Fără categorie

Beneficiile celor din coada cozii


Dintotdeauna am fost învăţată să fiu printre primii. Aşa era regula „pe atunci” când eram eu mica, primele locuri îţi asigurau un viitor de aur. Am avut coroniţă în clasa întâi şi apoi în clasa a cincea. În rest am fost printre primii trei. Nu era nemaipomenit prin prisma cerintelor epocii dar era acceptabil. La liceu am intrat printre primii zece , la facultate printre primii douăzeci (ne-încorporabili). Facultatea am terminat-o printre primii 25%. Acceptabil, ţinând cont că eram o promoţie „groasă” – în jur de 500 dacă îmi amintesc eu bine. Dar nu perfect.

Apoi am dat de greu. În viaţa “de toate zilele” nu există criterii universal valabile, nu există reguli pre-definite, există doar cei ce se descurcă bine şi cei ce se descurcă mai puţin bine. Eu eram undeva pe la mijloc, eu aveam impresia că pot face faţă cu brio oricărui obstacol, conform criteriilor mele, desigur. N-am făcut faţă cu brio tuturor obstacolelor, existau puncte de vedere diverse şi variate.

Ceea ce m-a destabilizat o bună, o foarte bună bucată de timp a fost dorinţa întrínsecă de a face totul perfect, eram îndoctrinată de perfecţiunea actului perfect mai presus de tot şi de toate. Am trăit multă vreme într-o utopie autoimpusă de educaţia primită. Am suferit multă vreme de mârşăvia decalajului dintre efortul depus şi rezultate. Am fost multă vreme Calimero, acel personaj în decalaj profund cu epoca lui, gata oricând să se plângă de una, de alta, de tot ce i se întâmplă într-un mod sadic, nemeritat.

Mi-am “revenit” când mi-am dat seama că e prea obositor să fii mereu în decalaj cu regulile impuse de alţii. Mi-am revenit când am fost obligată să accept că nu pot fi printre primii mereu, nu într-o viziune unanim acceptabilă. Am învăţat încet-încet ce semnifică cu adevărat postura de smerenie şi, mai ales, am început să beneficiez de binefacerile posturii de smerenie, să accept cu uşurinţă că există “alţii”, mult mai buni, mai „tari”, mai descurcăreţi, să recunosc şi să afirm fără resentimente că nu deţin în nici un caz adevărul absolut.

Am învăţat încet încet cum e să nu fii printre primii 25%. Şi am apreciat încet-încet beneficiile „celor din coada cozii” . Există acolo , în coada cozii , o detaşare profundă de scop şi de mijloacele de a măsura şi a urmări atingerea scopului, exista acolo, în coada cozii,  o detaşare care deschide noi posibilităţi, acelea de a nu mai vedea lumea prin prisma propriilor interese şi criterii de selecţie, de a nu mai percepe lumea ca limitată de atingerea propriilor interese într-un fel de “bulă” construită de jur împrejur. Exista acolo, în coada cozii, o detaşare care îti permite de a vedea lumea aşa cum este. Perfect decalată şi niciodată perfectă.

P.S. Multă vreme am avut impresia că scriu mai bine ca alţii, din “bula” mea asta era îmi era percepţia, limitată de propriile criterii de evaluare a noţiunii de “bine”. Multă vreme am avut impresia că pot transmite ceva prin textele mele, că cel ce mă citeşte poate trece dincolo de cuvinte şi metafore că poate simţi textul prin prisma emoţiilor create.. M-am înşelat, textele mele nu impresionează decât un număr foarte limitat de persoane, pentru tot restul textele mele sunt texte califícate drept “din coadă cozii”. Am acceptat într-un sfârsit umilă realitatea şi acum profit de libertatea provocată de imperfecţiunea impusă de sistem.

