu la comanda. Cand ti se cer 5 articole de zi nu poate fi autenticitate , nu totala.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s