În definitiv de la idee pleacă totul


Aş vrea să pot trai din scris.

Să mă scol la zece, zece şi ceva, fix că şomerii aia care nu au altceva de făcut decât să se scoale la zece, zece şi ceva, să-mi pun ceaiul la făcut, să-mi ung alene felia de pâine cu gemul făcut din prunele din grădina proprie, să-mi fac cafeaua şi apoi s-o sorb pe terasa din spatele casei admirând coama copacilor, sporovăind cu vecinii vrute şi nevrute, să pot considera aceste vrute şi nevrute drept inutilul acela atâta de util creaţiei, să mă întind pe balansoar cât îs de lungă şi să cuget, vrute şi nevrute, într-o ordine complet aleatoae, cum or veni, să mă lovească aşa, deodată, ideea, ideea aceea care nu apare la comandă, ideea aceea care diferenţiază scrierile împărţindu-le în scrieri cu idei şi scrieri fără idei, să pot alerga iute să-mi iau laptopul, să apăs delicat pe butonul „start”, să-mi pun ideea în practică, să-i dau contur, s-o argumentez într-un fel sau altul, un pic decalat, atât cât să pară o idee mai sexy ca alte idei, să nu-mi număr cuvintele, să scriu până crăp, cu idee cu tot, să pun într-un final punctul final, spre ora unu, două sau cine mai ştie ce oră, să-mi încălzesc apoi ciorba sau poate doar tocăniţa sau poate şi una şi alta, să pun masa, să apreciez ciorba sau poate doar tocăniţa, sau poate şi una şi alta, să strâng masa, să las vasele pe mai târziu, să mă întind pe balansoar şi să privesc cerul, să adorm într-un inutil lung cât o după amiază de vară, să redevin eu înspre cinci, să spăl vasele spre şase, să-mi consult e-mailurile spre sapte, să fiu fericită spre opt „ideea dumneavoastră ne-a reţinut toată atenţia”, să închei contractul spre nouă „sunteţi liberă să scrieţi în funcţie de idei, nu există număr minim”, să admir cerul înstelat spre zece, să adorm mulţumită apoi pe la unsprezece.

Aş vrea să pot trai din scris. Numai din scris…

În definitiv de la idee pleacă totul.

Anunțuri

13 gânduri despre &8222;În definitiv de la idee pleacă totul&8221;

  1. In afara de faptul ca cei care traiesc din scris au un program foarte riguros si incarcat, si, de obicei, se trezesc foarte devreme. Iar a scrie zi de zi dupa inspiratia fulgeratoare nu cred ca este fezabil, posibil, rational ca plan. Iti trebuie multa disciplina, multe idei notate si mult dialog ca sa traiesti din scris. Poti trai din scris daca ai un blog care aduce bani, daca esti jurnalist sau un scriitor vendabil, semi-faimos sau faimos. Sau mai sunt cercetatorii si studentii care traiesc din scris. Daca vrei sa-ti pui totusi ideea in aplicare, iti ofer o veste buna : inscrie-te la un program de doctorat si s-ar putea sa traiesti, partial, din scris. Ce zici?

    Apreciază

    • Doctorat la vârsta mea ??? Nu, eu ma gândeam la ceva mai ‘light” gen scriem niste articole inteligente la un ziar inteligent, scriem o carte inteligenta. Relativ la program nu stiu ce sa zic, eu scriu cand am inspiratie, nu stiu daca as fi capabila sa scriu dupa un program fix. Amélie Nothomb spune ca ea scrie numai de dimineata de pe la 3 , vreo 4 ore. O fi legat de fiecare, nu stiu.

      Apreciază

      • Doctorat drept experienta, la orice varsta, why not? Daca ai un subiect care te pasioneaza de 20 ani poti sa scrii o carte la 50 ani. Dar este cu adevarat mai accesibil un job de jurnalist sau o carte care stii ca se va vinde. Gen „Cum sa fii un roman fericit”.

