Nu-i vorba de zece lei, e vorba de altceva


Astăzi aş vrea să vorbim despre vină. Poate nu chiar despre vină cât despre senzaţia idioată că unul, cică mai „cel mai tare din parcare” si decât tine şi-a găsit fraierul. Nu, nu el, ci fix tu, fraierul din faţa lui.

Iau trenul. Nu des, doar de câteva ori de când cu vacanţa „asta atât de lungă” în România. Nimeresc într-un compartiment „din ălea vechi”, şase locuri albastre, o măsuţă, nişte perdele nespălate de câţiva ani buni, un geam cu pete galbene-portocalii, un tânăr aşezat fix pe locul meu. Nu, nu tânărul acela va fi „problema”, adică „vina”, adică nici eu nu ştiu cum să-i mai spun, nu, tânărul s-a ridicat frumuşel când l-am atenţionat că stă pe locul meu şi s-a dus la el pe locul din mijloc. „Problema” şi-a făcut apariţia două minute mai târziu, i-am văzut mai întâi de toate geamantanul, o chestie imposibil de trecut cu vederea, ditamai hardughia dreptunghiulară de ziceai că-şi îndesase cineva acolo toată viaţa cu papuci cu tot. Cu bocanci cu tot. Cu drum cu tot. A apărut apoi un omuleţ firav, dar firav de tot, dacă nu urla cât îl ţineau plămânii nici nu i-aş fi remarcat prezenţa. Omuleţul cu pricina era unul dintre „naşi” iar zbieretul cu pricina spunea cam aşa „la o parte că domnu’ e din Australia şi are nevoie de ajutor”.

La prima vedere nimic deosebit, desigur, abstracţie făcând de incompatibilitatea vizibilă cu ochiul liber intre dimensiunile geamantanului şi cele ale „omuletului cu pricina” . „Problema” a apărut atunci când era de aşteptat, adică fix în momentul în care omuleţul a vrut să „urce geamantanul la locul de geamantane”. Adică sus, că-n vagoanele vechi acolo le e locul geamantanelor. Foarte sus. N-a fost să fie din prima şi din a doua nu s-a mai pus problema că doar noi românii suntem extrem de „ospitalieri cu străinii” şi noi românii mai suntem şi extrem de saritori, extrem de politicoşi cu persoanele firave. Şi în vârstă. Şi care urlă cât îi ţin plămânii. Şi care nu cer ajutorul decât din priviri şi din urlete. Din a două s-a oferit „soţu'” (meu) să apuce acolo unde era de apucat şi să aducă geamantanul la locul lui, adică sus. Cu un oftat ca-l cam durea spatele.

Nu era un geamantan din alea obişnuite, gen „plec două- trei zile„, era geamantanul „omului din Australia”, două luni burduşite cu vârf şi îndesat de-un zdrahon în floarea vârstei – mult mai „în floare” decât toţi cei cinci ceilalţi ocupanţi ai compartimentului- care nu-şi găsise altă ocupaţie decât să stea cu mâinile în sân – la propriu – şi să mulţumească – soţului doar în treacăt, el nu făcuse decât „munca de jos” , dar mai ales omuleţului firav că doar el se ocupase de partea cu promovarea geamantanului – căutăndu-se îndatorat de zece lei – noi – şi intinzandu-i mulţumit „omuleţului” . Nu, nu e poanta. Si nu, nu e nici banc.

La care eu nu m-am putut abţine să nu arunc cu o remarcă, aşa, ca să mă descarc. Nu-mi trebuiau doamne’ fereşte cei zece lei – noi – ai lui, nu, ceea ce aş fi vrut să ştiu ar fi fost :

unu : de ce nu a pus şi el umărul , zdrahonul din Australia, că doar ştia cât cântăreşte „cutia” (sau poate tocmai d’aia)?

doi : de ce unii ne mai cred sclavi plătibili în moneda locală ?

Morala : Când unul ţipă şi altul se face că plouă, fă-te şi tu că plouă, altfel rişti să rămâi blocat de spate.

Şi, da, este o întâmplare cât se poate de reală, s-a petrecut azi, în acceleratul , pardon, inter-regio-ul (o suna româneşte ?) numărul o mie şi ceva din direcţia Sibiu în direcţia Bucureşti, undeva fix spre coada trenului, compartimentul cu locurile nouazeci.

Concluzia : mai e nevoie de concluzie? Viaţa a dovedit incă o dată cu pixul pe hârtie că spuma berii îşi are ea rosturile ştiute doar de cei „ştiuţi”.

