Fără categorie

Omul ca element


V-aţi imaginat vreodată component al unei subdivizii într-o divizie oarecare?

Dacă v-aţi imaginat deja înseamnă că funcţionaţi ca majoritatea semenilor voştri, categorisiţi şi împărţiţi. Dacă nu v-aţi imaginat, mai aveţi timp, aveţi un spirit tânăr!

Dacă faceţi parte din cei ce s-au imaginat deja element într-un subgrup inclus într-un grup la rândul lui parte din …, să nu va fie ruşine, aşa aţi fost învăţat şi dacă nu vă mai aduceţi aminte nici asta nu e grav, chestiile astea teoretice se uită repede.

Deci, împărţim… Adulţii cu adulţii, picii cu picii. Asta ca să ne fie învăţătură de minte să ne mai naştem cu creierul pe jumătate dezvoltat. Apoi ne coacem şi iar împărţim: băieţii cu băieţii, fetele cu fetele, că aşa se cuvine când nevoi neplanificate ne năpădesc din senin. Uşuraţi, mai creştem un pic şi iar împărţim: fraierii cu fraierii şi restul pe lângă. Nu-i amestecăm că-s incompatibili şi cu centre de interes diferite. Anii trec, alte categorii apar : avuţii cu avuţii, graşii cu graşii, urâţii cu urâţii şi aşa mai departe.

La un moment dat ieşim din carapace şi iată-ne nas în nas cu o mulţime de creaturi de-a dreptul ciudate. Unele au fante în loc de ochi, altele par scoase din mină, unele vorbesc ciudat. În virtutea obiceiului împământenit, o dăm cu împărţitul, “fantele cu fantele”, “minerii cu minerii”.

Este împărţeală asta justificată? Păi depinde cum punem problema şi din ce unghi privim priveliştea. Dacă ar fi să considerăm ca justificabil ceea ce înţelepţii ai mari ne-au învăţat, da, este justificat. Dacă însă considerăm ca justificabil doar finalitatea actul în sine, probabil că nu. Căci cine ar putea dovedi oare că “fantele” nu pot “minerii” şi că “minerii” nu pot “făntui”? Păi, până la proba contrarie, nimeni.

În ceea ce mă priveşte, am cunoscut o grămadă de oameni diferiţi şi întotdeauna i-am amestecat amestecându-mă la rândul meu. Şi numai aşa am reuşit să înţeleg într-un sfârşit mulţimile.

Ieri în autobuz mă gândeam la rase. Eram în mijlocul unui mijloc de transport extra-urban şi eram o grămadă de elemente ale unor mulţimi teoretic diferite. M-am bucurat teribil apreciind situaţia, locul şi contextul şi am început să … împart : cei care mi-au dat dau coate în coaste chit că aveau o câmpie la dispoziţie, cei care m-au călcat pe pingele, cei care m-au împins fără să-şi ceară scuze, cei care au ignorat anunţul şoferului “înaintaţi spre coadă”, etc.

Stupoare! Mai toţi păreau să facă parte din propria-mi mulţime ….

Dacă m-am confruntat vreodată cu comportamente rasiste? Da şi încerc să relativizez spunându-mi că şi eu împart chit că puţin altfel. De fapt buba se situează nu atât în împărţitul în sine cât în “pentru ce-ul” împărţitului. Am întâlnit oameni care împărţeau după accent, nu acceptau chiriaşi de la un anumit accent în sus. Am întâlnit deasemenea oameni care împărţeau (încă) după sex: băieţii cu băieţii şi restul la cratiţă. Am întâlnit deasemenea mulţi care împărţeau rromii cu românii şi restul lângă. Şi aşa mai departe. Din fericire însă asemenea întâlniri sunt relativi rare şi atunci când sunt mi-e tare milă de ele. Şi de ei. Şi de mine, biet element.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s