        Apreciat de 1 persoană

  2. Pai ce avem noi aici? O doamna boema care spera ca poate trai din iubirea ei pt scris? Ț, ț…s-or fi iubind oamenii si cuvintele, dar oamenii cu oamenii, mai putin.
    Adica eu sunt convinsa ca poti trai din scris, dar nu poti fi platita doar ca sa te simti bine, ca nu te platesc ei, oamenii, ei, adevarata problema a omenirii. Oare exista problema mai mare a omenirii decat omenirea in sine? :))

    Apreciază

    • Boema sunt, e adevarat. Visez cai verzi pe pereti de cand ma stiu. Uneori imi spun ca visele m-au salvat, ca datorita lor am „trecut peste”. Boala grea…Eu m-am saturat sa se simta bine altii pe spatele meu, chiar m-am saturat si tocmai d-aia m-am gandit ca a venit sa dau drumul la vis , sa se stie, in definitiv de ce nu s-ar stii, fiecare cu utopia lui. Nu cer nimanui sa-mi cumpere utopia, genul asta de utopie chiar n-are pret. Datorita ei supravietuiesc. Sunt convinsa ca exista multe astfel de utopii tinute secrete. Nu stiu care-i marea problema a omenirii, uneori imi spun ca poate tocmai ca a devenit prea rationala, prea calculata e marea problema a omenirii. Eu nu vreau sa schimb nimic pentru ca stiu ca eu nu pot sa schimb nimic. Nici macar pe mine, vesnica visatoare.

      Apreciat de 1 persoană

  3. Ce vis frumos…proiblema e ca, de cele maimulte ori, cei care ar merita sa poata trai din scris nu au parte de asta, in schimb, traiesc din scris cei care nu ar trebui sa scrie decat liste de cumparaturi pentru hypermarket. Si nu, nu vreau sa ma gandesc la asta….dar atata te-am ocolit, pe tine cu articolul si cu visul tau… pana cand nu am rezistat sa nu vin sa iti spun,…ca stiu si eu.

    Apreciază

    • Pai de ce sa ocolim visele pe cat de utopice pot fi ele? Cand eram „mai tanara” urcam des un deal – panta mare, opriri multe – siadmiram masinile straine care treceau dealul. Eu le admiram, sotu’ visa, eu ii spuneam „nu mai saliva ca o irosesti degeaba”. A tot salivat asa pana intr-o buna zi cand visul i-a devenit realitate. Pe vremea lui „Ceasca” ascultam muzica la un casetofon batran cumparat pe sub mana – mana a doua – de la o cunostiinta si visam sa ajung la Paris. Ma simteam bine visand asa la cai verzi pe pereti, canta B.Z..N (iti mai aduci aminte de ei?) si eu visam in versuri, se „prindea banda” de la caseta BASF si ma enervam ca-mi placea sa visez la Paris pe muzica lui B.Z.N. Urmarea o stii.

      Apreciat de 1 persoană

      • o. nici eu nu ocolesc visele, le visez..cand ma opresc din goana…dar de fiecare data ma gandesc la diferenta intre ce am visat sa fiu si ce sunt…si atunci pornesc iar la goana. Eu cred ca anumite vise se implinesc. Multe chiar. Mi s-a intamplat si mie. Numai ca la cele mai importante dintre ele, in locul visului ( realizat acum) tin gustul amar: „de ce nu mi s-a intamplat lucrul asta cand nu puteam sa respir fara el, cand bucuria asta ar fi fost plina si s-a intamplat cand am aflat ca se poate trai si fara asta si m-am impacat cu gandul?” Vezi, implinirea nu ma mai multumeste pe cum speram…asa incat…poate ca ar trebui sa nu rascolesc lucrurile…

        Apreciază

      • Da; decalajul asta umbreste putin totul. Dar in fine … Asa e sa fie cursul lucrurilor. Relativ la scris … vis utopic. dar merita spus 😉 Nu sunt genul care sa scrie orice, nu pot sa scriu orice, cand citesc anumite texte ma ingrozesc si mi-e rusine pentru cel ce le-a scris. Sunt multi care scriu in functie de ce se cere, eu situ ca nu pot face parte din aceasta categorie si tocmai de aceea … visez cu ochii dechisi . Utopie ! Lumea nu se va schimba peste noapte…

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s