Fără categorie

Doriţi-vă criticat, e un semn că (încă) existaţi


Două chestii care m-au amuzat teribil, poate voi lua într-un fel aminte.

Prima chestie : Se zice (1) că s-ar fi făcut de curând un experiment cu nişte şobolani cărora li s-ar fi administrat mâncare zilnic. Şobolanii au fost împărţiţi pe trei grupuri distincte şi apoi urmăriţi. Primul grup a fost hrănit de un ins amabil şi vorbăreţ, al doilea grup de un ins pus mereu pe ceartă iar al treilea grup de un distribuitor automat de mâncare. La sfârşitul experimentului s-au numărat cadavrele. În ce grup credeţi că erau cele mai multe cadavre ? Ei bine, în ultimul, cel cu distribuitorul automat.

Concluzia a fost că până şi critica e mai bună decât indiferenţa. Aviz amatorilor.

Morala? Doriţi-vă criticat, e un semn că (încă) existaţi.

A doua chestie : Se zice (2) că li s-ar fi cerut unor inşi să numere pozele dintr-un ziar. Toţi inşii le-au numărat relativ repede şi răspunsurile au fost în medie cam aceleaşi : „două poze, maxim trei”.

(Am uitat să precizez că nu era impusă vreo limită de timp).

Vreţi să ştiţi câte poze erau în ziarul respectiv? Ei bine, răspunsul era la îndemâna oricui ar fi catadicsit să citească textul din pagina a doua a ziarului, scris cu litere de-o şchioapă „Încetaţi să număraţi poze. Sunt 43 în total”.

Concluzii? Multe …
Câteva exemple : Detaliile, of, detaliile. Obiectivele, of, obiectivele. Viteza, of, viteza. Ceilalţi, of, ceilalţi.

Morala? Daţi pagina , s-ar putea să vă intereseze.

(1) Cf. “Management” noiembrie 2012

(2) Richard Wiseman “Comment mettre la chance de votre coté”

Anunțuri
Standard

15 gânduri despre „Doriţi-vă criticat, e un semn că (încă) existaţi

  1. Tare primul experiment! 🙂 Cel de-al doilea vine să spună că nu toate criticile care ni se aduc sunt fondate. Problema însă (pentru noi) e când critica are ceva la bază dar noi alegem să o tratăm ca pe o răutate a celui care-o face.

    Apreciază

    • Exista, cred, o arta a criticii. Cu alte cuvinte exista moduri percutante, moduri mai putin percutante si moduri de respingere. Unul din elementele principale cred ca este stilul de abordare, vocabularul. Daca ii spui unui om ca e prost, efectul criticii va fi fix pe dos, este modul „respingere”. Exista putini oameni care stiu sa critice adica stiu sa provoace efectele scontate, in profunzime. Al doila exemplu eu l-am perceput mai degraba ca legat de obiective, focalizarea 100% pe obiectiv ingusteaza orizontul Dar este numai o interpretare posibila.

      Apreciază

      • Asta cu arta criticii e valabilă doar din punctul de vedere al criticului. Dacă tu ești cel criticat, atunci ai face bine să accepți critica chiar și când cel care o face îți spune pe față că ești prost. Că dacă are dreptate și tu nu percutezi din cauză că n-a știut să ți-o spună mai elegant, tu pierzi.

        Apreciază

  2. Unde am zis eu că criticul are întotdeauna dreptate?

    Eu am zis că atunci când are, și nu iei în considerare ce-ți spune pentru că nu o face cu diplomație, tu ești cea care pierde.

    Deci, din punctul tău de vedere, al persoanei criticate, este bine să iei în considerare toate criticile care ți se aduc, adică atât cele spuse cu calm și diplomație cât și cele însoțite de jigniri sau înjurături, și să le analizezi cu luciditate și detașare pentru a determina dacă ele au un fundament sau nu.