Anunțuri
Standard

13 gânduri despre „Beneficiile celor din coada cozii

  1. Eu in copilarie nu prea am fost printre primii. Abia de-am reusit sa prind o mentiune prin clasa a IV-a. Si nici la coada nu prea am fost. Locul meu era unde e mai rau. La mijloc. Adica eram cam mediocra. Dar sper ca in timp sa ajung in primii 25 🙂

    Apreciază

  2. Hmmm….
    Și eu am fost printre primii mereu. Și perfecționistă mereu. Totuși…cu scrisul e altceva! E subiectivitate. Dă o carte celebră sau nu mai multor persoane, și vezi că nu sunt toți de aceeași părere. Eu zic că depinde cărui public te adresezi.

    Apreciază

    • Da, este foarte adevarat, trebuie vizat publicul corespunzator. Dar pana sa dai de el – daca dai – e un exercitiu de rezistenta la suturi, si sutri, si iara suturi … Un exercitiu care te invata multe.

      Apreciază

      • 🙂 Corect!
        Mă gândesc cam câte șuturi și-a luat Eminescu pe la Junimea! 😀 Cam cum i-au desființat opera.
        Să nu uităm să au fost și momente când ai avut feed-back pozitiv. De alea agață-te!

        Apreciază

      • Am ajuns sa apreciez beneficiile suturilor, e rau pe moment dar apoi trece. Am capatat un fel de experienta , rezistenta la suturi, relativizez mult mai usor, in fiecare rau un bine 😉 He, he, he, ce comparatie elogioasa, sa nu exageram, suntem mici si nesemnificatifi scribi ai unui cotidian banal.

        Apreciază

  3. Anamaria zice:

    Chiar în dimineața asta, la cafea, îi spuneam soțului meu că niciodată, cât oi mai trăi, nu voi mai cumpăra o carte a cărei autoare are zeci de mii de fani pe Facebook, toți distribuind, frenetic, citate din ea în mediul online. Pentru că s-ar putea dovedi că e o porcărie. Vorbesc despre cartea-revelație a acestui secol în România, Fluturi. Ba chiar m-am și pozat, ca proasta, și m-am pus și eu alături de turmă când am primit-o.
    Primul volum a fost cum a fost, că eram și eu într-o dispoziție mai bună; al doilea, însă, a fost un chin total și, pentru prima dată în viață, mi-a părut rău că am dat banii pe o carte.
    Ideea e că, deși unele scriituri atrag milioane de oameni, nu înseamnă că sunt și bune.
    Mie îmi place cum scrii. Și sunt sigură că și multor altora le place. Dar na, mulțimea ălora amorezați de Poptămaș, de exemplu, e mai mare.:)

    Apreciat de 1 persoană

    • „Fluturi”? N-am auzit … Da, de multe ori cartile cu buzz-ul (pre) mare sunt sub asteptari. Este vorba de gusturi. Eu am cumparat o singura data o astfel de carte – buzz pe Internet – si n-am putut trece de pagina 7. Era mult prea simplist scrisa, nu punea pe ganduri, era slabuta dupa opinia mea. Pe facebook era prezentata drept noul curent literar din Romania. M-a cam pus pe ganduri … In fine, a remarcat – poate ma insel ?- ca se apreciaza mult lucrurile asezate frumos pe tava, fapte si oameni descrise simplu, in fraze simple despuiate de un stil anume, se apreciaza ideile care prind la public. Oamenii nu mai au timpul sa disece firul in patru, viata e deja mult prea complicata. Ieri am ascultat un interviu luat lui Ken Follet, el declara cu mana pe inima ca dintotdeauna si-a dorit sa scrie ceea ce vor cititorii sa citeasca. Si a reusit . Macar si-a atins scopul. I-am apreciat sinceritatea. Radu F. Constatinescu este un alt exemplu care scrie simplu ceea ce-si doreste publicul sa auda. Publicul se regaseste in cele scrise de el si rezoneaza. Eu una caut cartile care ma scot din cercul meu de confort, provocandu-ma sa vad lumea altfel, sa-mi pun anumite intrebari. Se pare ca sunt extrem de multi care sa caute asa ceva. Asta este…Iti multumesc pentru cuvintele frumoase, te mai astept !

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s