Fără categorie

Despre etică în toate felurile


Am avut o prietenă în clasele 1-8, era frumoasă şi finuţă şi toţi băieţii îi făceau curte. Fata asta locuia la bunici, nu foarte departe de şcoală şi asta o avantaja pe bunica mea. Noi locuiam un pic mai departe de şcoală. Bunicile noastre se cunoşteau, a fost un fel de prietenie din obligaţie, prima şi poate singura de acest fel.

Pe toată durata claselor 1-8 eu i-am fost un fel de om din umbră fetei ăsteia, „omul cu sfaturile„, fata se remarca prin zâmbet şi inocenţă eu încercam să rectific restul. Eu luam doar premiile şi notele mari, fata frumoasă făcea şi ea ce putea, undeva prin coada clasei.

Dar nu asta era important, ceea ce era cu adevărat important era vizibiliatea fetei, notorietatea de care dădea dovadă, era o fată cu foarte mult sprijin, temele i le făceam eu când bunicii erau depăşiţi de situatie, răspunsurile la întrebările nepregătite în avans i se şopteau în clasă de diferiţii admiratori secreti.

Nu ştiu ce s-a ales de ea, de fata aceea frumoasă, n-am vrut să ştiu, între timp bunicile au murit amândouă şi eu am m-am îndepărtat cât am putut de mult.

Am fost marcată cum s-ar spune de mică de sindromul formei fără conţinut şi de atunci mă strădui pe cât pot să evit superficialitatea mascată de formă. Nu-mi reuşeşte mereu, întâlnirile în viaţă sunt atât de aleatoare…

Revenind la etică şi la valori : sunt de părere că atunci când te implici într-un proiect pe termen lung eşti într-o oarecare măsură în fază cu valorile purtate de acel proiect. Am mai fost învăţată că atunci când regula de compatibilitate cu sistemul de valori nu se aplică nicicum, nu are sens, dar absolut nici un sens să te lupti cu morile de vânt pentru a schimba ceva în sistemul de valori. Poate părea las declarat astfel dar am fost învăţată să o las baltă în astfel de cazuri, să-mi schimb pur şi simplu sistemul/job-ul/iniţiativa şi s-o iau de la capăt.

Cu anumite excepţii nu văd cum ar putea funcţiona. Cu alte cuvinte, atâta vreme cât dezacord major există între valoriile proprii şi valorile purtate şi afişate de sus numitul proiect, viaţa nu poate fi decât un calvar repetitiv. Şi atâta vreme cât viaţa este un calvar repetitiv de fapt viata nu este viaţă.

Şi când viaţa nu este de fapt viaţă există răbufnirile acelea de moment în care raţiunea ia locul concesiei permanente şi se exprimă ad-hoc, într-o sinceritate pe cât de impulsivă pe atât de instructivă. Am învăţat că există o etică a răbufnirilor, nu se răbufneşte oricum şi nu împotriva oricui. Când îmi vine să răbufnesc o las pe mâine, noaptea e un sfetnic bun.

Căci răbufnirea dezgoleşte forma lăsând conţinutul la vedere.

Ani zile după m-am convins că este una dintre regulile esenţiale ale existenţei umane, omul nu poate fi într-o contradicţie permanentă cu „eco-sistemul” în care evoluează.

De ce vă povestesc toate acestea? Pentru că în ultimul timpul mi s-a întâmplat să fiu judecată după forma şi asemănarea unor oameni care, într-un mod egoist şi decalat, obişnuiseră să se considere buricul pământului şi asta prin prisma notorietăţii dobândite de-a lungul anilor datorită (probabil) domeniului de activitate : „PR”.   Nu vreau să dau nume şi detalii precise, nu aş face decât să-i ridic şi mai mult în slăvi.

Ceea ce vreau să spun este că totul nu este chiar ceea ce pare că este…

Un exemplu concret ? Etica sau mai ales lipsa ei în anumite situaţii.

