Fără categorie

Undeva la mijloc


Unul era prea conceptual, trăia în lumea lui ideală formată din forme perfecte, legături perfecte, cardinalităţi perfecte. Celălalt era prea dinamic, mult prea ancorat în realitate. Unul vedea lumea aşa cum ar fi trebuit să fie, celălat vedea lumea aşa cum este. Eu eram undeva la mijloc, eu pragmatica în devenire cu scop precis şi timp alocat. Doar o oră dimineaţa devreme, „nu mai mult de o oră că-mi începe cealaltă şedinţă”. Un scop pe cât de bine conturat pe atât de îndepărtat. Din ce în ce mai îndepărtat. Cu fiecare minut un pic mai departe.

Îi înţelegeam pe fiecare, visasem şi eu multă vreme la lumea aceea perfectă, ba mai mult, încercasem şi eu la rândul meu, ani în şir, să vând lumea aceea perfectă altora. În van. Mi se reproşase de nenumărate ori copilăreasca detaşare de tot şi de toate, acele lucruri „terre à terre” pe care le ignoram cu bună ştiinţă. Acolo, în lumea aceea ideală, exerciţiul intelectual putea fi dus până în pânzele albe, conceptualizat şi răs-conceptualizat. Nu existau limite în lumea aceea reală, existau doar întrebări, întrebări în cerc, cercuri de întrebări.

Îi înţelegeam pe fiecare în parte, coborâsem şi eu într-un sfârşit cu picioarele pe pământ, jos, departe de lumea ideală, dădusem şi eu cu capul de incompatibilităţile evidente dintre concept şi practică, încercasem şi eu să aliniez într-un fel pretenţiile celor două lumi, să le asortez puţin una cu alta. Remarcasem şi eu imposibilitatea anumitor exerciţii de stil, ajunsesem şi eu de multe ori la concluzia că practica omoară cu zile. În fiecare zi muream câte puţin.

Îi înţelegeam pe fiecare în parte, fusesem şi eu la rândul meu câte puţin din fiecare.

Acum stăteam la mijloc, fix la mijloc şi încercam un al treilea exerciţiu de stil. Cel mai complicat. Cel mai dizgraţios. Eram un fel de mediator la oră, o singură oră, dimineaţa devreme. Nu credeam că voi reuşi dar am reuşit. Am devenit pe rând parte din fiecare. Am avut şansa de a putea deveni pe rând parte din fiecare. Am tăcut când a trebuit să tac, am umplut când a trebuit să umplu. Certuri evidente n-au fost, existam eu undeva la mijlocul certurilor, există „messenger-ul” paralel discuţiilor, punctele acelea de vedere exprimate în paralel discuţiilor. Existau compromisurile şi umilitatea. Şi, mai presus de toate, existau oamenii, cu toate calităţile şi defectele lor.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s