Fără categorie

Privesc în jur şi văd doar binele, o fi de rău?


Oamenii mă îndeamnă să nu mă întorc „să nu cumva să-ţi treacă prin cap că-i jale”. Eu persist să cred că oamenii îmi vor binele. Privesc în jur şi văd doar binele, m-am obişnuit să ignor răul. În concediu cel puţin. Convertesc des dar nu prea repede, prea multe numere. Ca să ţin pasul fac o medie “în jur de” şi apoi o compar cu ceea ce ştiu eu, de dincolo. Legume şi fructe cu gust la o treime de preţ, cărneturi la alegere la jumate’ de preţ, medicamente la acelaşi preţ. Uriaş. Îmi lipseşte elementul cheie, “referinţa” , nu îndrăznesc să întreb, “dincolo” nu se întreabă, încerc să ghicesc după aparenţe. “Aparenţele înşeală” dar eu încerc să trec peste, o iau cu aproximatul, îmi iese o referinţă aproximativ relativă. O las baltă şi privesc chipurile oamenilor.

O bătrână îmi oferă o pereche de ciorapi groşi, de iarnă, eu îi ofer o bacnota. Gratis. O altă bătrânică nu-mi cere nimic explicit dar privirea ei spune totul. Ma opresc, ma caut si ii dau. Nu intorc capul, mi-e jenă. Trece un grup de chinezi în spatele unei tipe cu o umbrelă. Trece un grup de francezi dar trece prea repede şi nu apuc să înţeleg de unde şi înspre ce trece. Ghidul le vorbeşte o franceză impecabilă şi eu mă gândesc că m-aş putea face ghid. Trece un puşti cu o îngheţată uriaşă şi o mămică în plină conversaţie telefonică. Trec doi tineri conectaţi. Trec şi eu şi mă întreb trecând “dar unde-i tot restul oamenilor?” Înţeleg că-s plecaţi în vacanţă. „In nici un caz in Romania”. Îmi trec paşii mărunt pe astfaltul de calitate superioară “de data asta a trecut iarna” şi respir. Miroase a brad şi a fum de foc. Pe aici nu-s interzise grătarele. Lipseşte ceva, identific cu greu ce. Îmi privesc tălpile pantofilor. Nici urmă de praf. Mă gândesc la serialele copilăriei şi îndrăznesc să cred că m-aş putea urca cu pantofi cu tot în pat. E doar un gând debil, aşa ceva nu se face în nici o circumstanţă.
Oamenii mă îndeamnă să nu mă întorc, eu persist să cred că oamenii îmi vor binele. Eu continui să văd numai şi numai binele. E bine şi aşa. Le povestesc celor din jur despre binele constatat şi îi văd privindu-mă ciudat „ţi se pare ?” Nu înţeleg de ce mă privesc ciudat.

Anunțuri
Standard

4 gânduri despre „Privesc în jur şi văd doar binele, o fi de rău?

    • Sunt pesimista din fire. Dar, de fiecare data cand revin, imi pare ca lucrurile s-au schimbat. In bine. Poate ca tin eu mortis sa se schimbe? I-am intrebat si pe „ceilalti plecati” si mi-au spus acelasi lucru: lucrurile se schimba in bine. Exista acea adaptabilitate binecunoscuta a romanului „romanul stie sa faca orice” care e „bratara de aur” in timpurile astea.

      Apreciază

  1. să fie dorul, cel care îndulceşte realitatea? Nu ştiu. Acelaşi lucru mi l-a spus cumnata mea(lucrează la standarde înalte în sistemul medical din N-Italiei)….parcă ar vrea să se întoarcă…dar, sistemul medical românesc încă n-o convinge!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s