Voi mi-aţi da faptele iar eu aş face din ţânţar armăsar


N-am să pot niciodată scrie poveşti de tăvălit oamenii pe jos de râs . Pur şi simplu simt că este peste capacitatea mea de a imagina lumea. Îmi cunosc limitele, îmi lipseşte „scânteia scenariului”. Din cauza acestui „mic defect” nu voi ajunge niciodată „scriitor cu priză la public”. Şi, din cauza acestor lipsuri, nu voi ajunge niciodată scriitor cu acte în regulă. Voi continuă să visez la cai verzi pe pereţi, cai coloraţi în cel mai stilat mod posibil, culori subtile, abia date de înţeles, genul de nuanţă care nu sare în ochi, care abia-abia de se ghiceşte. Voi continua să mă amăgesc ocupându-mă în fel şi chip cu scrieri de doi bani, fără subiect precis, voi continua să mă învârt în jurul cozii, coadă-eseu fără personaje, fără acţiune, doar câteva senzaţii şi alea lungite cât o zi de post.

Tot gândindu-mă la scânteia scenariului lipsă m-am trezind deunăzi privind omul din faţa mea cu un oarecare interes. Era un omuleţ cu părul alb şi cu baston maro. Mi se părea cunoscut acest omuleţ cu păr alb şi cu baston maro. Îl mai văzusem undeva, sigur îl mai văzusem pe undeva. Aşteptam să treacă omul din faţa mea şi omul din faţa mea se încăpăţâna să nu treacă, pur şi simplu pe omul din faţa mea nu-l interesa timpul meu limitat, pe omul din faţa mea îl durea în cor de timpul meu limitat la cele două minute, doar două minute planificate cozii.

Aşteptând aşa să treacă puţin timpul omului din faţa mea am avut senzaţia momentului repetitiv, senzaţia că mai aşteptasem la un moment dat să treacă acelaşi om, aceaşi coadă, aceleaşi mişcări tacticoase, acelaşi teanc gros de bilete de loto – vreo treizeci pe puţin, le numărasem fara sa vreau de fapt sa le umar, le numarasem din plictiseală.

Aşteptând aşa să treacă puţin timpul omului din faţa mea mi-am amintit de scânteia scenariului lipsă şi mi-am confirmat bănuiala. Nu găseam o finalitate omului, nici cozii, nici biletelor acelea multe. Erau pur şi simplu nişte bucăţi dintr-un tot pe care eu nu reuşeam să-l termin. V-aş fi putut spune de exemplu că omul acela a câştigat la loto, că a sărit în sus de bucurie, că a sărit prea sus de bucurie şi apoi şi-a scrântit piciorul. Sau v-aş fi putut spune că şi-a rupt piciorul. Şi v-aş mai fi putut spune că pe omul acela nu l-a durut sau poate l-a durut dar n-a vrut să recunoască, că era prea bucuros, bucuria îi amorţise raţiunea, simţurile, ridicolul. V-aş fi putut spune de exemplu că omul acela, în durere lui lipsă, a privit coada lung, numărând-o şi apoi a afirmat în cel mai americănesc mod posibil „o tură în contul meu pentru toti membrii cozii”. V-aş fi putut spune multe şi nevrute dar nu-mi stă în fire să spun multe şi nevrute.

Realitatea e că într-un final totul s-a terminat cât se poate de plat, omul şi-a terminat teancul, eu mi-am terminat coada. Apoi mi-am văzut în continuare de ale mele. Nimic senzational.

N-am să pot niciodată scrie poveşti de tăvălit oamenii pe jos de râs. Pur şi simplu simt că este peste capacitatea mea de a imagina lumea. Lumea mea e un puzzle şi probabil asta o face atât de dificil de pus cap la cap într-un tot unitar.

Pentru că eu caut stilul iar oamenii caută, în mare, faptele, orice fapă mai ieşită din comun sau nu, faptă să fie, „să scoată oamenii din monotonia cotidiană!”,  eu v-aş propune un joc : voi mi-aţi da faptele iar eu aş face din ţânţar armăsar, aş pune faptele la lupă şi le-aş îmbrăca cum m-aş pricepe eu mai bine. Ce ziceţi, ar funcţiona?

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Voi mi-aţi da faptele iar eu aş face din ţânţar armăsar&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s