    Apreciază

  3. Toti interpretam, e uman. Ceea ce tie nu-ti place vizavi de o persoana poate fi, in interpretarea altuia, perceput drept calitate. Omul caruia tu ii spui ca e prost – „prostia” fiind viziunea ta in ceea ce il priveste bazata pe perceptia ta personala – va avea tendinta sa se refere la viziunea lui asupra propriei persoane si la viziunea altora – „celor din tabara adversa” asupra propriei persoanei. Eventual. De ce te-ar crede pe tine mai degraba decat pe altii? I-ai dovedit tu intr-un fel sau altul ca ai capacitatea de a impune reperele tale drept unic valabile? Pentru a accepta critica omul criticat trebuie sa fie convins personal, cu alte cuvinte, trebuie sa-si simta „coarda” sensibila atinsa – intr-un anume mod atinsa, nu toti functionam dupa acelasi tip de atingeri – si sa fie convins ca o schimbare nu poate fi decat in interesul lui. Cam asa vad eu lucrurile, desigur prin prisma „contextului” si experientei mele. Personal disec „critica” inainte de a o trata drept critica. De exemplu, accept si incerc sa ma ameliorez cand mi se spune ca scriu cu greseli (apropo, ieri am aflat ca „aseaza” s-ar scrie „asaza” , ei bine …. ), accept si aplic cand mi se spune ca ar trebui sa scriu cu diacritice. Nu accept insa sa scriu oricum pentru ca „textele mele sunt prea greu de inteles”. Cam asta ar fi …

    Apreciază

    • Păi nu accepți nici o critică pe nepusă masă. Dar e bine s-o iei în considerare, nu? Adică să n-o arunci la gunoi fără a te gândi puțin dacă are totuși ceva la bază (indiferent de persoana care ți-a adus-o sau tonul pe care l-a folosit). Poate că, vorba ta, nu-i o critică fondată, e doar o chestie legată de afinități personale: ea vede lucrurile altfel decât tine. Dar poate că are un sâmbure de adevăr în ea.

      De exemplu, să zicem că cineva este extrem de diplomat și îți spune că scrii cu greșeli anumite cuvinte, dar ți-o spune într-un mod atât de elegant și frumos, încât nu poți să te superi. Acesta este cazul ideal. Dar dacă ți-ar zice acel lucru în mod brutal, chiar cu răutate, nu ai încerca totuși să te corectezi din punctul acela de vedere? E problema lui că nu știe să fie sociabil (sau nu-l interesează) dar e problema ta că greșești în text la cuvintele respective, și deci nu ai decât de câștigat dacă reușești să te detașezi de tonul pe care ți se aduc criticile și să poți extrage esența lor (atunci când ea există), respectiv, în exemplul nostru, să-ți îmbunătățești scrisul.

      Cam asta am zis mai sus, sper că am reușit să mă fac și înțeles.

      Apreciază

      • Cred ca conteaza foarte mult sbiectul criticii. Geselile gramaticale sunt usor de verificat, critica este verificabila. Alte subiecte insa sunt mai delicate. De exemplu critica referitoare la inteligenta (prostia) unui om, cum poti defini prostia? Cum o poti argumenta? La asta ma refeream. Apoi mai sunt multe exemple, crotoca refritoare la caracterul unei persoane, la felul in care se imbraca, etc.

        Apreciază

      • Păi asta intră la pasul 2. Pasul 1 e cel în care te detașezi dacă e cazul de subiect, persoana care te critică și tonul pe care o face, și îți notezi undeva lucrurile pe care le spune despre tine, punându-ți următoarea întrebare: există ceva adevăr în afirmațiile respective? Iar la pasul 2 analizezi dacă da sau nu și iei o decizie. Și sigur, dacă sunt exemple de genul celor date de tine, că ești prost – așa, la modul nedefinit, fără să aducă argumente, atunci poți să consideri acea critică ca fiind nefondată. Dar cred că e bine prima dată să le iei în considerare pe toate și să le treci printr-un proces cognitiv. Pentru că adeseori egoul ne spune că suntem minunați și ne creează tendința de a ignora criticile ce ni se aduc.

        Apreciază

  4. Chestiunea asta cu critica este destul de delicata. Chiar si cu diplomatie, critica nu este usor de inghitit. Cel mai bine ar fi ca atunci cand vrei sa critici, mai bine taci. decat o vorba greu de digerat, mai bine deloc.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s