Nota bene : N-a fost să se termine – de data asta – cu spatele blocat dar n-a fost să fie foarte departe. S-a rezolvat totul cu o troznitură provocată şi apoi toate au intrat pe făgaşul normal : conversaţie politicoasă în limba lui Sheakespeare că aşa suntem noi românii „capu’ plecat sabia nu-l taie”, zâmbete la fel de politicoase, etc, etc. Am coborât la Ploieşti să nu i-am urat nimic zdrahonului. De draci !

Articolul participă la concursul Moment umoristic, organizat de Cudi & Ketherius.

Anunțuri

12 gânduri despre &8222;Nu-i vorba de zece lei, e vorba de altceva&8221;

  1. O fi ramas omul blocat in capsula timpului, cand cu 10 lei mergeai la cofetarie, cinema si te dadeai si cu tiribomba. Sau are impresia ca in Ro traiesc canguri, de sar cu tot cu marsupiu fara niciun efort. Cine stie?

    Apreciază

    • Banii aia au fost „cireasa de pe tort” cum ar spune francezul tradus intr-o româna aproximativa. Adica pe mine ma enervase deja atitudinea omuletului „domnu’ e din Australia” – adica ce conta de unde era? daca ar fi fost din pipernicitii din deal ar fi fost poate geamantanul mai usor? Avem inca „noi romanii” tendinta nativa de a ne ploconi la straini … Apoi ma enervae atitudinea zdrahonului „am dat banu’ nu mai pun nici un degetel”. Si apoi m-a enervat bacnota, ca sa vezi, „spaga” pe fata. In final concluzia a fost dureros de general valabila : ala de urla mai tare are mai mult de castigat decat ala de da cu sapa si tace. Ca asa-i romanu’ politicos din fire.

      Apreciază

      • 😉 Ala-i mijloc scos prin lume, trecut prin mizeriile altora si actionat in consecinta. Pragmatic. „Are omu’ nevoie de ajutor si consider ca pot, de ce nu”? A mai ajutat apoi o batranica si apoi un batranel. Peste capul zdrahonului, indiferent la tot si la toate. Sa mai zica cineva ca romanu’ nu-i saritor. Ma rog, comparat la zdrahon si salcia pare saritoare.

        Apreciază

  2. Deci dacă am înțeles bine, un zdrahon avea un geamantan și era însoțit de un tip firav, care făcea gălăgie. Soțul tău a urcat geamantanul australianului, care l-a recompensat pe ăla pirpiriu.

    Nu mi-e clar de ce zici că sunteți tratați ca sclavi plătibili, că doar nu voi ați primit „mita”, ci tipul firav! 🙂 Deci el a fost tratat ca un sclav, ceea ce mi se pare perfect în regulă cu ce spui.

    Iar legat de faptul că ei doiu au stat în timp ce soțul s-a înhămat la geamantan, iar nu văd motive de supărare. Că nimeni nu-i obligat să facă nimic. Eu unul nu înțeleg de ce i l-ați urcat voi. 🙂 Nu pune mâna și nu dă dovadă de bun simț sau respect? Păi să stea jos cu geamantan cu tot, care-i problema?

    Apreciază

    • Pai daca pentru tine e ok, nu-i bai. Noi suntem obisnuiti sa ajutam oamenii firavi.Si nu numai, daca un om cere ajutorul si i-l puteam oferi, cu mare placere. Dupa cum spuneam, m-a enervat postura zdrahonului, ar fi fost in capacitatea de a-si urca singur bagajul. „Firavul” nu putea sa urce , a cerut ajutor si i s-a dat. Unde-i vina? Nu stiu de ce dar am senzatia ca-i a tipului cu munca de jos?

      Apreciază

      • Păi asta zic, dacă zdrahonul și-l putea urca singur, de ce i-ați mai ajutat? 🙂 E bine să ajuți pe cineva care are nevoie, dar ei nu păreau să aibă cu adevărat.

        Apreciază

      • N-a ajutat zdrahonul, zdrahonul il platise de „firav” care firav cerea ajutorul disperat. Si eu am facut remarca „ad-hoc” relativ la capacitatea zdrahonului de a „pune mana”. Dar el „platise” … De unde intrebarea (retorica) relativa la „plati”.

        Apreciază

  3. Am înțeles, dar eu dacă aș fi avut toate datele problemei, poate nu l-aș fi ajutat pe ăl’ firav. Că nevoia, în opinia mea, e altceva decât „am nevoie de cineva care să muncească gratis pentru mine iar eu să primesc bani ca urmare a acelei munci”. Asta-i ca și cum aș deschide un magazin și aș începe să strig că vai, am mare nevoie de vânzători, nu își rupe cineva 8 ore din timpul lui liber să-mi vândă mie marfa? Gratis. 🙂 Ce nevoie e asta? Deci un astfel de om n-ar merita ajutat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s