Fără categorie

Poveştile nu trebuie să fie musai continue


Poveştile nu trebuie să fie musai continue, o înşiruire de fapte, oameni, locuri, senzaţii într-o ordine firească, temporală, nu, poveştile trebuie să lase loc posibilului, să stârnească imaginaţia în faţa unui şir cu bună ştiinţă frânt, poveştile trebuie să nască scenarii, alte scenarii, o serie întreagă de scenarii create pe baza ruupturii voit introduse în naraţiune, poveştile trebuie să amestece vremurile, coordonatele şi viziunile asupra unui acelaşi fapt poveştile trebuie să amestece ca într-un sac, faptele, să stârnească cititorul în a ordona fapele, să ofere posibilitatea cititorului de a-şi crea propria poveste, poveştile trebuie să lase uşa larg deschisă posibilităţilor.

Am aşteptat aproape până în ultima clipă „să se închege ceva”, un scenariu, o înşiruire logică, un eveniment, n-a fost să se închege, nu în sensul în care m-aş fi aşteptat eu să se închege. Apoi a fost să fie o duminică gri, ploioasă de toamnă şi a fost să fie întâmplarea, acel fapt nepremeditat în care utilitatea inutilului îşi dovedeşte sensul cu vârf şi îndesat. A fost să fie o secvenţă dintr-un film, o imagine care spunea multe, urmată de altă secvenţă din acelaşi film, o altă imagine la fel de plină de semnificaţii. Apoi a fost să fie coală albă de hârtie, format A4, un pix negru şi o mulţime de idei în vrac. A fost să fie apoi ideea, geniala idee de a nu prezenta faptele într-o ordine cronologică, de a amesteca voit fapele şi oamenii într-un tot, la prima vedere fără cap şi coadă. A fost să fie apoi o altă idee, aceea de a pune totul într-o altă ordine, diferită, puţin mai târziu, odată relatarea terminată, provocând astfel voit cititorul, invitând astfel cititorul de a-şi imagina propria ordine şi de ce nu, a-i stârni cumva curiozitatea de a-şi compara propria ordine cu ordinea voită de autor.

Cam aşa se va scrie Romanul Utopic, se va scrie anapoda, precum gândurile şi intentiile, neprogramate, frânturi de viaţă care vin şi pleacă, un prezent îngropat în trecut, un viitor pe atât de incert pe cât de real, construit din frustrările trecutului şi imposibilităţile prezentului.

M-am întrebat la un moment dat dacă o astfel de abordare ar avea vreo şansă, una cât de mică, de a deveni un tot unitar şi am avut răspunsul cinci, da, fix cinci minute mai târziu, urmărind „Southcliffe”, un mini-serial englezesc construit pe aceleaşi principiul al amestecului voluntar. Nu, nu serialul mi-a inspirat conceptul, serialul mi-a confirmat doar că da, se poate.

Romanul Utopic se va scrie deci într-o manieră la prima vedere utopică, mare parte din conţinut va fi creat odată cu etapele Superblogului dar nu numai, anumite fragmente au fost deja scrise, altele se vor scrie poate după finalul Superblogului. Ordinea apariţiei fragmentelor va fi poate aleatoare, poate nu taman logică, nu urmărind acea logică general valabilă. Dacă va fi să fie, va există o versiune finală regrupând toate fragmentele într-o ordine mai puţin aleatoare. Dar numai dacă va fi să fie.

Cam asta am vrut să va spun, startul se va da pe 1 octombrie şi povestea se va scrie aici.

Cele patru personaje principale au fost deja trasate şi prezentate, urmează .. faptele.

(OBS) Va exista desigur şi un alt fel de personaje, acele personaje secundare a căror poveste va fi povestită în alte două universuri paralele, pe cât de diferite pe atât de interesante.

Anunțuri
Standard

Un gând despre „Poveştile nu trebuie să fie musai continue

  1. Pingback: Scarlet – O piesă dintr-un puzzle dificil de realizat | Blog neinspirațional

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s