Fără categorie

Nod în papură


Franţa, şi în mod special regiunea pariziană, este foarte cosmopolită. În ceea ce mă priveşte consider asta drept un avantaj, o deschidere pe care eu n-am putut-o avea în anii “aceia”. Am colegi de toate naţiile şi ne înţelegem perfect, învăţăm câte un pic din cultura celuilalt. Ceea ce s-a întâmplat probabil că are o origine profundă legată de anumite acte prost trăite. Totul are o explicaţie şi semnalele există. Dar asta nu iartă în nici un fel ceea ce s-a petrecut. Despre români s-a vorbit în fel şi chip. Şi se mai vorbeşte, ce-ar fi fost dacă am fi tăiat şi spânzurat de fiecare dată când am fost făcuţi ţigani?

Acum căutăm nod în papură morţilor. Desigur, vina e vină dar asta nu justifică mijloacele. Ieri s-a tras în poliţişti – e vina lor în mod cert că şi-au ales o astfel de meserie, cine i-o fi îndrumat ? – azi se trage în evrei. Cine i-a pus să se nască evrei? Şi-au căutat-o cu lumânarea. În ziua de azi e mai bine să nu te naşti deloc. Şi, dacă cumva ai greşit şi te-ai născut, e mai bine să nu spui nimic. Numai cine nu face / nu zice nimic nu greşeşte.

Nu neg, au existat si mai există semnale. Există nebuni acolo unde te astepti sa nu existe.. Suntem la dispoziţia lor. A nebunilor. Ştiu că există comunităţi de tot felul, nu neg existenţa lor. Din contră. Nu sunt expertă în integrare aşa că prefer să nu mă pronunţ. Probabil că s-a greşit undeva şi se greşeşte în continuare. Probabil că e cultural. Şi cultural. Indiferent cum ar fi ceea ce se petrece e grav. E o mare, foarte mare diferenţă culturală între România şi Franţa. Diferenţa pe care am constatat-o cu vârf şi îndesat anul trecut. Franţa se simte obligată de fiecare dată să intervină acolo unde consideră necesar să intervină. România consideră că fiecare naţie are dreptul de a-şi rezolva propriile probleme. Am învăţat să nu judec diferenţele culturale. Nu există cultură mai bună ca alta. Există doar istorie şi context. Şi mai există compatibilităţi şi incompatibilităţi între culturi. Şi asta este esenţial.

Anunțuri
Standard

4 gânduri despre „Nod în papură

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s