Fără categorie

Doar unu la sută


Ar trebui să spun ceva, altfel, altceva, ceva diferit, ceva simţit decalat, îndepărtat. Ar trebui să spun că, cu cât te îndepărtezi mai tare cu atât totul pare mai mic, pretându-se la analize comparative obiective. Aş putea spune că de departe lucrurile nu par atât de negre, par doar un pic mai întunecate decât media.

Aş putea spune că n-am vrut nicodată să plec, n-am avut niciodată vise de genul “totul e posibil în State” sau că “viaţă e perfect roză la Toronto”. N-am fost niciodată mânată de la spate de sloganuri de genul “e musai să pleci că aici nu se poate încropi mai nimic”. Nu, am plecat din curiozitate pur şi simplu. Am plecat să stau puţin şi am rămas. M-am îndrăgostit de propria-mi ţară odată plecată. Prin comparaţie, prin lipsurile constatate aici. Alte lipsuri, esenţiale. Odată rămasă departe, am devenit o susţinătoare înverşunată a imaginii unei ţări despre care mulţi nu ştiau mai mult decât un minim limitat la o informaţie antică legată de “Nadia”,”Ceauşescu” şi bineînţeles de “Dracula”. Şi în ultima vreme legată de ceva furturi şi culegători de ciuperci.

De când am rămas mă îmbăt cu peisaje necunoscute de fiecare dată când mă întorc. De când am rămas relativizez şi încerc să-i ajut şi pe ceilalţi să relativizeze. “Crize de genul celei prin care trecem acum au mai fost pe la alţii şi alţii au supravieţuit, poate n-aţi ştiut dar alţii lucrau şi sâmbetele şi habar n-aveau că se poate altfel, poate n-aţi ştiut dar prin alte părţi nu s-a mai văzut picior de grevă de ani buni de zile. Şi n-a murit nimeni”.

De când am rămas vorbesc numai de bine pentru că până aici răul nu răzbate. Şi cu atât mai bine. De fiecare dată când mă întorc, oamenii se uită ciudat la mine “de unde o mai fi coborât şi visătoarea asta, aşa e când ai bani”. Eu mă uit la ei şi le zâmbesc “nici nu ştiţi voi cât de puternici sunteţi, alţii ar fi crăpat de mult în locul vostru”.

De când am rămas am învăţat că uneori e bine să te îndepărtezi puţin că să îţi dai seama cât de mult ai pierdut, îndepărtându-te.

Săptămâna asta am avut ocazia să particip la un “curs de perfecţionare”. Multinaţională mare, filiala în România. O mâna de oameni, cam 1% din efectivele de pe aici. O mână de oameni care pare-se au impresionat peste măsură prin nivel şi eficientă. Şi încăpăţânarea de a nu face decât ce li se pare corect si logic. O mâna de oameni despre care se vorbeşte atât de mult şi atât de frumos încât îmi pare rău că nu fac şi eu parte din „mână”. Căci greu nu e să faci ceva senzaţional atunci când ai totul la dispoziţie, greu e să faci ceva senzaţional când ai cel mult 1% la dispoziţie.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s