Impulsul creat de repere : pro sau contra?


Povestea că n-a ajuns acolo unde îi fusese scris să ajungă, că făcuse special şcoala aceea de renume şi că alţii, aceia de nu făcuseră şcoala aceea de renume, ajunseseră mult mai bine.

Povestea că s-ar fi putut angaja la o bancă, avusese doar propuneri interesante dar nu aceptase propunerile interesante din cauza condiţiilor, prea multe deplasări şi prea multă responsabilitate. Spunea că ştia pe cineva care aceptase şi propunerea şi condiţiile şi câştiga dublu astăzi. Dublu faţă de ea.

Povestea că-i părea rău acum că nu acceptase propunerile acelea cu condiţii cu tot, îi părea rău de fapt că fusese prea tânără şi că tinereţea ei vizase prea sus, prea dintr-o dată. Sau că nu vizase corect, nu dintr-o dată.

Spunea că-i dezamăgită de situaţia actuală dar că-i mulţumită că are repere cu care se poate compara. Prietenii, situaţia financiară a prietenilor, casele şi maşinile la scara prietenilor, mulţumirea globală a pritenilor, fala din ochii prietenilor. Spunea că are nevoie de impuls şi că taman acele repere îi creau impulsul.

Eu nu eram de acord cu ea dar eu eram din altă generaţie.

Îi spuneam că nu mă (mai) intereseză nici cât câştigă alţii şi nici cum câştigă alţii, ii spuneam că nu mai vizez demult direct scopul, de când am învăţat să-i apreciez mijloacele.

Îi spuneam că impulsul meu e partajat în mai multe direcţii şi că reperele mele vin şi pleacă în funcţie de dispoziţie. Si de mijloacele la dispoziţie.

Îi spuneam degeaba, ea continuând să-şi plângă de milă bazându-se (doar) pe impulsul dat de repere. Ea vroia să sară etape et vroiam să repet anumite etape. Ea vroia cât mai repede scopul, eu o înţelegeam, ea trecea printr-o faza cumva obligatorie.

Ne-am terminăm în linişte cafeaua, fiecare cu tactica ei şi ne-am întors fiecare la ale noastre. Ea plângându-şi în continuare de mila prostia tineretii, eu compătimind-o în linişte.

Era încă tânăra şi avea încă dreptul de a crede că tot ce zboară se mănâncă.

In definitiv totul e o chestiune de parcurs si de oportunitate. Numai cine nu crede nu are.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s