Radiografia unui advertorial decalat

La tema cu ceara m-am gândit două zile bune. Tema cu ceara face parte cu certitudine din categoria temelor „barieră”.

Barieră împotriva cuvântului.

Am încercat să-mi imaginez rând pe rând personajele-mi închipuite într-un fel de relaţie închipuită şi ea. M-am gândit la început să-mi forţez poeta să-şi epileze visele dar mi-am spus că genul acesta de abstract decalat ascuns în spatele metaforei tradusă într-o faptă simbol într-o legătură indirectă cu tema, mi-am spus că genul acesta de abordare ar fi într-o neintelegere profundă cu modul de a vedea – sau a nu vedea – lucrurile prin prisma sponsorului.

Am încercat apoi să-mi imaginez Criminalistul într-un moment unic de răzvrătire, genul acela de moment în care nu există altă soluţie decât tăiatul şi spânzuratul, am încercat să mi-l imaginez pe Criminalist automutilandu-se într-un moment de depresie profundă generat de tocmai incapacitatea lui de a înţelege lumea în mijlocul unei automutilări ne-intenţionate dar totuşi automutilare. Îi făcusem chiar şi planul “procesului de auto-mutilare” : fâşii subţiri, nici reci nici calde într-o atingere delicată şi frumos mirositoare, un miros de verde – desigur verde – de clorofilă, un mănunchi de fire groase, în plin proces de încărunţire forţată de vremuri, etc, etc.

Într-un final am considerat acest mod de abordare mult prea siropos şi cumva în diagonală cu virilitatea initial asociată personajului şi am renunţat la auto-mutilare.

Am încercat  apoi o abordare bombastică în stilul “Jurnalului” dar n-am reuşit să trec de cuvântul numărul trei litera numărul patru. Nu eram la momentul respectiv în starea necesară abordării bombastice a epilării cu sau fără ceară.
Într-un final am lăsat totul baltă şi am scris aşa cum mi-a venit. Abstract şi decalat, o poveste ascunsă în spatele metaforelor şi a sub-înţelesurilor, o poveste simplă, banală chiar, povestea unei răzvrătite a epocii convientelor de tot felul – femeia păroasă- , femeia arătată cu degetul de oameni în rând cu epoca – oamenii nepărosi, oamenii mati, oamenii netezi -, femeia care suferă tăcând dar avansează în ciuda respingerii generale a mediei constatate, femeia clasificată conform normelor în vigoare , femeia înjosită de normele în vigoare, călcată în picioare de normele în vigoare, femeia care, într-un sfârşit, rănită şi călcată în picioare de normele în vigoare, renunţă la principii acceptând direcţia dictată de ceilalţi, acceptând durerea – ceara firbinte, durerea smulgerii – drept pedeapsă implicită –”nu, nu se renunţă la principii, nu fără durerea ruperii” – si devine compatibilă la rândul ei cu normele în vigoare – abandonul firelor în teanc, renunţarea la sac, etc, etc.

Am scris aşa cum mi-a venit, într-un stil şi cu un mod de abordare foarte probabil incompatibile cu aşteptările. Mi-am impus din start să nu renunţ la principii şi, cu riscul cunoscut de a nu impresiona în nici un fel sponsorii, am încercat şi voi continua să încerc să-mi imaginez poveşti decalate stârnite de lucruri pe cât de comune pe atât de greu de transpus într-o realitate paralelă, cea a simbolurilor, a legăturilor non-implicite, a analizei voit decalate faţă de anumite tendinţe şi comportamente.

Utopică cale …