Între două glume, o posibilitate


Am „picat” din întâmplare peste o discuţie aprinsă. Cineva postase un articol despre copilăria mizerabilă a celor 2 fraţi terorişti din Franţa. Familie monoparentală, mama aproape absentă, copii lăsati de capul lor, cartier gen “ghetto”, mamă decedată, copii la o vârstă fragedă rămaşi orfani (10 şi respectiv 12 ani).

Se încerca în articol a explicaţie a “de ce-ului” care a dus la ceea ce a dus. Pe scurt :  lipsa amestecului social, sărăcia, copilăria grea şi (probabil) nefericită, lipsa unui cadru familial adecvat.

Revenind la discuţia cu pricina, … Am citit cu atenţie (aproape) toate comentariile : se argumenta foarte des pe baza “contra-argumentului” “şi cutare a avut o copilărie nefericită şi cel puţin la fel de grea şi n-a ajuns să ucidă cu sânge rece”.

Se propuneau măsuri “educative” generalizate – apropo de măsurile acestea generalizate, printre multele piste propuse este şi aceea a intonării imnului în fiecare dimineaţă la şcoală “se crează astfel un fel de apartenenţă la anumite valori republicane” : eu una nu cred în genul asta de educaţie bazată pe modelul valorilor “impuse”, omul are tendinţa de a rejecta din start tot ceea ce este impus – o fi probabil o tară a dictaturii?

Se propunea o mai atentă supraveghere întru identificarea cazurilor “fragile” şi acţionarea în consecinţă înainte să fie prea târziu. Etc, etc.

Ceea ce m-a deranjat cel mai tare n-au fost părerile, de multe ori în contradictoriu, ceea ce m-a deranjat cel mai tare a fost un comentariu în care se dădea exemplul pozitiv de integrare al cunoscutului Jamel Debbouze. Şi pentru că m-a deranjat atât de tare, mi-am pus întrebarea de ce anume m-a deranjat asa de tare.

M-a deranjat pentru că acest super-cunoscut umorist are la activ glume nu tocmai pe placul românilor (vi se pare cunoscut? ) Adică super-cunoscutul umorist i-a atacat pe români în locul acela dureros numit identitate,” i-a luat peste picior” cum s-ar zice, caricaturizând prin generalizare un întreg popor.

Desigur, în glumă.

Dacă e interzisă gluma? Desigur nu, nu în Franţa. Se poate glumi pe seama oricui (se pare că există anumite limite dar încă mai am de învăţat). Probabil că super-cunoscutul umorist nu avea intenţia să rănească un popor întreg prin glumele sale, gândindu-se că ceea ce e aplicabil în Franţa e aplicabil peste tot. Probabil, cine ştie, chestia este că a făcut rău atacând direct în valorile intrinseci ale unui popor altul decât cel francez.

De unde să ştie super-cunoscutul umorist că românii nu ştiu de (asemenea) glume?

Pentru că m-a deranjat fapta super-cunoscutului umorist mi-am pus întrebarea dacă aş fi capabilă să-l omor cu sânge rece. Nu, în nici un caz. Prefer să-mi manifest nemulţumirea prin cuvinte. Aşa am fost educată.

Ceea ce am vrut să spun în toată amestecătura asta este că:

1) există valori intrinseci care există pur şi simplu, cu sau fără educaţie (mă pot contrazice singură, „cei şapte ani de acasă” tot educaţie se numesc)
2) educaţia primită ne dictează modul în care acţionăm şi reacţionăm atunci când valorile intrinseci ne sunt luate peste picior.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s