Cum spuneam mai sus am avut ocazia să întru fără voia mea în contact cu o persoană la prima vedere în contradicţie totală cu sistemul/job-ul/iniţiativa la care aderase într-un fel sau altul. Pe persoana aceasta, o figură cunoscută pare-se într-ale „PR”-ului şi comunicării „on line” din România, am cunoscut-o într-un moment al ei de răzvrătire, momentul acela în care mijlocul cel mai simplu de a depăşi propria poziţie este aruncatul cu noroi în alţii pe principiul „dreptatea mea este mai presus decât orice altceva”.

Contextul făcea ca persoana respectivă să fie reprezentantul unei companii ai cărei parteneri erau taman cei în care ea, „omul PR” , arunca cu noroi. Etic? Pe cine sa intereseze? În orice caz nu pe ea … Etica e pentru proşti cu tot cu aberaţiile lor cu tot.

A explicat persoana respectivă că, numind „aberaţii” creaţiile plebei reacţiona „doar” în nume propriu şi nu în numele companiei la care lucra, că toate vorbele acelea frumoase si generalizarile acelea elegante erau „doar” păreri personale. Degeaba, răul era deja făcut. Si in „on line” un rău făcut, e bine făcut. 

Şi eu m-am întrebat atunci : cum poate o astfel de persoană să se declare „PR” cu acte în regulă, comunicant binecunoscut şi recunoscut al „on line-ului” românesc ?

Şi, mai rău, cum poate persoana respectivă să fie recunoscută drept o somitate într-ale meseriei. Asta înseamnă „PR” în România? O prezenţă agreabilă şi zâmbet afişat peste tot? Doar asta înseamnă „PR” în România? Doar formă?

Vreau să sper că nu. Altfel e de rău căci orice răbufnire dezgoleste forma lăsând conţinutul la vedere.

În final redau comentariul postat pe blogul persoanei „PR” de (alt)cineva care lucrează în domeniu şi a ţinut să rămână anonim. Comentariul n-a fost (încă?) aprobat.

„Nu cred că vei publica ceea ce am eu de comentat, dar totuşi, iată ce cred: ca om de marketing, ar fi trebuit să ştii că nu te poţi dezice de jobul tău, nici măcar pe blogul personal, mai ales că exprimi aici o părere legată de un task de la locul de muncă, vis-a-vis de nişte oameni cu care colaborezi tangenţial. Să ştii că, în firma mea, un tip care a jignit un client în mod public a fost concediat, dar tu, probabil, crezi că te afli la un nivel care îţi permite să faci arogante de genul acesta. În al doilea rând, intenţia ta nu este clar una binevoitoare: nu ai dat absolut niciun exemplu pozitiv (îmi vine greu să cred că nu ai găsit niciunul în 2 ediţii de jurizare), ai dat exemple negative concrete tratate, din nou, cu aroganţă, ba chiar i-ai şi linkuit. Le-ai ras în nas, practic, mai ales că ai adăugat şi concluzia finală (deşi nici prima frază nu e prea laudativă).

Nu mai zic că dai dovadă de neprofesionalism prin faptul că nu cunoşti regulile acestui concurs pe care tu însăţi l-ai jurizat, gen: frază aceea obligatorie, dar pe care tu o ironizezi, care indică faptul că articolul e un advertorial pentru Superblog, faptul că orice blog nişat poate participa etc.

Crezi că îi desconsideri pe ei, dar de fapt te-ai descalificat pe tine. Ştii ce e păcat? Că nu înţelegi asta şi îi tratezi, din nou, cu aceeaşi infatuare.

Aici nu sunt nişte păreri pertinente, e altceva la mijloc. Nu vreau să cred că un profesionist se poate comporta aşa.”

 

Anunțuri
Standard

2 gânduri despre „Despre etică în toate felurile

    • Da, mi s-a parut un fel de razbunare. In orice caz complet nelalocul lui textul acela si modul agresiv, simplist de agresiv in care ataca niste scrieri pe care n-a fost in stare sa le priceapa. Problema este ca genul asta de oameni sunt cei ce ne reprezinta, acestea sunt „valorile” patriei ?

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s