Fără categorie

Un entuziasm în pas cu epoca


Mă întristează teribil scrisorile „virale” care circulă pe Internet în care oameni obişnuiţi îşi exprimă neputinţa de a mai continua în acelaşi fel, incompatibilitatea testată pe propria piele cu un anume sistem sau doar mâhnirea că nu s-au născut în sistemul care trebuie.

Mă întristează genul acesta de curent pentru că este fructul tipic al sistemului imposibil, al sistemului incompatibil, al sistemului-mâhnire, al sistemului dorinţa-ucisă în faşă.

Omul este programat pentru a nu fi mulţumit, nemulţumirea este unul dintre paşii mici dar siguri către evoluţie. Şi, când omul este nemulţumit, omul tinde a dori să se ştie că este nemulţumit.

Înainte de revoluţie oamenii îşi arătau nemulţumirea inventând bancuri cu dublu sens, citind printre rânduri, cumpărând la negru, citind scrriitori cenzurati, luându-şi lumea în cap şi cerând apoi azil politic, ascultând Europa Liberă. Pe vremea aceea oamenii îşi arătau nemulţumirea apelând la simbolistica epocii, „datul de înţeles”, demi-cuvintele, privitul cu sens, un ANUME sens. Oamenii se înţelegeau prin genul acela de „semne”, se recunoşteau prin genul acela de semne, genul acela de semne nu avea nevoie de cuvinte, oamenii pe vremea aceea erau sătuli de cuvinte, ajunseseră oamenii de pe vremea aceea să caute nod în papură fiecărui cuvânt, să interpreteza cuvântul pe toate partiel „doar-doar e un cavant cu rezonanţă ascunsă”. Cuvântul pe vremea aceea era considerat superfluu, erau prea multe cuvinte mincinoase şi prea mulţi oamenii ahtiaţi după cuvinte ne-mincinoase. Oamenii pe vremea aceea duceau o lipsa cruntă de conţinut, cuvintele erau în mare parte considerate doar formă şi tocmai de aceea oamenii de pe vremea aceea căutau faptele.

Timpul a trecut, vremurile s-au schimbat, graniţele au căzut ca şi zidurile dealtfel, mentalităţi s-au schimbat, cuvintele şi-au recăpătat sensul, oamenii şi-au recăpătat dreptul la cuvinte, oamenii, sătuli de atâta amar de lipsă, de sens a cuvintelor, oamenii au recurs la cuvinte cu disperarea naufragiatului la vederea ţărmului, oamenii au renunţat la semne şi căutări în spatele cuvintelor „doar, doar…”, cuvintele au început încet-încet să umple propoziţii, fraze, capitole, romane în care oamenii au început încet-încet să creadă, să le ia fix aşa cum erau, cuvinte pur şi simplu, oamenii au încetat să mai caute înţelesuri ascunse, nu se mai ascundea nimeni, cuvintele spuneau totul, cuvintele spuneau prea mult, prea întins, prea lat… Oamenii au încetat să mai înfăptuiască.

Mă întristează teribil scrisorile virale care circulă pe Internet în care oameni obsinuiti îşi exprimă neputinţa de a mai continua în acelaşi fel, consider că doar cuvântul, cuvântul în forma lui în care spune totul, doar cuvântul e un act care crează doar senzaţia apartenenţei la un grup dar nu şi tot restul. Un entuziasm fără doar şi poate dar un entuziasm în pas cu epoca. Superficial.

Uneori regret capacitatea omului de a se adapta la sistem…

(P.S.) Şi mai regret si bancurile Epocii de Aur. Puneau mintea la contribuţie.

Anunțuri
Standard

11 gânduri despre „Un entuziasm în pas cu epoca

    • Eu asa am tras concluzia, poate am generalizat prea repede dar mare parte din oamenii pe care i-am intalnit nu erau multumiti. Nu total multumiti. Era intotdeauna ceva care ii supara si care ii facea sa se considere nedreptatiti, ne-ajunsi, ratati, etc, etc. Sa schimbi ceva pentru care nu ai fost programata? Pai desigur, e ca si cum ai fi nemultumita de cum ai fost programata 😉 firesc …

      Apreciat de 1 persoană

  1. Nu stiu la ce scrisori te referi, dar e suficienta impresia ta ca sa nu vreau sa fiu atrasa in aceeasi ambianta.

    Sistemul este o abstractiune relativ falsa, pentru ca poti trai in afara sistemului, paralel cu sistemul, jumatate in sistem si jumatate contra lui, te poti adapta, etc, etc. In fine, exista metode de subjugare a sistemului.

    Oamenilor nemultumiti de sistem le-as recomanda sa mediteze despre faimoasa zicala : fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume. Deja se schimba sistemul individual, perspectiva personala asupra sistemului general.

    Faina discutia de azi, nu stiu insa cat am inteles din ea.

    Dar imi place ideea de meditatie asupra sensului cuvantului…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Era o scrisoare ca multe altele în care un om îşi povestea păsurile. Scirsoarea a devenit virală, mulţi s-au identificat cu cele scrise în ea. Mă gândesc că e trist pentru că fiind prea simplu oamenii nu mai fac efortul de a depăşi cuvintele. Poate sunt eu de „epocă veche” dar parcă-mi lipseşte vremea aceea în care erai obligat să treci dincolo de cuvinte, să le dezbraci de doctrina impusă şi să exişti prin faptele necesare tocmai din cauza doctrinei impuse purtate de cuvinte. Azi e simplu să transmiţi ceea ce simţi, trebuie doar să ştii să scrii, să te exprimi şi „păsul” trece graniţe invizibile, oamenii compătimesc căci se recunosc în păsul tău . Şi … cam atât, o reacţie finita in timp, efort minim, rezultat la fel de minim.

    Apreciază

  3. ..a scris sotul meu ceva dragut in raport cu acea scrisoare. Personal, in acea ultimă scrisoare ”virală” cred că orice om şi-a regăsit din trăirile şi nemulţumirile proprii. Simt doar că nu toţi am vina pe ţară, pe alţii sau pe şansa. În ceea ce te priveşte, deja ştiu ca esti un om care vede şi prevede, care iubeste piatra, ploaia şi chiar vremea rea din orasul ei de suflet şi care stie ca mediocritatea poate fi peste tot. Mi-e cam lene sa scriu asta seara, dar sper sa intelegi ce spun..

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s